Există ceva mai rău decît imposibilitatea aducerii de carburanți prin strîmtoarea Ormuz, lucru care afectează deja piețele de petrol ale lumii și face prețuri diverse să bubuie. Anume spectrul foametei mondiale. Pentru că Ormuz e și traseul îngrămintelor pentru agricultură și fără ele, jumătate din planetă s-ar putea să rămînă fără hrană. Este și opinia reputatului politolog american John Mearsheimer, într-un podcast recent: ”dacă îngrășămintele nu mai vin din Golf, e mai rău decît să nu vină petrolul, deoarece acest lucru va avea un efect catastrofal asupra aprovizionării cu alimente din lume și va avea consecințe devastatoare în țările în curs de dezvoltare”.

Din păcate, politologul are dreptate. Blocarea Strîmtorii Ormuz din cauza conflictului din Iran afectează mult mai grav aprovizionarea globală cu alimente prin lipsa îngrășămintelor decît prin lipsa petrolului.

De ce îngrășămintele sunt mai critice decît petrolul în acest context?
Pentru că dependența globală de îngrășămintele din Golf este enormă. Aproximativ 1/3 din comerțul maritim global cu îngrășăminte trece prin Ormuz. Regiunea Golfului (Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iran etc.) asigură cca.45-50% din ureea (cel mai folosit îngrășămînt cu azot) comercializată pe mare, cca.25-35% din amoniac și o pondere semnificativă din fosfați și sulf, esențial pentru îngrășăminte cu fosfor. Azotul din îngrășăminte (produs din gaz natural) este vital pentru sinteza proteinelor și eficiența fotosintezei la culturile de bază: grîu, orez, porumb – care asigură peste 40% din caloriile globale.

Spre deosebire de petrol, unde există rezerve strategice masive (IEA, SUA, Europa, China), nu există rezerve strategice semnificative de îngrășăminte. Lipsa lor nu se poate compensa rapid.
Efectul în lanț asupra producției alimentare ar fi devastator. Îngrășămintele reprezintă pînă la 25% din costurile de producție agricolă. O scădere a disponibilității duce la reducerea cantității aplicate de fermieri, mai ales cei mici din țările în curs de dezvoltare, la scăderea randamentelor la hectar, uneori cu 20-40% la culturile intensive, la recolte mai slabe în sezonul curent, pentru că plantarea de primăvară în emisfera nordică este deja afectată, în fine, la creșterea prețurilor la îngrășăminte (urea a crescut deja cu zeci de procente), ceea ce se transferă rapid în prețurile alimentelor.

Lipsa petrolului crește costurile cu transportul, dieselul agricol și irigațiile, dar nu reduce direct cantitatea de hrană produsă. Poți plăti mai mult pentru combustibil, dar dacă ai îngrășăminte, poți încă produce. Fără îngrășăminte însă, produci pur și simplu mai puțină mîncare.

Impactul cel mai sever va fi asupra țărilor în curs de dezvoltare, dar extrem de populate. Țări precum India, Brazilia, țările din Africa sub-sahariană precum Kenya, Nigeria, Etiopia, Somalia, Sri Lanka, Bangladesh, Indonezia depind foarte mult de importurile din Golf.
Fermierii mici, care hrănesc majoritatea populației în aceste țări, nu au acces la credite sau alternative ieftine. Ei vor pune pur și simplu mai puțin îngrășămînt, însemnînd recolte mai slabe, foamete locală și, finalmente, migrație.

În 2022, criza similară din cauza războiului din Ucraina care a impus restricții rusești la îngrășăminte și creștere a prețului gazelor a dus la insecuritate alimentară pentru zeci de milioane de oameni. Criza din Ormuz, însă, este mult mai gravă. Țările bogate precum SUA sau cele europene pot absorbi parțial șocul prin producție internă, importuri alternative sau subvenții, dar țările sărace nu au această soluție la îndemînă.

Statele cel mai grav afectate de blocarea îngrășămintelor prin Strîmtoarea Ormuz sunt, în ordine, India, care este de departe cel mai mare importator de îngrășăminte cu azot din regiunea Golfului, dar și cea mai populată țară a lumii. Aproape jumătate din importurile sale de îngrășăminte azotoase provin din Golf. Fabricile locale de îngrășăminte au fost deja nevoite să își reducă drastic producția sau chiar să se oprească din cauza lipsei de gaz natural din Qatar, ceea ce afectează grav recoltele de orez și grîu – culturi esențiale pentru hrana a peste un miliard de oameni.

Pe locul doi se situează Brazilia, cel mai mare importator mondial de îngrășăminte în termeni absoluți. Țara importă peste 80% din îngrășămintele necesare și aproape jumătate din acestea tranzitau prin Ormuz. O reducere semnificativă a disponibilității va afecta producția de soia, porumb, trestie de zahăr etc, cu repercusiuni nu doar interne, ci și asupra prețurilor alimentare globale, deoarece Brazilia este un furnizor major de alimente pentru multe țări.

Bangladesh și Pakistan urmează imediat, ambele confruntîndu-se cu închiderea fabricilor proprii de îngrășăminte din cauza lipsei gazului din Qatar. Aceste țări au o dependență extremă de urea importată, iar recoltele de orez – baza alimentației zilnice – sunt amenințate direct, ceea ce crește riscul de insecuritate alimentară acută și tensiuni sociale.
Sri Lanka este, de asemenea, extrem de expusă, avînd în vedere experiența dureroasă a crizei din 2022, cînd lipsa îngrășămintelor a contribuit la colapsul economic.

În Africa sub-sahariană (în special țări precum Nigeria, Kenya, Etiopia, Sudan, Tanzania, Ghana sau Somalia), impactul va fi deosebit de grav. Multe dintre aceste state importă direct uree și îngrășăminte NPK din Golf, iar fermierii mici aplică deja foarte puțin îngrășămînt. Orice scădere suplimentară a disponibilității sau creștere de preț va duce la recolte mult mai slabe și la risc crescut de foamete locală, mai ales în regiuni deja vulnerabile.

Alte țări cu expunere ridicată includ Australia, care depinde în proporție de circa 70% de urea din Golf, precum și state din Asia de Sud-Est precum Thailand, Vietnam și Indonezia, unde producția de orez va fi afectată.

Partea bună e că în cazul României, importurile de îngrășăminte din Golf sunt neglijabile; principalele surse de îngrășăminte sunt producția internă la Azomureș – Târgu Mureș, importuri din UE (Germania, Polonia, Bulgaria), Rusia, Egipt, Maroc sau alte rute, dar nu prin Ormuz. Problema e ca Azomureș să funcționeze, că acum e oprit, pentru că gazul arde tot mai scump.
Una peste alta, dacă războiul din Iran se prelungește, jumătate din populația lumii va strînge sever cureaua. Curînd. (Bogdan Tiberiu Iacob)