Ingratitudine: Tucă l-a scos din pălărie pe Crin. Iar Crin i-o plătește cu vîrf și îndesat
0 comentarii / 18385 vizualizări / 28 martie 2025
Căzut în anonimat de un deceniu, politicianul Crin Antonescu a marcat un reviriment neașteptat anul trecut, cînd a devenit brusc un critic foarte vocal al PNL și al candidatului prezidențial Nicolae Ciucă, profețind un dezastru în alegeri. Profețiile sale s-au îndeplinit, iar luciditatea sa a fost motivul pentru care Antonescu a fost propulsat de PNL în postura de candidat la președinție.
Ieri anonim, azi vedetă politică.
S-a întîmplat pentru că liberalul a primit găzduire repetată în emisiunea lui Marius Tucă de la Gîndul.
Șase emisiuni-interviu pe parcursul anului trecut, plus alte trei anterioare anului electoral, cît nu avusese în tot restul presei în toată perioada de după 2014.
Din studioul lui Tucă și-a lansat Crin Antonescu mesajele politice care l-au făcut candidat prezidențial.
Și nu a ezitat să i-o plătească realizatorului cu vîrf și îndesat.
Iată cum începe o postare pe Facebook a lui Crin Antonescu, de azi:
”Nu sunt fanul emisiunilor lui Marius Tucă. Nici nu trebuie, el e ziarist, eu sunt politician. Dar sunt liberal. Și asta înseamnă că apăr libertatea de exprimare, chiar și atunci când nu sunt de acord cu ce se spune”.