CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Ianukovici, un preşedinte acceptat de Vest?

0 comentarii / 1560 vizualizări / 8 februarie 2010

Victoria lui Victor Ianukovici pare să fie acceptată, de principiu, la nivelul cancelariilor occidentale. Aceasta este, poate, cea mai importantă observaţie care se poate trage în acest moment, când rezultatele exit-poll-urilor indică o victorie la limită a lui Ianukovici în faţa contracandidatei sale, Iulia Timoşenko (la momentul scrierii acestui articol nu erau anunţate rezultatele parţiale din Ucraina – n.n.). În mod paradoxal, candidatul care s-a poziţionat de-a lungul carierei sale politice ca un susţinător al apropierii Ucrainei de Rusia, ne referim la preşedintele Partidului Regiunilor, Victor Ianukovici, primeşte, în felul acesta, un „cec în alb” din partea Occidentului. Câteva semnale confirmă această observaţie care este esenţială pentru înţelegerea evoluţiilor geopolitice din această ţară. Să le luăm pe rând. Mai întâi, semnalele venite dinspre instituţiile europene care au monitorizat organizarea alegerilor. Nu doar OSCE (care poate fi suspectată de partizanat în favoarea Rusiei), dar şi UE şi NATO au lăsat să se înţeleagă, prin reprezentanţii săi, că alegerile din Ucraina nu au înregistrat abateri semnificative de la normele democratice. Ca atare, mesajul indirect este că Occidentul este decis să accepte rezultatele alegerilor (aşa cum vor fi ele stabilite de CEC-ul din Ucraina) şi să nu susţină eventualele contestaţii ale învinsului în aceste alegeri (în speţă, cele ale Iuliei Timoşenko). Este de remarcat faptul că această poziţie principială a instituţiilor euroatlantice a venit înainte de anunţarea rezultatelor alegerilor. Cu alte cuvinte, scenariul protestelor de stradă, a fost exclus chiar din start. Apoi, declaraţia vice-preşedintelui Parlamentului de la Kiev, Nicolai Tomenko, şi unul din susţinătorii Iuliei Timoşenko, a arătat că Blocul Iulia Timoşenko este pregătit să treacă în opoziţie. Declaraţia este una simptomatică pentru că ea sugerează faptul că, la nivelul Puterii din Ucraina, nu există unitatea şi determinarea din 2004 de a merge pe scenariul „revoluţiei portocalii”. Reamintim faptul că atunci, într-o situaţie similară cu cea conturată acum, Victor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko (în calitate de lideri ai Opoziţiei) au acuzat Puterea de fraudarea alegerilor şi au forţat-o să accepte repetarea alegerilor, în urma cărora Victor Iuşcenko a devenit preşedintele Ucrainei. Deşi, Iulia Timoşenko a sugerat faptul că-şi va scoate susţinătorii în stradă, nu există motive suficiente de a crede că lucrurile vor merge mai departe de aceste declaraţii. Şi asta, în special, din cauza lipsei unui sprijin explicit din partea Occidentului. În fine, o serie de declaraţii ale unor oficiali ai SUA, dar şi a altor cancelarii importante, au sugerat încă înaintea zilei alegerilor că Occidentul nu „vede nicio tragedie în faptul că aceste alegeri vor fi câştigate de Victor Ianukovici”. Un mesaj cât se poate de sugestiv care, cel mai probabil, a fost analizat de tabăra premierului Timoşenko. În concluzie, existe semnale multiple şi consistente că alegerile actuale nu vor fi transformate într-o revoluţie oranj, iar câştigătorul (oricare va fi acesta) va fi acceptat de către cancelariile care au un cuvânt de spus în evoluţia politică din Ucraina. De ce Vestul (SUA) a adoptat o astfel de atitudine, mai mult decât flexibilă, faţă de Est (Rusia), este o întrebare care îşi aşteaptă răspunsul şi care, din perspectiva noastră, va trebui să facă obiectul unei analize separate… (C.A.)Update: Potrivit CEC din Ucraina, după numărarea a aproximativ 99% din buletinele de vot, Victor Ianukovici a acumulat 48,65%, iar Iulia Timoşenko 45,77%. Potrivit legii electorale din Ucraina, pentru victorie în alegeri este suficientă obţinerea unei majorităţi simple.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998