Preşedintele PDL, primul-ministru Emil Boc, a declarat, ieri, la congresul junilor partidului, că USL nu susţine revizuirea Constituţiei deoarece liderii Opoziţiei se simt bine în statul creat de Ion Iliescu, în care „cetăţeanul a devenit un prizonier”. O poziție interesantă, dar care ar fi fost obligatoriu să vină la pachet cu unele mai vechi ale premierului, pentru ca tinerii din sală să vadă halucinanta diferență între pozițiile exprimate de constituționalistul Boc de-a lungul anilor.

În mod normal, Boc ar trebui să se ascundă într-un ungher cînd vine vorba de constituție, dacă ne gîndim ce ”lupte” pe frontul acesteia a purtat personajul.
În fața tinerilor pedeliști, ieri, el a susținut necesitatea adoptării proiectului elaborat de guvernul său și dezvoltat de Băsescu, proiect care prevede întărirea spectaculoasă a rolului președintelui în dauna guvernului și a parlamentului, precum și instituirea pentru șeful statului a unui statut de veritabil rege, trimis al Domnului pe pămînt, deasupra legii și imposibil de urnit din post.

Cînd spunem că Boc ar trebui să tacă mîlc la capitolul constituție ne referim, între altele, și la faptul că executivul său a reușit ca, în doi ani, să elaboreze de șapte ori legi barate de Curtea Constituțională. Dar nu numai la asta.

În urmă cu, zece ani, în martie 2001, Boc ieșea la rampă, alături de trei colegi deputați, Mihai Baciu, Adrian Videanu și Ioan Onisei, propunînd, într-o conferință extraordinară de presă, ca votul de învestitură să fie acordat de parlament doar prim-ministrului, în baza programului de guvernare, premierul urmînd a-și desemna ulterior cabinetul și astfel sporindu-se – considera Boc – autoritatea șefului executivului.

O lună mai tîrziu, același Boc ieșea din nou la rampă, de această dată pentru a anunța că democrații nu sînt de acord cu ideea constituirii Comunității Serviciilor de Informații – organism care ar urma să unească la o singură comandă toate serviciile secrete. Proiectul, inițiat la acea vreme de cîțiva pedeseriști, ar fi dat, în viziunea lui Boc, CSAT-ului și implicit președintelui României puteri sporite în ceea ce privește controlul serviciilor secrete. „Proiectul în cauză diluează rolul parlamentului ca factor de control asupra serviciilor și întărește excesiv instituția prezidențială”, afirma deputatul Emil Boc, membru în Comisia juridică a Camerei, adăugînd că inițiativa contravenea prevederilor Constituției. Evident, cînd respectiva comunitate a fost înființată de Băsescu, în 2005, rebelul Boc, devenit lider al PD, nu a mai suflat un cuvînt despre ”întărirea excesivă a instituției prezidențiale”.

Alt aspect: promotorul asiduu de azi al modificării constituției, a fost, el însuși, membru marcant, vicepreședinte, al comisiei pentru revizuirea constituției din 2003. Altfel spus, Boc a fost în grupul de arhitecți al unei case pe care, după numai 8 ani vrea să o dărîme pentru că e proastă și să facă, tot el, alta în loc.

În fine, să mai amintim că, într-o lucrare de specialitate, ”Instituţii politice şi proceduri constituţionale în România”, apărută în 2003, Emil Boc scria, negru pe alb: ,,din punct de vedere politic, bicameralismul îmbină principiul reprezentării la nivel naţional cu principiul reprezentării la nivel teritorial. Din punct de vedere tehnic, bicameralismul ameliorează calitatea procesului legislativ şi temperează elanul Camerei de jos”. Același Boc vrea astăzi să ”tempereze” de tot Camera de jos, descoperind, imediat după Băsescu, ce bun e un legislativ cu doar o cameră.
Despre relația Guvern-Președinte, Boc scria că ”esențial în procesul de formare și investire a guvernului este votul Parlamentului. Guvernul va răspunde politic doar în fața Parlamentului, care îl poate demite”. Astăzi, în noul proiect, Boc e de acord ca pînă și remanierile de miniștri să nu poată fi făcute înaintea consultărilor cu președintele.

Și tot același Boc mai scria, în cartea respectivă: ,,Constituţia din 1958 a inversat tradiţia consacrată: prerogativa reglementară a Guvernului devine regula, iar prerogativa legislativă a Parlamentului devine excepţia. Legiuitorul ordinar nu mai este Parlamentul, ci Guvernul care operează pe calea decretelor”.
Cîțiva ani mai tîrziu, Emil Boc a descoperit propria metodă de fentare a parlamentului, anume guvernarea prin ordonanțe și asumări ale răspunderii, surclasînd la acest capitol toate guvernele post-decembriste și plasîndu-se alături de guvernele păstorite de Gheorghiu-Dej. Numai nerușinarea îl ajută, probabil, ca în noua Constituție, să puncteze fără să clipească interzicerea dreptului guvernului de a-și asuma răspunderea pe o lege mai mult de o dată pe sesiune. (Bogdan Tiberiu Iacob)