Incredibil, dar real: un deputat din patru a chiulit de la propria validare
0 comentarii / 1642 vizualizări / 20 decembrie 2012
Camera Deputaţilor a început, azi, şedinţa de validare a mandatelor de deputaţi, preşedintele comisiei speciale, Florin Iordache, precizând că au fost validate mandatele a 410 din cei 412 deputaţi. De la ședință lipsesc nu mai puțin de 111 deputați, adică mult peste un sfert din total.
Florin Iordache a precizat că membrii Comisiei propun amânarea validării pentru mandatele de deputaţi în cazul lui Andrei Condurăţeanu şi al lui Petre Roman. Iordache a mai spus că Daniel Geantă, ales deputat, a solicitat din motive medicale depunerea jurământului în prima şedinţă a Camerei Deputaţilor. Şedinţa Camerei Deputaţilor este condusă de decanul de vârstă Dinu Giurescu, care a anunţat că din 412 deputaţi 301 şi-au înregistrat prezenţa, 111 fiind absenţi. Deputaţii au aprobat raportul Comisiei de validare a mandatelor cu 258 de voturi „pentru” şi au început procedura de depunere a jurământului, primul care a rostit jurământul de credinţă, conform Mediafax, fiind Mircea Duşă.
Comenteaza