CURS VALUTAR

Intelectualul şi Revoluţia

0 comentarii / 767 vizualizări / 14 ianuarie 2019

Cum mai merge Revoluţia franceză în curs, cea a Vestelor galbene ? Gluma se îngroaşă, lucrurile devin foarte serioase, lumea se schimbă, iată de ce merită să fim atenţi la manifestaţiile din fiecare sâmbătă de la Paris şi din toată Franţa. Într-a noua sâmbătă la rând, cea din 12 ianuarie 2019, Sindicatul France Police-Policiers en colère a dat pentru ora 17 estimarea de 360 000 de participanţi la manifestaţii. Ministerul de Interne comunica, la rândul lui, cifra de 80 000 de poliţişti în stradă pentru aceeaşi sâmbătă. Cifrele oficiale pentru manifestanţi nici nu mai merită citate pentru că sunt pură propagandă, la care media mainstream colaborează într-o veselie. Deci nu numai că mişcarea Gilets jaunes („Vestele galbene”) nu slăbeşte, ci vâlvătaia o ia din nou în sus. Peste 200 de manifestanţi au fost reţinuţi şi în sâmbăta de 12 ianuarie. La Paris, Bourges, Lyon, Marsilia, Bordeaux, în Bretania, în Normandia şi în toată Franţa, oamenii cer în stradă schimbarea regimului, a Constituţiei, demisia preşedintelui, dizolvarea Parlamentului etc.
Presarii şi intelectualii publici sunt detestaţi, insultaţi, agresaţi fizic uneori, taxaţi de sclavi ai puterii politice şi ai capitalului. Dar lumea modestă a Vestelor galbene, poporul, îşi are intelectualii săi, care sunt şi singurii ce mai merită să fie ascultaţi acum. De când e lumea, în momentele de mari schimbări, o elită o înlătură pe alta, spunea scriitorul şi ziaristul Éric Zemmour, susţinător şi el al Vestelor galbene. Ideile vechi, convenite, uzate, mic-burgheze sunt înlocuite de idei noi, de neexprimat până mai ieri. Unul dintre cei mai vocali şi articulaţi susţinători ai Vestelor galbene, pe televiziunile şi la posturile de radio la care este admis, în Le Figaro mai nou (cotidian de dreapta şi, probabil, cel mai critic din presa mare la adresa guvernării Macron), pe bloguri, în conferinţe, în media alternativă, este Michel Onfray, filosof, scriitor, conferenţiar celebru, cel mai îndrăzneţ adversar al actualului preşedinte, Emmanuel Macron, cu mult înainte să înceapă protestele Vestelor galbene. Vom încerca să reluăm aici câteva observaţii ale filosofului francez dintr-un text apărut de curând („Quand tombent les masques des populicides”).
Mişcarea Gilets jaunes dezbracă la pielea goală toată clasa politică, inclusiv partidul fondat de Charles de Gaulle, „les gaullistes”, toţi politicienii participă şi contribuie la actualul „regim corupt” şi au „deconstruit” contractul social al celei de-a V-a Republici, „la Ve République”. Prin modificări, schimbări, alterări, rectificări, retuşuri succesive, nici spiritul şi nici litera Constituţiei nu mai sunt respectate. „Nous vivons depuis des années avec une règle du jeu édictée par des faussaires ayant pour nom : Mitterrand et Chirac, Sarkozy et Hollande” („Trăim de ani de zile după o regulă a jocului edictată de falsificatori care poartă numele de Mitterrand şi Chirac, Sarkozy şi Hollande”). „24 de legi care decurgeau din Constituţia din 1958 au fost modificate până azi ! Din 92 de articole aflate în forma originală a Constituţiei n-au mai rămas azi decât 30 ! Această Constituţie e deci moartă de mult. Ne prefacem că o venerăm, dar ea e călcată în picioare sistematic de clasa politică în interesul ei, al operaţiunilor ei de poliţie ordinară, dreapta şi stânga laolaltă (…). După Maastricht, revizuirile Constituţiei care privesc Europa merg în sensul distrugerii naţiunii franceze şi spre profitul statului maastrichtian – Tratatul de la Maastrichi din 1992, Tratatul de la Lisabona din 2008. Această Constituţie din 1958 este moartă : a devenit o hârtie mototolită, o cârpă de şters pe jos.” Preşedintele Emmanuel Macron de astăzi ar fi un mix al viciilor preşedinţilor anteriori (Mitterrand, Chirac, Sarkozy, Hollande) : cinism, demagogie, vulgaritate şi incompetenţă. „Francezii în general şi Vestele galbene în particular au înţeles foarte bine că, după câteva decenii, Constituţia lor le-a fost furată.”
„Tot aşa, toată lumea a înţeles că Reprezentarea naţională nu este reprezentativă. E suficient să te uiţi la biografia mandataţilor – oamenii care se adună în intersecţiile de autostradă, cu vestele lor galbene, nu riscă să aibă colegi la Palatul Bourbon (Adunarea Naţională) sau la Palatul Luxembourg (Senatul) ! Unde sunt în cele două Camere ţăranii şi muncitorii, meşteşugarii şi comercianţii, pescarii şi funcţionarii, măturătorii şi paznicii de noapte, şoferii de taxi şi cei de pe ambulanţe ? Nicăieri… Muncitorii reprezintă jumătate din populaţia activă : nu este nici unul în Palatul Bourbon (…). În schimb, găsim acolo destui profesori şi inşi cu profesiuni liberale, notari şi avocaţi, ba chiar şi ziarişti. Cadrele şi cei cu profesiuni intelectuale reprezintă 76 % dintre aleşi : adică de 4,5 ori mai mult decât înseamnă ei în rândurile populaţiei active. Într-un Observator al Inegalităţilor s-a publicat un text intitulat „În Adunarea Naţională nu se mai găsesc reprezentanţi al claselor populare” (29 noiembrie 2018), care detaliază o evidenţă : poporul nu se mai află în Adunarea Naţională. În termenii lui Bourdieu, nu se găseşte acolo nici un „dominat”, ci numai „dominanţi”. În rândurile Vestelor galbene, este exact pe dos : nici un „dominant”, ci numai „dominaţi”.”
„În partidul lui Macron, LREM, poporul nu e iubit, căci e prea grosolan, prea slab, prea cretin, prea sărac, prea animalic, de asemenea… E de-ajuns să-l asculţi pe preşedintele grupului LREM din Adunarea Naţională, Gilles Legendre, care spune, fără glumă, „n-am explicat suficient ce facem. Deşi ne dăm toată silinţa, trebuie să facem mai mult. Şi am mai făcut şi o a doua greşeală, de care suntem integral responsabili : faptul că am fost prea inteligenţi (sic !), prea subtili (sic !), prea tehnici (sic !) în cazul măsurilor privind puterea de cumpărare” (din Marianne, 17 decembrie 2018). După Michel Onfray, LREM (La République en marche !), partidul lui Macron, este compus din resturi de vechi socialişti, vechi centrişti, vechi ecologişti, vechi conservatori, vechi hollandişti, vechi sarkozişti, vechi juppéişti, care îşi închipuie că sunt o modernitate supravieţuitoare ce detestă în mod evident poporul, considerat prea prost ca să înţeleagă că mărirea taxelor la carburanţi, sub pretextul tranziţiei ecologice, este un impozit luat de la săraci fără ca ei să-i poată scăpa pentru că sunt obligaţi să-şi umple rezervoarele maşinilor pentru a merge la lucru. Pentru elita politică şi jurnalistică, poporul este incult, idiotizat, obtuz, pe când poporul pricepe foarte bine că e tuns la piele ca oaia de ani de zile şi nu mai vrea să se lase furat.
„Odată cu Vestele galbene, am învăţat o lecţie : acest popor pe care ani şi ani de politică educativă şi culturală liberală au încercat să-l abrutizeze, să-l ameţească, să-l prostească, să-l cretinizeze, acest popor rănit de decenii de şcoală deculturalizată, de programe de televiziune decerebrate, de producţii livreşti preformatate, de discursuri de propagandă difuzate masiv de presa scrisă, vorbită, televizată, acest popor îndopat ca gâştele cu telerealitate şi divertisment, cu religia fotbalului şi opiumul jocurilor de noroc, acest popor, cel despre care am spus o dată că e old school şi că-l iubesc, ei bine, acest popor gândeşte. Şi gândeşte corect şi drept. Mult mai bine decât Macron, care se pretinde fost asistent al lui Paul Ricœur, şi curtea sa sau clovnii săi aleşi. (…) Ca să nu spun că tac ca peştii vedetele din show-biz, din cinema, din literatură, din muzică, cei pe care-i vedem atât de des în media luptând împotriva Foametei şi a Mizeriei, mereu cu majuscule. Doar să nu le cerem să ia partea flămânzilor şi zdrenţăroşilor, cu litere mici, care trăiesc chiar lângă ei… Această întoarcere a bătrânului popor care face Istorie şi care vrea să înlăture lumea veche – falsul proiect mărturisit de Macron – îmi readuce zâmbetul pe faţă.”
Va ajunge noua Revoluţie franceză în curs şi la Bucureşti, şi la Chişinău ? La Belgrad se manifestează imitaţional de câteva săptămâni împotriva „dictaturii” preşedintelui Aleksandar Vučić, prieten al Rusiei şi al lui Vladimir Putin. În multe oraşe europene, până şi la Londra, lumea e săptămânal în stradă pe modelul revoltei Vestelor galbene, care a început la 17 noiembrie 2018. Revolta sau Revoluţia franceză în curs e din ce în ce mai des comparată cu anul revoluţionar 1848 şi schimbările majore ce i-au urmat. Revoluţia de la 1848 a fost posibilă şi în Ţările Române pentru că existau atunci Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Magheru, Nicolae şi Ştefan Golescu, I.C. Brătianu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Costache Negri, Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, Andrei Şaguna, Eftimie Murgu, Timotei Cipariu etc. Mulţi se întorseseră de la studii din Occident, mai ales de la Paris. Îndrăzneşte cineva să compare floarea intelectualităţii de la 1848 cu „intelectualii lui Băsescu” (Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieş, Ioan T. Morar, Andreea Pora, Iulian Fota, Cătălin Avramescu etc.) sau cu susţinătorii lui Victor Ponta, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis (Bogdan Chirieac, Mihai Gâdea, Mircea Badea, Marius Pieleanu, Rareş Bogdan, Cozmin Guşă, Denise Rifai, Cristian Diaconescu, Victor Ciutacu, Andreea Creţulescu etc.) ? Cu tot ceremonialul bombastic prilejuit de preluarea preşedinţiei rotative a UE de la Ateneul Român, nu ne putem ascunde faptul că avem cel puţin 50 de ani de întârziere faţă de modelele noastre din secolul al XIX-lea, Franţa şi Marea Britanie (în plin Brexit !), anii în care am stat în frigiderul comunismului. (Petru Romoşan)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *