CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Incurcata chestiune UDMR

0 comentarii / 1573 vizualizări / 9 ianuarie 2011

S-a creat o situatie politica extrem de interesanta. Pe termen mediu, daca alegerile vor avea loc la termen, UDMR isi pierde importanta pe care o are acum. Pentru ca procentele sale, impreuna cu procentele PD-L, indiferent cat de umflate in mod artificial vor fi acestea din urma, nu vor mai putea crea masa critica pentru obtinerea unei majoritati.

Mai ales in conditiile in care actuala opozitie se coalizeaza atat politic, cat si juridic si isi propune un parcurs mai mare decat ciclul electoral. Daca, insa, opozitia isi pune problema eliminarii PD-L si a lui Traian Basescu inaintea termenului electoral, atunci UDMR continua sa joace un rol esential. Simplist vorbind, el este cheia schimbarilor. Numai ca realitatea politica nu este chiar atat de simpla.
Nu am sa insist, de aceasta data, nici asupra temei solidaritatii maghiarilor – o etnie disciplinata, care stie sa-si apere interesele, oferindu-si votul formatiunii care o reprezinta – si nici asupra versatilitatii acestui partid. Pentru ca, pana la urma, cred ca toata lumea a inteles atat comportamentul cameleonic al UDMR, care isi schimba discursul, principiile si, pana la urma, optiunile in functie de “partenerul” de guvernare, cat si faptul ca aceasta formatiune este gata oricand sa sacrifice interesul national intereselor propriei comunitati. Pana la un punct, trebuie sa recunoastem dreptul oricarei minoritati de a utiliza, in raport cu majoritatea, din instinct de autoconservare, un arsenal politic mai bogat, mai variat si chiar mai agresiv. In acelasi timp, este insa incontestabil dreptul majoritatii de a se apara atunci cand sunt depasite, daca nu limitele bunului simt, cel putin acele bariere dincolo de care insasi existenta natiunii, in integralitatea ei, poate fi pusa in pericol.
Oricat de mult se pregatesc Traian Basescu si PD-L sa exacerbeze, la viitoarele alegeri, arsenalul de instrumente oculte, imorale sau chiar ilegale de care dispun si pe care l-au perfectionat de-a lungul timpului, prin frauda nu vor putea obtine diferenta dintre intentia reala de vot a populatiei si procentele care le pot conferi sansa de a ramane la putere. Diferenta este prea mare, indiferent de gradul de manipulare sau de nivelul fraudei. Iar UDMR nu va putea, cu cele sapte-opt procente ale sale, umple acest gol. La termen, alegerile vor fi pierdute. Iar faptul ca actuala opozitie va avea o baza juridica nu-i va mai da posibilitatea presedintelui in exercitiu sa repete vreo scamatorie cu efecte asupra desemnarii viitorului premier. Mai mult, pentru UDMR, din momentul in care va pierde alegerile in barca cu PD-L, vin vremuri triste. Abia atunci aceasta organizatie civica, ce joaca anticonstitutional rol de partid, va putea intra in disolutie. Singura sansa pe care o are UDMR acum este sa incerce o iesire eleganta de la guvernare, fara a sari in barca opozitiei. Deci asumandu-si un rol neutru.
Daca, insa, opozitia va incerca, in interes national, in aceasta primavara, sa apese pedala de acceleratie pentru a debarca, inainte de termen, actualul Guvern si pentru a-l scoate pe Traian Basescu de la Cotroceni, atunci UDMR s-ar putea sa devina o piesa importanta. Desi rolul pe care il va juca atunci va fi mai imoral decat oricand. De aceea, cred mai degraba in presiunea populatiei, care va desprinde bob cu bob parlamentari din arcul puterii, scotandu-i pe bara sau impingandu-i chiar in tabara opozitiei.(Sorin Rosca Stanescu – www.sroscas.ro)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998