CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

Haosul legislativ din mintea lui Basescu – premise pentru un nou mare scandal

0 comentarii / 1105 vizualizări / 7 decembrie 2012

Scriam ieri că ultima șmecherie pe care președintele ar putea-o încerca pentru a deturna rezultatul previzibil al votului de duminică ar fi refuzul de a chema la consultări alianța USL ca atare, preferînd invitarea individuală a partidelor componente. Traian Băsescu are chiar argumente istorice pentru o asemenea manevră; drama României, însă, după cum veți vedea mai jos, e că președintele a făcut să aibă la îndemînă cîte un precedent pentru orice situație, în disprețul legilor, dar în aplauzele fanaticilor care îl susțin.

Să o luăm metodic: Băsescu poate adresa după alegeri invitații către partidele politice parlamentare să participe la consultări individual, a și anunțat public asta la ultima ieșire. În sprijinul acestei decizii poate invoca exemplul 2004, cînd partidele au fost convocate – și s-au prezentat – tot individual, deși exista alianța politică DA ori alianța electorală PSD-PUR.

Numai că același Băsescu, în 2008, schimba macazul și convoca, pe 5 decembrie, la Cotroceni alianța – politică de astă dată – PSC-PC. Acum, se pregătește să o cîrmească iar, spre același model 2004; care e, totuși, logica firească?

Alt aspect: Băsescu susține că în Constituție nu se face vorbire despre consultarea alianțelor, după alegeri, ci doar a partidelor. Drept pentru care nu are de gînd să considere USL un partener de consultări.
În 2004, însă, atunci cînd alianța PSD-PUR a cîștigat alegerile, avînd 189 de mandate parlamentare față de cele 161 ale DA, Băsescu a recurs la cu totul altă chichiță: el a afirmat că PSD-PUR nu era decît o alianță electorală, lucru real, și că efectele acestei alianțe încetează în mod normal după alegeri. În schimb, alianța DA, fiind una politică, poate fi considerată ca atare. Întrucît fără cele 31 de mandate ale PUR, social-democrații aveau trei mandate în minus față de DA, Băsescu l-a desemnat premier pe omul acestora din urmă, Călin Popescu Tăriceanu.

Păi să ne lămurim: contează sau nu o alianță politică?

Astăzi, președintele și corul lui de susținători pretind că nu contează. Ar fi interesant, în acest caz, să auzim o explicație pertinentă: dacă rostul unei alianțe politice nu este să se înscrie la tribunal, să se comporte în alegeri și să aibă ulterior prerogative la fel ca un partid, care e rostul real al acesteia, în spiritul prevederilor legii 14/2003? De ce mai există această posibilitate oferită de legea în cauză (care se regăsea, oricum, și în prima lege a partidelor, cea din 1996)?

Alta. ”Articolele 85 si 105 din Constitutie acorda presedintelui dreptul exclusiv de a desemna premierul dupa niste consultari formale cu partidele” scria, zilele trecute, unul dintre țuțării prezidențiali.

Ca el, mai gîndesc mulți.
Va să zică, alegerile parlamentare sunt făcute la mișto, nu are importanță cine decide poporul că vrea să îl guverneze, e dreptul exclusiv al președintelui să își desemneze și propriul frate drept premier, dacă vrea mușchii lui, iar dacă parlamentul refuză validarea de două ori la rînd, la dracu cu parlamentul….îl dizolvăm și o luăm de la capăt.
Niciunul dintre analiștii cu instructajul făcut de Cotroceni nu ar putea explica o ”mică” hibă: dacă președintele are cu partidele doar niște discuții formale, pur consultative, de ce mai există prevederea expresă ”în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”. Fiind formale, discuțiile ar trebui, în mod normal, să se poarte, în orice situație, cu toate partidele. De ce a fost prevăzută o situație în care partidele sunt excluse de la consultări, cu excepția celui majoritar? Cu sau fără majoritate, nu e vorba tot de o simplă ”consultare”?

Răspunsul e logic și de bun simț, dar e greu să pretinzi asta de la fanii marilor constituționaliști Băsescu&Boc.

A te agăța de fiecare virgulă a Constituției înseamnă lipsă de discernămînt, legile nu au fost, nu sunt și nu vor fi vreodată atotcuprinzătoare. Ele reprezintă doar niște direcții pe care trebuie să le urmeze, în interpretare, mințile lucide. Un exaltat va găsi întotdeauna cîte un ciot de care să se agațe.

Pentru cei interesați, vom oferi o mostră de interpretare a la Băsescu a legii de căpătîi care ar fi putut schimba întreaga istorie a ultimilor opt ani. Una care, din fericire pentru rațiune și democrație, nu s-a produs.

În 2004, alegerea președintelui, din al doilea tur, a avut loc la două săptămîni după cea a parlamentului, la care se adaugă perioada necesară validării de către Curtea Constituțională, depunerii jurămîntului etc. Pînă la momentul investirii noului președinte, șef al statului a fost Ion Iliescu, cel care a coabitat, în perioada respectivă, cu parlamentul nou ales.
Iliescu ar fi putut desemna premierul, în aceste condiții, fără a mai aștepta rezultatele turul doi al alegerilor. Cum asta? Interpretînd într-o cheie proprie faptul că în Constituție nu există nici o prevedere care să stipuleze că noul guvern trebuie desemnat de noul președinte. Se spune, sec, doar că ”Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament”. Ori, imediat după alegeri, majoritatea era favorabilă, cum se știe, alianței PSD-PC, care nu ar fi avut probleme în a-și trece guvernul prin parlament.
Puțini sunt cei care știu că, la vremea respectivă, au existat în PSD cîteva minți înfierbîntate care chiar au avansat această posibilitate, dar, spre cinstea lui, Ion Iliescu nici nu a vrut să audă.

E doar un exemplu din multele care s-ar putea oferi că textul Constituției poate fi făcut harcea-parcea dacă e interpretat cu rea-voință, în disprețul cutumelor democratice. Adică exact ce a făcut Băsescu și clica sa de opt ani încoace.

În fine, să nu punem punct mai înainte de a pomeni o observație pe cît de inteligentă, pe atît de dureroasă făcută de Deutsche Welle, zilele trecute, legată de această dată de modul în care Băsescu, pe lîngă interpretarea arbitrară a legilor și normelor democratice, a ajuns să introducă pînă și sentimentele personale drept criteriu politic.

”Preşedintele a dat impresia, într-o declaraţie recentă la televiziune, că solicită concetăţenilor săi să fie indulgenţi cu slăbiciunile sale şi să accepte o politică de stat bazată pe „sentimente” personale. „Adică un om care crede că un preşedinte este o maşinărie, care nu are suflet, nu are sentimente, nu are nimic, i se cer aspiraţii înalte de bărbat de stat ca să numească în funcţia de prim-ministru pe unul care l-a suspendat o dată… e greu”, a spus deunăzi preşedintele Traian Băsescu. Sunt mărturisiri care îl pun pe un demnitar al statului, şi, în cele din urmă, pe orice om care se exprimă public, în cea mai proastă lumină. Dacă declari, de exemplu, că nu îţi poţi depăşi propria subiectivitate, că resentimentele tale te copleşesc, că inima îţi învinge raţiunea, atunci credibilitatea ta s-a risipit cu totul. Şi dacă, în acelaşi timp, le ceri celorlalţi să te înţeleagă şi să te aprobe în virtutea unei foarte răspândite complicităţi omeneşti, atunci se poate spune că faci o declaraţie periculoasă pentru viaţa comunităţii” remarcă, pe bună dreptate, Deutsche Welle. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *