CIA dorea ca ei să spioneze pe lîngă faptul că performau. Partidul Comunist insista ca fanii să nu danseze pe muzica lor și să nu le adopte obiceiurile. Acum patruzeci de ani, George Michael și Andrew Ridgeley au fost prima trupă occidentală, Wham, care a susținut un turneu în China – un eveniment care a influențat atît Cantopop-ul, cît și revolta din Piața Tiananmen, relatează ziarul britanic ”Independent”.

”În China, închisă față de majoritatea muzicii occidentale la începutul anilor ’80, erau mult mai puțin cunoscuți. Dar cele două concerte de pionierat ale lui Wham! în arene, desfășurate pe parcursul a 10 zile acolo (Jean-Michel Jarre fusese singurul occidental care cîntase în țară înainte, în 1981), fuseseră pregătite atît ca un tur mondial de onoare pentru trupă, cît și ca un ultim cuvînt în schimburile pan-culturale care spărgeau barierele și care aveau să extindă orizontul cultural al Chinei pentru deceniile următoare.
Dar în spatele scenelor exterioare de recepții politicoase ale ambasadorilor și emoții pop cu tunsori bouffant, turneul trecea printr-o lume a opresiunii, manipulării și terorii absolute, cu roțile unse de plăți guvernamentale și cu CIA și poliția secretă chineză încercînd să-l controleze în scopuri de informații și propagandă. Motivul real al absenței a 1.000 de fani care să-și smulgă părul și să danseze jitterbug-ul prin aeroportul din Beijing în plin delir Wham!-mania? Managerul Simon Napier-Bell, creierul și facilitatorul turneului, refuzase să plătească guvernul pentru a-i furniza.

Faptul că turneul a avut loc a fost în mare parte datorită manevrelor unui misterios „Profesor Rolf”. Însărcinat în 1983 să facă din Wham! cea mai mare trupă din lume în 12 luni (sau să-și piardă contractul de management), Napier-Bell și partenerul său de la Big Life Management, Jazz Summers, au jurat să deschidă trupa către piața potențială a Chinei de 400 de milioane de tineri între 14 și 35 de ani. La prima sa călătorie de explorare, a petrecut zile sunînd la rece miniștri ai Partidului Comunist Chinez, invitîndu-i la prînz pentru a discuta despre potențialul uriaș de investiții al muzicii pop occidentale, fără succes. Apoi, într-un zbor spre Japonia, a întîlnit un domn care se prezenta drept Profesor Rolf, care avea relații de tras. ”El a spus că are contacte în guvernul chinez și mă poate ajuta,” a declarat Napier-Bell pentru ”Mojo” în 2023.
Și într-adevăr, la următoarea sa vizită, oferta de prînz a lui Napier-Bell a fost acceptată de un ministru minor, apoi de altul, și apoi de încă unul. În timpul vizitelor sale lunare regulate, s-a trezit luînd masa cu peste 140 de delegați guvernamentali pentru a înmuia granițele culturale stricte ale Chinei pentru invazia lui Wham!.

Totuși, autoritățile chineze au obiectat la mișcările de dans mai lascive ale lui Michael, insistînd să evite orice astfel de vulgaritate pentru a nu polua puritatea spirituală a tineretului națiunii. Ministrul Culturii a emis o declarație fermă înaintea spectacolelor. „Practic, a sfătuit tinerii care erau acolo să meargă la concert și să-l privească, dar să nu învețe din el,” a spus Michael în filmul turneului *Wham! in China: Foreign Skies*, „ceea ce pare un lucru destul de ridicol de spus.”

Mai mult, organizarea turneului a devenit o rețea din ce în ce mai încîlcită, deoarece guvernul a insistat ca trupa să folosească o echipă locală de 100 de persoane la costuri mari, iar serviciul secret american a încercat să transforme turneul într-o misiune clandestină de supraveghere. „Pentru că aveam de-a face cu acest regim izolat, CIA era pe urmele mele; voiau să mă plătească să lucrez pentru ei, dar să nu spun nimănui,” a spus Napier-Bell. El a respins avansurile spionilor. „Am ajuns să cunosc mulți polițiști secreți chinezi, erau mult mai deștepți.”

Cu o echipă de filmare și un grup de jurnaliști internaționali în urma lor, anturajul Wham! a fost gestionat cu grijă. Interzis să se plimbe singuri, au fost escortați între cine formale, excursii de vizitare a Marelui Zid și ieșiri la cumpărături, unde Ridgeley a cumpărat o jachetă Mao pentru a o purta alături de costumul său de scenă în carouri.

Michael nu a fost singurul membru al grupului de turneu care tolera greu experiența. În zborul către al doilea spectacol din Canton, trompetistul portughez Raul D’Oliveira a suferit un episod psihotic, scoțînd un cuțit și înjunghiindu-se în stomac în timp ce backing-vocalistele Pepsi & Shirlie țipau lîngă el. Cînd a forțat apoi intrarea în cabina piloților, pilotul a efectuat o coborîre de urgență pentru a încerca să-l dezarmeze și să-l imobilizeze, iar avionul s-a întors pentru scurt timp la Beijing pentru a-l preda îngrijirii psihiatrice locale.

Au trecut 10 ani pînă cînd o altă trupă occidentală majoră – Roxette – a cîntat în China.
Totuși, turneul a trezit fără îndoială gustul Chinei pentru strălucirea și posibilitățile muzicii pop occidentale.
Turneul a creat unde culturale în China, dar tsunami-uri în restul lumii. „Wham! a reușit să treacă de la cîteva showuri inițiale, mici, în săli, cu transmisie prin satelit, direct la stadioane în aer liber ăn SUA,” spune Duncan, în timp ce Napier-Bell atribuie publicității globale din jurul turneului inițierea modernizării Chinei comuniste. „Cînd Wham! a mers în China, nimeni din China nu știa că sunt acolo, dar întreaga lume știa,” a declarat el pentru Yahoo!. „În următorii 10 ani, miliarde și miliarde și miliarde de dolari au intrat. Beijingul modern a fost construit din acei bani, într-adevăr.”” (Traducere și adaptare B.T.I.)

foto: facebook