Eugen Tomac și-a lansat așteptatul program de guvernare al unui cabinet de tehnocrați fără legături cu partidele despre care s-a spus că va fi unul pe termen limitat, cu misiunea de a rezolva urgentele probleme care apasă asupra Românie, de la deficit bugetar și inflație, la atragerea banilor europeni, adoptarea unor legi critice, precum cea a salarizării. Și, ca misiune majoră, calmarea tensiunilor sociale care se anunță la orizont. În loc de asta, primim un soi de manifest politic, sau altfel spus, un proiect de țară pe termen mediu și lung, cu bătaie spre perioada viitoarelor alegeri prezidențiale. Tomac și cei din spatele lui nu păcălesc pe nimeni: au conceput un document al unui guvern care va pica, dar care va sta la baza unui proiect politic cu bătaie lungă.

Să o luăm metodic.

Într-un moment în care România se confruntă simultan cu un deficit bugetar ridicat, presiuni economice, riscul pierderii unor fonduri europene și tensiuni sociale generate de costul vieții, te-ai aștepta ca un program de guvernare să fie dominat de măsuri de urgență. Programul lui Tomac propune însă o altă abordare.

Deși conține și soluții pentru problemele imediate, programul pare construit în primul rînd ca un amplu proiect de modernizare a statului român, cu un orizont care depășește cu mult durata unui mandat guvernamental.
Mai puțin despre criza de azi, mai mult despre România de mîine

Prima observație care sare în ochi este că documentul nu are structura clasică a unui program de criză.
Lipsesc măsurile dure care, de regulă, însoțesc guvernele chemate să stabilizeze rapid finanțele publice: reduceri explicite de cheltuieli, restructurări masive ale aparatului administrativ, înghețări de salarii, reforme accelerate ale sistemului de pensii sau planuri detaliate de reducere a deficitului.

În schimb, cele mai ample capitole sunt dedicate transformărilor structurale ale statului: digitalizare, infrastructură, energie, educație, cercetare și, mai ales, reformă administrativă. Documentul vorbește despre instituții, procese și sisteme care trebuie construite sau reconstruite, nu despre măsuri de șoc menite să producă efecte în cîteva luni.

Prioritatea Zero, ”rearanjarea” României. Ar dura mulți ani și dacă merge șnur

Poate cel mai elocvent exemplu este chiar alegerea priorității absolute a programului: reforma administrativ-teritorială, plasată înaintea tuturor celorlalte capitole pe motiv că ar fi „precondiția” pentru ca restul reformelor să funcționeze. Numai că, potrivit propriului calendar al documentului, primele șase luni de mandat sunt dedicate exclusiv pregătirii – constituirea unui grup de lucru interinstituțional, un audit al celor peste 3.000 de unități administrativ-teritoriale, elaborarea de scenarii alternative și consultări regionale. Implementarea efectivă ar dura mulți ani de aici încolo
Faptul că ea devine „prioritatea zero” a unui guvern care, în teorie, ar trebui să gestioneze o criză fiscală imediată spune multe despre orizontul real al documentului. ”Nu mai putem trăi într-o Românie desenată de Nicolae Ceaușescu” spune Tomac la Antena 3.

Se vorbește de modelul Poloniei, reforma administrativă din 1998-1999, prin care Polonia a redus numărul de voievodate de la 49 la 16 etc. Reforma poloneză nu a însemnat doar redesenarea hărții. A presupus modificarea a zeci de legi, transferul a mii de funcționari, redistribuirea patrimoniului public, reorganizarea finanțelor locale, redefinirea competențelor administrației centrale și locale, adaptarea sistemului judiciar, fiscal și statistic. Pregătirea a început cu cîțiva ani înainte de intrarea în vigoare, iar efectele s-au stabilizat după încă cîțiva ani.

Dacă România ar adopta un model apropiat de cel polonez, probabil ar dura vreun deceniu. Orice reformă ar afecta interese locale foarte puternice, pentru că reorganizarea administrativă produce pierderea a sute sau mii de funcții politice, mutarea centrelor de putere, redistribuirea fondurilor publice, competiție între orașe pentru statutul de capitală regională. De aceea, aproape toate tentativele de regionalizare din ultimii 20 de ani au eșuat.

Digitalizarea, una dintre marile obsesii ale programului

Un alt elocvent exemplu este capitolul dedicat transformării digitale. Programul propune identitate electronică pentru toți cetățenii, portofel digital european, interoperabilitatea completă a bazelor de date ale statului, cloud guvernamental și utilizarea AI în administrația publică. Sunt obiective ambițioase, comparabile cu reformele implementate în Estonia sau în alte state considerate modele de administrație digitală. Problema este că beneficiile lor nu apar peste noapte. Chiar și în cele mai optimiste scenarii, efectele reale s-ar vedea după ani de implementare.

Energia: proiecte pentru următorul deceniu

La fel stau lucrurile și în domeniul energetic. Programul pune accent pe reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, pe dezvoltarea reactoarelor modulare mici de la Doicești, pe exploatarea zăcămîntului Neptun Deep și pe energia eoliană offshore din Marea Neagră. Toate sunt proiecte strategice importante, însă niciunul nu rezolvă problemele cetățeanului în următoarele șase sau douăsprezece luni. Ele definesc mai degrabă modul în care România ar putea arăta energetic în anii 2030.

Infrastructura: obiective care depășesc un mandat

Și capitolul dedicat transporturilor are aceeași filozofie. Dincolo de finalizarea unor proiecte aflate deja în execuție, documentul vorbește despre magistrale feroviare strategice, trenuri electrice noi, extinderea metroului și chiar despre o cale ferată de mare viteză București–Cluj–Budapesta.
Aceste investiții sunt esențiale pentru dezvoltarea pe termen lung, dar nu reprezintă răspunsuri la dificultățile economice ale prezentului.

Educație și cercetare: ținte pentru anul 2030

Alt indicator al filosofiei programului se regăsește în capitolul educație. Guvernul Tomac își propune ca pînă în 2030 educația să primească 15% din bugetul de stat, iar cercetarea publică să ajungă la 1% din PIB. Sunt obiective care depășesc nu doar un exercițiu bugetar, ci chiar durata unui mandat. Ele descriu o direcție strategică pentru următorii ani, nu un răspuns la dificultățile imediate.

Mai avem în program ”Strategia Națională pentru Participare Civică și Voluntariat 2027–2035”. Interesantă preocupare în regim de urgență pentru viitorul deceniu, nu? La fel și ”Strategia Națională pentru Reziliență Democratică 2027-2035”. Ori construirea unei săli de spectacol pentru Festivalul Internaţional George Enescu. Ori construirea unei săli de spectacol pentru Festivalul Internaţional George Enescu. Ori a cartierului pentru Justiție București și finalizarea penitenciarelor Buzău și Prahova.

Există și măsuri pentru prezent

Asta nu înseamnă că programul ignoră complet problemele actuale. Documentul include măsuri cu orizont de 12-18 luni, precum:
menținerea unor mecanisme de protecție pentru consumatorii vulnerabili de energie;
sprijin pentru prețurile carburanților și gazelor;
recuperarea jaloanelor restante din PNRR;
finalizarea unor proiecte rutiere aflate în stadii avansate;
extinderea programului „Masă sănătoasă” în școli;

Totuși, acestea par să joace un rol secundar în arhitectura generală a documentului.

Un proiect de modernizare a statului

Privit în ansamblu, programul seamănă mai mult cu un plan de transformare instituțională decît cu unul de gestionare a unei crize. Este un document construit în jurul ideii că România trebuie să își modernizeze administrația, să își digitalizeze serviciile publice, să investească în infrastructură strategică, să își consolideze securitatea energetică și să crească investițiile în educație și cercetare.
Cu alte cuvinte, programul pare să pornească de la premisa că există suficient timp și suficientă stabilitate politică pentru reforme ample, ale căror rezultate vor deveni vizibile abia peste cîțiva ani.

De aceea, impresia generală este că documentul nu este conceput în primul rînd ca un plan de intervenție pentru următoarele 12 luni, ci mai degrabă ca un proiect de țară pentru România anului 2030. Adică următorul mare an electoral prezidențial. Vreo legătură, am întreba malițios? (Bogdan Tiberiu Iacob)