Ales pentru promisiunea că va face altfel de politică, Iohannis este deja criticat tăios de fani pentru mișcările de pînă acum, dar, paradoxal, el chiar face altfel de politică. Sau, cel puțin, altfel decît predecesorul său, Traian Băsescu. Atît de temeinic, încît l-am putea numi, fără teama de a greși, ”Antibăsescul”.

De cînd a fost ales, Klaus Iohannis pare decis să facă exact pe dos decît a făcut-o, în aceeași perioadă, a debutului de mandat, Traian Băsescu.
Pare că ne-am ales cu un președinte blajin, pacifist, nevorbăreț, gata să facă pace cu întreg universul mai ceva decît budiștii.
O armonie și o conlucrare de-a dreptul spectaculoase cu mult controversatul Victor Ponta, întîlniri de taină, șușoteli discrete, ochi închiși la ordonanțe scandaloase precum cea cu renunțarea la doctorat…Fanii președintelui au motive să facă ochii mari, cînd ei se așteptau ca, la acest moment, herr Klaus să-l fi azvîrlit deja pe Pisicuț, de turul pantalonilor, departe de guvernare.
Subiectul anticipatelor s-a fîsîit, și el, după ce aprinsese imaginația și speranțele multora.
De vorbit, noul președinte vorbește mai mult cu presa străină și pe Facebook. Noul purtător de cuvînt dă semne că va mînca banii statului de pomană.
E concordie și cu restul partidelor: luni, președintele se va întîlni cu ele ca să discute o temă molcomă, cea a bugetului armatei, un subiect pe care nu l-a contestat nimeni, vreodată. Doar că nu s-au găsit bani, mereu, pentru asta.

Nici pomeneală de vreo temă fierbinte, generatoare de potențial scandal politic.
Să nu stricăm spiritul sărăbătorilor care încă plutește.
Despre demisia promisă de șeful SRI noului președinte nu se găsește nimeni, la Cotroceni, să reamintească, și pare că și George Maior a uitat.
Doar la ședința CSM de ieri s-a mai rupt nițel lentoarea, după unele declarații ascuțite ale președintelui, dar azi a bătut repede în retragere, într-un interviu, așa că s-a ”rezolvat”.

Un debut de mandat plat, plicticos, al noului președinte. Un ALTFEL de politică, dar numai în raport cu Băsescu.

În 2004, după alegeri, fostul președinte se manifesta precum un taifun.
Nimic nu ar fi justificat cuvinte precum concordie, armonie, calm, comunicare, împăcare șamd.

În chiar ziua instalării noului guvern Tăriceanu – un guvern al președintelui, să nu uităm – Băsescu ținea să puncteze ferm: „Pînă astăzi în mine ați avut un prieten; începînd de azi ne așezăm fiecare pe rolul constituțional pe care ni-l dă Constituția României și pe care ni l-a dat poporul român”.
Și chiar a luat distanță de guvern, pînă la un pas de alegeri anticipate, cîteva luni mai tîrziu.
Pentru că le-a refuzat, Tăriceanu a rupt definitiv relația cu Băsescu.

În aceeași perioadă, Băsescu se vedea cu liderii SRI, cărora le trasa, din scurt, sarcina inițierii unei colaborări rapide și strînse cu DNA (PNA) și Parchetul ÎCCJ în lupta anticorupție, și cerea un raport urgent de activitate a serviciului.
La prima întîlnire cu partidele politice se discutau teme fierbinți, precum legea
minorităţilor naţionale ori lupta împotriva corupţiei.

La ședința CSM, președintele avertiza că va veni des pe acolo, prezidînd respectivele ședințe, pînă va căpăta convingerea că justiția a devenit, în fine independentă. În plus, el anunța refuzul de a semna numirile de judecători, propuse de CSM, care nu aveau atașate CV-urile respectivilor. ”Președintele nu e un notar,
cînd semnează un decret, vrea să ştie pentru ce semnează”, spunea şeful statului.
Cînd apărea un scandal privind o numire într-o funcție importantă, soldată cu proteste ale societății civile, vezi cazul lui Silvian Ionescu, fostul securist numit prefect al Capitalei, Băsescu bătea în retragere, iar Ionescu pleca.
Nu la fel s-a întîmplat cu Dan Mihalache, unde Iohannis a rezistat tuturor criticilor și l-a menținut în echipa de consilieri.
Și, peste toate, declarații de dimineață pînă seara și de seara pînă dimineața, majoritatea belicoase.
Atît de furtunos a fost debutul prezidențial încît, după doar cîteva zile, mai precis pe 12 ianuarie 2005, liderul PSD, Adrian Năstase, vorbea, deja, public de suspendare. Două zile mai tîrziu problema era dezbătută într-o ședință a PSD, ulterior luîndu-se decizia sesizării organismelor internaționale împotriva unor acțiuni ale noului președinte.
La loc de cinste, ”amestecul lui Băsescu în viața partidelor politice; amestecul contrar Constituției, în activitatea și competențele Legislativului și dirijarea de către președinte a acțiunii parlamentare a actualilor guvernanți pentru revocarea președinților celor două Camere, ambii pesediști; amestecul inacceptabil în activitatea și competențele magistraților; intervenția brutală asupra structurilor MAI, inclusiv amenințările la adresa Poliției Române”. Toate aceste mișcări ale lui Băsescu erau mult amplificate de o realitate, aceea că România călca pe ouă, în așteptarea integării în UE.
Nu a fost vorba de un foc de paie: modul în care Băsescu și-a început mandatul a fost definitoriu pentru întregul său parcurs politic, în cei zece ani care au urmat.
A fost agitație, ca să spunem așa, pînă în ultima clipă.

Calmul și relaxarea lui Iohannis prefigurează, oare, o carieră prezidențială după modelul primelor zile?
Una de tip ”batistă pe țambal” și armonie cu toată lumea?

Oare are nevoie România de un asemenea tip de politică, sau se confruntă cu riscul pierderii unui pilon important – președinția țării – în bătălia pentru lichidarea corupției, a reinstaurării statului de drept și a reformării din temelii a clasei politice?
Una peste alta, e de bine sau de rău că Iohannis face altfel de politică decît Băsescu? (Bogdan Tiberiu Iacob)

foto: ancheteonline.ro