Poate mulți fani ai campaniei anti-corupție trăiesc cu impresia că, în sfîrșit, România are un organism curajos și, mai ales, independent politic, care poate asigura curățarea scenei politice de uscături, dar se înșeală amarnic. Mai grav, pentru șefa DNA începe curînd numărătoarea inversă, și multe consecințe stau să decurgă de aici. Motivul acestei situații dramatice e foarte simplu: refuzul clasei politice de a se conforma normelor europene, chiar și cînd acestea sunt foarte tăios formulate, după cum vom arăta în rîndurile care urmează.

Cel mai grav lucru în cazul unei campanii anti-corupție este, indubitabil, presiunea din partea factorului politic, care poate transforma lejer o acțiune onestă, în spiritul justiției, într-o simplă reglare de conturi cu adversarii.

Azi, ne confruntăm deja cu tot mai multe semne de întrebare, la loc de cinste fiind cel vizavi de faptul că procurorii anticorupție nu mai prididesc să lanseze pe piață dosare cu fapte vechi de 7-8 ani, fără să explice de ce pînă acum le-au ținut sub obroc.
Ori cu cel vizavi de febra arestărilor operate de DNA înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, dublate de o pasivitate bruscă și totală, înaintea celui de al doilea tur.
Ori cu cel privind ciudatele criterii de operare a arestărilor preventive.
Ori inexplicabila imunitate a unor personaje extrem de controversate.

A fost justiția în mandatul Băsescu doar aparent eliberată, în realitate făcînd jocuri politice murdare?
Și, dacă a fost așa, ce garanții avem că nu asistăm la ceva similar și în prezent?

Pentru a avea cît mai multe garanții că procurorii își fac treaba fără presiuni politice, e necesară respectarea anumitor norme; din păcate, la noi, ele sunt ciuruite exact prin punctele esențiale.

De departe cea mai gravă ține de numirea procurilor cu marii funcții de conducere, precum cel general, șeful DNA șamd.
Cum se știe, legea 303/2004, statutul procurorilor și judecătorilor, prevede că procurorii cu funcții mari de conducere sunt numiți de președinte, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul CSM, pentru un mandat de trei ani, cu posibilitatea de reînvestire o singură dată.

Numai că, în 2010, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei a adoptat un raport privind standardele europene referitoare la independența sistemului judiciar care are o cu totul altă viziune decît legiuitorii români.

Mai exact, în document se stipulează ca fiind foarte important un aspect, anume numirea procurorilor șefi pentru un singur mandat, fără posibilitatea reînvestirii.

”Este important ca Procurorul General să nu poată fi reinvestit, cel puţin nu de către puterea legislativă sau executivă. Există un risc potenţial ca un procuror şi care urmăreşte reinvestirea sa de către un organism politic să aibă o conduită de aşa natură încât să obţină favoarea acelui organism ori cel puţin să fie perceput în acest sens. Un Procuror General ar trebui să fie numit permanent sau pentru o perioadă de timp relativ mare fără posibilitatea de a fi reinvestit la finalul mandatului. Perioada mandatului nu ar trebui să coincidă cu mandatul Parlamentului. Acest lucru ar asigura o mai mare stabilitate a procurorului şi l-ar face independent de schimbările politice” arată CEDD a CE, mai cunoscută și sub numele de Comisia de la Veneția.

Mai mult de atît, specialiștii europeni spun că ”Dacă se vor face pregătiri pentru continuarea activităţii (de ex. ca judecător) după expirarea mandatului, acest lucru ar trebui să fie clarificat înainte de numire astfel încât, din nou, să nu apară discuţii cu privire la favoritisme din partea politicienilor”.

Deci, un prezumtiv procuror șef nu doar că nu ar trebui să mai aibă la îndemînă un al doilea mandat, dar trebuie să anunțe din timp și ce are de gînd să facă după încheierea celui unic.
O regulă dură, dar sugestivă tocmai prin asprimea ei.

În România, procurorii șefi sunt numiți fix de puterea executivă, cu cele două componente ale sale, președintele și guvernul.
Și au dreptul la două mandate, încălcînd normele europene. Fără a mai vorbi de controversatele perioade de prelungire a mandatelor cu șase luni, de care deja ne-am ciocnit acum cîțiva ani.

Ori, pericolul nu vine, după cum limpede se arată, din adăstarea prea mult timp într-o funcție a unui procuror general, ci din aducerea la sa mîna politicului, pentru prezervarea postului într-un al doilea mandat.

În 2013, se știe deja ce negocieri ca la talcioc s-au derulat în laboratoarele politicii – între Ponta (premier, dar și ministru interimar al Justiției) și Băsescu, cu Elena Udrea drept mesager, totul sub tirul acuzațiilor nemulțumitului Crin Antonescu -, pentru desenarea actualei configurații a conducerii parchetelor.

Cu mari favoriți, cu respingeri și acceptări, cu răzgîndiri ori cu piese de sacrificiu pe tablă.
Finalmente, în luna mai a anului 2013, a ieșit o formulă de compromis care ascundea multă ură în adîncuri și care a generat, la un moment, un război fratricid soldat cu arestarea unui șef de parchet de către un altul, recte Bica de către Kovesi.
Putea, la fel de bine, să fie și invers.

Luna viitoare, pentru procurorul general și șefa DNA începe numărătoarea inversă. Mandatele lor expiră, mare atenție, exact în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, în mai, anul viitor.

Ceea ce înseamnă că negocierile pentru reînvestire se vor face în plină bătălie politico-electorală.

Exact ingredientul potrivit pentru o eventuală mega-înțelegere între partidul președintelui, PNL, și adversarul de la guvernare, PSD. (Dacă PSD e înlocuit pînă atunci la guvernare de către PNL, e și mai grav, șefiile parchetelor devenind o afacere strict liberală)

Într-un an de aici încolo, Kovesi, cea mai puternică femeie a momentului, prea de toți curtată și premiată, ar putea fi o dulce amintire, aruncată prin te miri ce post decorativ. La fel cum dulce amintire a ajuns alt arhanghel al anticorupției, Daniel Morar.

Există, însă, o soluție salvatoare, pentru Nițu și Kovesi: să-și aranjeze din timp „ploile” politice cu factorii potriviți de putere, astfel încît să aibă garanția reînvestirii.
Asta, desigur, dacă șefa DNA are de gînd să rămînă în sistem, cum declara recent, și nu vizează o carieră politică.

Dacă ținem de cont de declarația de acum cîteva zile a lui Vasile Blaga, potrivit căreia Kovesi merită al doilea mandat la șefia DNA, am putea spune că talciocul s-a deschis deja, negocierile sunt în derulare.
Care va fi prețul plătit de Kovesi, pentru a nu întrerupe, la doar 43 de ani, o carieră strălucită?
Ocrotirea lui Victor Ponta și a unor apropiați ai săi (Șova, cumnatul, tata socrul?
Ignorarea, pe mai departe, a greilor foști pedeliști din spatele lui Vasile Blaga, personaje care au condus țara ani buni și care par intangibile în fața procurorilor?

Orice e posibil.

Toate aceste chestiuni ar deveni istorie dacă parlamentul ar face un lucru simplu și de bun simț: să pună rapid legislația internă în acord cu cerințele Comisiei de la Veneția, eliminînd orice posibilitate de negociere ocultă între șefii parchetelor și politicieni.

Interesant de menționat, dacă luăm în calcul ura parlamentarilor împotriva Laurei Kovesi, aproape e șocant că nu au făcut pînă acum demersul sus pomenit, singurul la adăpost de criticile cancelariilor occidentale ori ale societății civile, pentru că e cerut de cel mai respectat for european în materie de justiție.
Aproape îți zboară gîndul la o înțelegere de taină, în cerc restrîns, între cîteva figuri ale momentului care au pîinea și cuțitul. (Bogdan Tiberiu Iacob)