La nivelul partidelor autohtone se lucrează la intrarea în linie dreaptă cu pregătirea alegerilor europarlamentare din mai-iunie anul viitor, ceea ce nu ar fi rău, în principiu, dată fiind importanța crucială a acestora pentru viitorul Europei. Atît doar că, la cum se prezintă lucrurile, opoziția riscă să-și tragă încă un glonț în picior, de parcă nu ar avea și așa destule probleme.

Motivul este acela că în cel puțin două formațiuni de opoziție, PNL și MRÎ, președinții Ludovic Orban și Dacian Cioloș vor să deschidă listele de candidați la europene. Chiar neanunțate oficial deocamdată, deciziile sunt ca și bătute în cuie, conform informațiilor de culise.

De aici, două probleme mari.

Dacă Orban și Cioloș vor să candideze și să activeze, efectiv, ca europarlamentari înseamnă că două partide importante din politică, speranța unor alegători în debarcarea PSD de la guvernare, vor avea dificultăți extreme în asigurarea unui leadership coerent. Dacă s-a spus adesea, în ultimii ani, că marele neajuns al PD(L) a fost naveta liderului Emil Boc de la București la Cluj și invers, imaginați-vă ce înseamnă naveta București-Bruxelles-Strasbourg și retur.

Un partid nu poate fi în mod clar condus de la mii de kilometri, iar pînă acum am avut doar un singur asemenea caz – C.V.Tudor și al său PRM – dar era vorba de o formațiune din care mai rămăsese doar umbra. (Cazul Becali nici nu merită amintit). Faptul că Vadim absentase la 60% dintre ședințele PE a avut drept rezultat plasarea României pe ultimul loc între națiunile reprezentate în PE, cu o prezență de 84,46 %. Pe deasupra, în timpul mandatului său, în partid a avut loc un puci soldat cu debarcarea Tribunului de la șefie și cu declanșarea unui război în justiție care a dat lovitura de grație PRM.

Deputații din Parlamentul European, reamintim, își împart timpul între Strasbourg – unde au loc 12 perioade de sesiune pe an – și Bruxelles, unde participă la perioade suplimentare de sesiune, precum și la reuniuni ale comisiilor și ale grupurilor politice. Pe lîngă asta, ei efectuează dese deplasări internaționale pe linie de PE, care îi țin departe nu doar de țările de origine, ci chiar de continent.

Foarte important, europarlamentarii nu reprezintă în PE în mod direct interesele alegătorilor lor, ci pe cele ale Uniunii Europene, ceea ce poate crea uneori chiar dificultăți pentru partidele din care provin și ai căror electori pot avea alte viziuni legate de problematici europene.
Demnitatea de eurodeputat are avantaje materiale certe, dar prețul plătit este decuplarea în bună măsură de la politicile naționale în favoarea celor comunitare.

Trăgînd linie și adunînd, cu Orban și Cioloș la Bruxelles, problemele PNL și ale MRÎ – ale dreptei în ansamblu – vor crește exponențial în perspectiva alegerilor prezidențiale, locale și legislative.

Într-un al doilea caz, dacă cei doi candidează doar de formă, pentru a trage listele în sus, și demisionează după scrutin, nu ar însemna decît o înșelătorie ieftină la adresa propriilor alegători și o sfidare la adresa forului european.

Că e așa nu o spunem doar noi, ci o confirmă un al treilea lider al dreptei, Dan Barna, președintele USR, care a dat încă din martie, într-o conferință de presă, asigurări că nu va candida:

„Ce vă pot spune acum cu certitudine este faptul că nu voi candida la europarlamentare. Consider că nu ar fi nici moral, nici corect, să candidez la europarlamentare, în situaţia în care membrii USR din România mi-au acordat votul de încredere pentru a fi preşedintele partidului şi a trage alături de ei în direcţia în care USR vede o Românie, modernă, pro-europeană, în care să fie susţinute iniţiativa privată şi un stat de drept funcţional”.

La problemele enumerate mai sus se adaugă și altele, ținînd tot de europarlamentare.
E vorba, mai exact, de confuzia doctrinară a dreptei de la noi.
În PE, se știe, deputații nu se grupează după naționalități, ci după apartenența la grupuri europene.
Ori, pînă acum, nici USR, nici MRÎ nu au dat măcar vagi semne de orientare politică externă, neavînd nicio afiliere internațională declarată, ba lipsește chiar și anunțul unor discuții pe subiect în perioada care urmează.

PNL, pe de altă parte, a făcut în 2014 un salt aiuritor, peste noapte, din ALDE în PPE, practic de pe stînga pe dreapta, dar nu i-au ajuns cei patru ani scurși de atunci pentru a se redefini doctrinar, fapt reclamat de tot mai multe minți lucide din partid. Reamintim că anul acesta, Orban a avut o întrevedere la Berlin cu Angela Merkel, greul creștin-democraților europeni, de pe urma căreia ne-a parvenit o singură informație: o poză cu cei doi. Atît și nimic mai mult.

Altfel spus, liberalii știu doar în ce băncuțe s-ar așeza după alegeri, dar habar n-au ce vor face acolo.
Dacă vor să fie luați în serios, politic, mai ales cînd spun că vor să pună umărul serios la ”repararea” României după ”ciuma roșie”, liderii dreptei trebuie să anunțe public urgent decizia de a nu candida personal la alegerile europarlamentare și de a se dedica, mai degrabă, mesajelor pe care le vor transmite în campania electorală. Am paria, însă, că asta nu se va întîmpla. (Bogdan Tiberiu IACOB)