Într-un moment în care omenirea face eforturi tot mai mari să pună la punct definitiv unul dintre ucigașii tăcuți de prim rang, fumatul, iar lupta e dificilă, pentru că industria tutunului are resurse de sute de miliarde de dolari, în România, țigarea și-a găsit susținători neașteptați: oamenii de cultură.

Bătălia împotriva ucigașului flagel al tutunului a produs pagube grele, de-a lungul anilor. Dar nu s-a oprit. Hollywoodul a interzis încă din anii 70 fumatul în filme. În Dallas, ne amintim, toată lumea bea, de la Sue Ellen, la JR, dar absolut nimeni nu fuma. Bietul Kojak a trebuit să schimbe, de prin sezonul doi, celebrele sale țigări negre superlong cu acadele, de unde valul de bomboane ”Kojak”, comercializate de țigani în comunism. Cînd reclamele la țigări au fost interzise deplin la TV, pierderile media au fost imense. La fel cînd s-au interzis în sport, la un moment dat vorbindu-se chiar de dispariția Formulei 1. A fost greu și cînd s-a interzis fumatul în spații publice. Au fost sacrificii necesare, pentru a micșora pe cît se poate efectele acestui produs atît de nociv pentru sănătate, și nu doar a fumătorilor, ci și a victimelor pasive. Și, per ansamblu, nu se poate spune că efectele pozitive nu și-au făcut apariția, la nivel planetar. Chiar dacă Zimbabwe continuă să permită reclamele la TV.

Că lobbyul companiilor de tutun e foarte puternic în România e de înțeles.

JTI, spre exemplu, a transmis ieri o adresă prin care solicită Camerei Deputaților respingerea celei mai radicale propuneri anti-tutun, care prevede, printre altele, interzicerea expunerii produselor din tutun în magazine, interzicerea sponsorizării oricăror evenimente și activități de către companiile de tutun, interzicerea vapatului în locurile publice etc. În scrisoarea oficială trimisă comisiei de Buget Finanțe din Cameră, JTI atrage atenția, conform Mediafax, că ascunderea pachetelor în dulapuri, ”cu excepția magazinelor specializate în vânzarea produselor din tutun”, gen tutungerie, categorie limitată la doar câteva magazine în marile orașe, dintr-un total de circa 70.000 în care se comercializează și țigarete, va permite vânzătorilor să ofere consumatorilor de sub tejghea, inclusiv produse de contrabandă sau contrafăcute, practică deja răspândită în cartiere, orașe mici și în mediul rural.

Companiile de tutun și-au apărat mereu, prin asemenea gesturi, ”domeniul”, din care scot miliarde.
Cum spuneam, e de înțeles, își apără businessul uriaș.
Mai greu de înțeles e că într-o țară ca România, se ridică vehement împotriva campaniei anti-fumat nu tutungii de cîrciumă, ci prea distinșii oameni de cultură.

Aflăm din presa ultimelor zile că peste 70 de oameni de cultură, directori de festivaluri, actori, coregrafi, teatrologi, muzicieni sau jurnaliști au semnat o scrisoare deschisă, cerând Parlamentului să respingă proiectul de lege care interzice sponsorizările companiilor producătoare de tutun pentru evenimentele artistice.

Potrivit scrisorii, citate de news.ro, sensul acestei restricţii extreme este de neînţeles, cu atât mai mult cu cât sponsorizarea „cu scopul sau având ca efect direct ori indirect promovarea unui produs din tutun” este interzisă din anul 2004, prin Legea nr. 457.

Din păcate, distinșii oameni de cultură se fac că nu înțeleg cum stau lucrurile.

Se fac că uită o vorbă englezească veche, ”nimeni nu îți dă un prînz gratuit”.

Marile companii de tutun nu fac niciodată donații fără interes. Chiar lipsite de posibilitatea de a face reclamă directă produselor de tutun, ele își fac reclamă indirect în calitate de sponsori generoși.
Toată presa de la noi, spre exemplu, a acordat spații ample cînd Philip Morris a făcut, în plină pandemie, o donație consistentă Crucii Roșii.
Și la fel se întîmplă cu toate aceste donații: ele sunt puternic promovate de media, pe bani sau gratuit, și popularizează marile nume din industria tutunului.
În Occident, tertipurile folosite de rechinii industriei tutunului au fost mereu depistate și anihilate, iar bătălia continuă, pentru că industria nu se lasă cu una, cu două.

Faptul că, la noi, tocmai eminența cenușie a nației, oamenii de aleasă cultură găsesc argumente mercantile în favoarea unor asemenea tertipuri nu poate provoca decît dezamăgire.
Cultura are nevoie de bani, desigur.
Chiar cu orice preț, însă? (Bogdan Tiberiu Iacob)

P.S. Protestul oamenilor din cultură chiar are șanse să dea roade. Cînd ai un premier care fumează, în spații cu interdicții legale, țigări inexistente pe piață, aduse prin mijloace neortodoxe din Orientul Mijlociu, e sigur că se găsește ”deschidere” la vîrf spre asemenea demersuri.