Nu as vrea sa fiu acolo. Intr-un invelis tabacit in rele. Si, mai ales, dupa aceasta experienta extrem de amara din perspectiva lui. As putea spune ca in 2 noiembrie si-a consumat cupa cu otrava. Esecul sau este rasunator. Si nu doar fiindca a pariat pe un armasar de rasa, care la finalul cursei s-a dovedit a fi o jalnica gloaba. Ci, mai degraba, pentru felul in care el pleaca din istorie, direct in lada de gunoi a istoriei.
Sa ne amintim! Neavand incredere, sub nicio forma, in PNL, care de doua ori i-a aratat usa – daca nu punem cumva la socoteala si perioada in care Tariceanu a fost prim-ministru – si nici in PDL, caruia i-a spus adio cu batistuta, Traian Basescu a atentat la banul public. Si la infrastructura publica. In calitatea sa de presedinte. I-a utilizat pe consilierii prezidentiali, dar si aparatura si fondurile puse la dispozitia institutiei, pentru a construi un nou partid politic. Si a reusit. Fara sa fie suspendat pentru asta. Fara sa fie sanctionat pentru ca a gestionat fraudulos banii cetatenilor. A riscat pentru a castiga. Iar in fruntea acestui partid, pe care l-a gandit ca este viitorul sau vehicul politic, a instalat-o confortabil pe Elena Udrea. Crescuta la sanul sau. Si transformand-o in armasar gata de lansat in competitia prezidentiala. Si ce a urmat?
Nu merg atat de departe incat sa-mi imaginez vreo secunda ca Traian Basescu, extrem de experimentat in lupta politica, a mizat pe victoria acesteia in alegeri. Nicidecum. Dar, incordandu-si muschii, lovind ca un bezmetic in stanga si in dreapta, incalcand sistematic Constitutia si legile tarii, prin utilizarea unor informatii privilegiate, Traian Basescu s-a gandit ca va putea obtine un punctaj corespunzator pentru a-si putea negocia viitorul. In mintea domniei sale, care se obisnuieste greu cu vacanta pe care i-o dau cetatenii definitiv, era de neconceput ca el sa nu poata juca, in viitor, un rol politic relevant. Si, cu atat mai mult, era de neconceput ca el sa nu-si poata negocia imunitatea. Centura de siguranta care sa-l apere de nenumaratele incalcari grave ale legii, de care s-a facut vinovat inainte si in timpul mandatelor. Un procent de peste 10% i-ar fi fost poate util in masura in care ar fi intalnit, din nou, in cariera sa, actori importanti politic, gata sa faca noi compromisuri cu el.
Dar nu a fost sa fie asa. Cu toate eforturile uriase, cu toate eschibitiile facute, as putea spune cu tot eschibitionismul la care s-a pretat, Traian Basescu nu a reusit altceva decat sa-si dezbrace armasarul de aparenta stralucire si sa-l transforme, sub ochii opiniei publice interne si externe, la sfarsitul cursei, intr-o simpla gloaba, numai buna de sacrificat si de valorificat, sub forma de carnat de Plescoi.
Si cam atat i-a mai ramas domnului Traian. Un 5,5 %. Acest procent reprezinta maximum de cetateni ai Romaniei care mai pot fi trasi pe sfoara. Prea putin. Si totusi, ingrijorator de mult, daca ne gandim ca romanii sunt, totusi, oameni inteligenti. (Sorin Rosca Stanescu)