CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

INS: In martie, Romania a avut cea mai mare inflatie din UE

0 comentarii / 1599 vizualizări / 20 aprilie 2011

Deși premierul Emil Boc a anunțat cu surle și trâmbițe ieșirea României din recesiune, Institutul Național de Statistică susține că, în luna martie, țara noastra a avut cea mai mare inflație din UE, de altfel, fapt semnalat în buzunarele românilor, afirmă europarlamentarul social-democrat Corina Crețu.
”Ceea ce pentru unii înseamnă ieşirea din recesiune, pentru alţii, cei mulţi, reprezintă avalanşa unor scumpiri sub care e îngopat traiul lor de zi cu zi. Cel puţin asta ne arată datele Institutului Naţional de Statistică: România, în luna martie, a avut cea mai mare inflaţie din UE. Aceste date sunt doar o confirmare, pentru că lumea simte în propriul buzunar că situaţia este scăpată de sub control. Vorbim deja de o stare de fapt care nu mai poate fi acoperită cu turuiala searbădă a unui premier care ar fi în stare să nege şi poluarea aerului pe perioada mandatului său. Acesta este bilanţul, după trei ani de criză, al unui partid care, chiar dacă îşi va schimba sigla şi numele, va ramane indestructibil legat de misiunea de falimentare a acestei ţări”, scrie Corina Crețu, pe blog. (R.G.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998