CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Interimarii

0 comentarii / 2559 vizualizări / 3 martie 2013

Acum sunt trei. Maine vor fi, poate, mai multi. Daca va castiga Vasile Blaga, el va deveni nu un presedinte propriu-zis al PDL, ci un simplu interimar. Dar daca buldogul pierde in favoarea pisicutei, atunci interimar va fi Elena Udrea. Si daca va castiga Monica Macovei? Si ea va fi nimic altceva decat un simplu interimar. Sunt trei candidaturi, vor fi poate mai multe, care au un sigur scop. Acela de a-i incalzi scaunul lui Traian Basescu. Adevaratul presedinte al Partidului Democrat. Pardon, si Liberal.
Ideea aceasta care mi-a venit si pe care o dezvolt in analiza de fata nu este o simpla extensie a imaginatiei mele. Nici nu ar fi bine sa fie asa. Sunt destui cei care ma suspecteaza ca sunt obsedat de Traian Basescu. Nu as vrea cu niciun pret ca numarul acestora sa creasca. Dar lucrurile stau intr-o logica foarte clara. Traian Basescu a declarat de multe ori ca doreste sa fie un presedinte-jucator. Insistenta cu care a facut-o ne demonstreaza ca el, inainte de a fi presedinte, in mintea sa e jucator. Si asa stau lucrurile si in ceea ce priveste cealalta institutie prezidentiala. Cea initiala si ulterioara. Institutia prezidentiala de la partid.
De altfel, acelasi Traian Basescu a declarat, zilele trecute, ca nu isi concepe viata la mall, la aprozar, jucand table in vreun parc ori frecandu-si coatele intr-o biblioteca. Nici vorba. Traian Basescu va ramane in politica. Si unde? Ca doar nu o sa se inscrie in PNL. Ori in PSD. Ca doar nu are intentia sa intre in concurenta cu Dan Diaconescu si sa schimbe numele partidului din PP-DD in PP-TB. Locul care il atrage ca un magnet este PDL. Aceasta forta de atractie este irezistibila.
Asa ca ma gandesc la modul in care trage sforile, in aceasta perioada, Traian Basescu, pentru a-l favoriza pe unul dintre jucatori. Dintre viitorii interimari. El se intoarce oricum in PDL. Si nu pe usa din dos. Si nu ca presedinte de onoare, bun de pus in geam. Ci ca presedinte in exercitiu. Indiferent cine castiga, se intoarce.
Si totusi, nu este indiferent cine castiga. Care este cel mai sigur interimar? Care este purtatorul de stafeta prezidentiala pe care Basescu se poate bizui in cea mai mare masura? De ce, dintre cei trei sau cati or mai fi pana la sfarsit, Basescu alege, totusi, pisicuta? Exista un criteriu mare si lat pe care il are in vedere. Este vorba de starea in care ii lasa partidul unul sau altul dintre interimari. Din aceasta perspectiva, Udrea sta cel mai bine. Caracterul ei este cel mai apropiat de caracterul lui Basescu. Pe ea a crescut-o cu cea mai multa dragoste si caldura. In ea a investit cel mai mult. Prin ea va conduce partidul, cu mana de fier, pana la soroc. In timp ce buldogul s-ar putea sa provoace, pe ici, pe colo, schimbari nedorite. Daca reface troica cu Berceanu si Videanu? Nu devine Blaga prea periculos? Dar Monica? Monica i-ar face partidul vraiste. Ar fi un fel de mana moarta. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998