O veste venită azi pe nepusă masă, condamnarea la 7 ani de închisoare a fostului ministru țărănist Ioan Mureșan, ar putea reprezenta o victorie importantă a justiției pe frontul anticorupție. Un punct major marcat de actuala putere în tentativa de a arăta că nu se teme de pedepsirea rechinilor mari ai politicii. La fel de bine, însă, ar putea ascunde un mesaj special, doar pentru anumite urechi din politică, în perspectiva marilor bătălii care urmează în următorul an.

Să o spunem din capul locului: condamnarea lui Mureșan este cea mai ”grea” de pe scena politică post-decembristă. Țărănistul a fost ministru de trei ori, al Relației cu parlamentul, al Reformei și al Agriculturii, a deținut funcții în conducerea parlamentului și a urcat în ierarhia PNȚCD pînă la funcția de prim-vicepreședinte, fiind și șef de campanie electorală în 2000. Astăzi, el este condamnat la 7 ani de detenție, plus alți 5 ani de interzicere a unor drepturi civile, pentru că ar fi întocmit, în mai 1999, noiembrie 1999 și aprilie 2000, mai multe rapoarte pentru scoaterea din rezerva de stat sub formă de împrumut a cantității de 5.000 de tone ulei, beneficiar fiind SC Sun Oil SRL Râmnicul de Jos – județul Constanța. (Inițial, informația difuzată în media autohtonă era că Mureșan a fost condamnat în dosarul Caltaboșul, facem cuvenita rectificare).

Mureșan bate, astfel, recordul deținut de fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru, care a fost condamnat la doar 5 ani de pușcărie. Numai că, în comparație cu frauda de 67 de milioane de dolari produsă de Bivolaru la BRD, faptele lui Mureșan pălesc.

Să fim bine înțeleși: nu ne-am propus să îl prezentăm pe țărănist drept un înger inocent; mai mult ca sigur el ar fi condamnat pentru faptele sale în orice țară ”normală”. (Sau pentru fapte mult mai grave, de care a fost acuzat de-a lungul anilor). Însă, România în care, bunăoară, o judecătoare e văzută beată-criță de întreg poporul, la TV, dar e declarată de magistrați curată ca Maica Tereza, nu e o țară normală.
Din acest punct de vedere, condamnarea atît de aspră a lui Mureșan merită analizată cu ceva mai multă atenție.

Iar pentru asta, vom face o incursiune în timp, în urmă cu mai bine de un deceniu, pe vremea cînd PNȚCD-ul lui Mureșan și PD-ul lui Băsescu guvernau țara împreună. Nu totdeauna în armonie, însă.

De ce?

Unul dintre marile motive de scandal a fost restituirea pămînturilor și a caselor confiscate de regimul comunist. În timp ce PNȚCD milita pentru un număr cît mai mare de hectare de teren și de pădure care să fie retrocedat și pentru privatizarea fostelor IAS-uri, ori pentru o lege a restiturii caselor naționalizate cît mai generoasă, PD, partid desprins din FSN-ul nomenclaturii comuniste (remember ”Vin moșierii!” din 1990) punea tălpi cît cuprinde.
Bătălia a îmbrăcat formele cele mai aprige în 1999 și în prima jumătate a anului 2000, vîrful de lance al PNȚCD fiind Mureșan, ca ministru al Agriculturii responsabil de legile privind terenurile agricole, pădurile șamd, iar al PD, Traian Băsescu, cel responsabil de negocierile cu Banca Mondială și de îndeplinirea programului ASAL. Băsescu a mers pînă la a bloca anumite ordonanțe pe aceste teme ale lui Mureșan susținînd că așa cere Banca Mondială, dar, ulterior, s-a dovedit că era o gogoriță. În spatele lui Băsescu se grupau nume precum al magnatului cerealelor, Triță Făniță, sponsor marcant al PD și partizan al păstrării unei suprafețe de teren arabil cît mai mari la stat, ori cele ale zecilor de demnitari feseniști care își trăseseră de la stat vile naționalizate, vezi și celebrul raport ”Apartamentul”, iar apoi le cumpăraseră pe nimic.
În spatele lui Mureșan se grupau, de partea cealaltă, foștii proprietari de pămînturi deposedați abuziv de regimul comunist și care își cereau reparațiile de rigoare.

Cu timpul, lupta dintre Mureșan și Băsescu a devenit aproape personală.
”M-am săturat de Traian Băsescu!” ajunsese să exclame țărănistul la conferințele de presă. Nervozitatea țărăniștilor era puternic accentuată de faptul că premierul Radu Vasile făcea aproape pe față jocurile lui Băsescu și ale PD, blocînd ordonanțele, deși ”Contractul cu România” al CDR, din 1996, prevedea doar 200 de zile termen pentru retrocedarea pămînturilor. Jocuri care i-au fost fatale, de altfel, la finele anului 1999, el fiind ulterior recuperat de PD, drept recompensă.

În iunie 2000, premierul se schimbase, dar războiul Mureșan-Băsescu era și mai îndîrjit: după spectacolul de închidere a campaniei electorale a CDR pentru locale, țărănistul a anunțat presa că, peste cîteva zile „PNȚCD va cere remanierea ministrului Traian Băsescu”. „Nu-l mai primim înapoi în Guvern. Pînă acum am tăcut, l-am lăsat în pace, pentru că ne aflam în campanie electorală și n-am vrut să se spună că îl atacăm pentru că ne este adversar în campania pentru București” declara Mureșan.
Meciul guvernării s-a încheiat cu un soi de egalitate: țărăniștii au cîștigat partida retrocedărilor în natură, dar au ieșit din politică, spre deosebire de Băsescu și al său PD care au pierdut, dar au făcut carieră politică spectaculoasă ulterior.

Nu e deloc exclus ca pe Mureșan să îl fi urmărit ani de-a rîndul dorința de răzbunare a lui Băsescu, cunoscut ca un ranchiunos, de felul lui. Nu doar condamnarea de azi, ci și felul cum Cotrocenii au vrut să îl umilească public acum cîțiva ani, prin Rodica Culcer și celebra casetă din scandalul ”Caltaboșul”, ar putea susține această ipoteză. Iar faptul că verdictul într-un proces atît de lung vine exact acum, cînd se scot tot mai aprig din teacă săbiile confruntării politice pe viață și pe moarte ar putea fi o altă dovadă.

Să vrea Băsescu să dea, în anul preelectoral, un semnal puternic către adversarii săi, în legătură cu ce soartă i-ar putea paște dacă se încăpățînează să îl contreze, așa cum a făcut-o Mureșan, pe vremuri? Posibil, chiar probabil. (Bogdan Tiberiu Iacob)