CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Iohannis – de la ”compromisuri urite” la o mare dragoste cu PSD

0 comentarii / 3253 vizualizări / 28 septembrie 2014

Marele candidat al dreptei, Klaus Iohannis, e deja legendar pentru faptul că nu spune/transmite nimic, nimănui. Nici măcar la lansarea propriei candidaturi nu a reușit să o facă. Mai grav, însă, în puținele momente cînd se apucă să rostească ceva concret, reușește, în locul lămuririlor, să ridice uriașe semne de întrebare. Cum ar fi adevărata natură a relației sale cu PSD.

Peste cîteva zile, în tentativa aproape disperată de a se face cunoscut românilor, Iohannis va lansa o carte autobiografică, ”Pas cu pas”, scrisă la foc automat în ultimele săptămîni și care aduce izbitor cu o compunere de clasa a șaptea, tip ”Cum mi-am petrecut vacanța la bunici”.

Am citit cartea din scoarță în scoarță și cam tot ce am aflat e că Iohannis a fost un mare fumător, dar nu mai e, că nu are aversiune de avioane, cum se crede, și că pînă la 30 de ani a mers doar cu transportul în comun.

A, și ar mai fi ceva: că în mandatul 2000-2004, la primăria Sibiu, a avut o relație dezastruoasă cu PSD, partid de guvernămînt pe atunci. Cea mai grea perioadă din cariera lui politică, așa cum singur afirmă.

”În timpul primului mandat, am lucrat în consiliul municipal cu o majoritate constituită de PDSR şi n-a fost simplu. Mediul era ostil. A fost, pot spune acum, cea mai dificilă perioadă din viaţa mea profesională” scrie Iohannis în carte.

”După alegeri, am făcut o înţelegere cu Forumul — din care proveneau cinci consilieri —, cu ţărăniştii şi cu democraţii; am avut un viceprimar ţărănist şi unul democrat. În consiliu am avut majoritate:
nu confortabilă, totuşi o majoritate. După un an de zile, aveam doi viceprimari PDSR şi o majoritate PDSR. Prin racolări. Cel de la ţărănişti a trecut la PDSR, cel de la democraţi a plecat şi bineînţeles că a fost votat un pesedist. Foarte mulţi consilieri au trecut la PDSR ca să aibă o majoritate şi am lucrat timp de trei ani cu doi viceprimari de la PDSR şi cu majoritate PDSR în consiliu (…) Pesediştii îmi puneau tot felul de piedici, în esenţă mici, dacă stau să mă gândesc acum, însă la vremea aceea a fost nevoie de compromisuri. Nu compromisuri urâte, ci necesare”.

Nu știm despre ce compromisuri e vorba, atît timp cît, în 2003, bunăoară, PD Sibiu, prin vocea liderului Nicolae Neagu, îl acuza pe primarul Johannis că nu face nimic pentru a opri ilegalităţile consilierilor PSD, ceea ce l-ar face să le fie complice. „Este imposibil să lucrezi în haosul creat de interesele pesediştilor în complicitate cu cei ai FDGR”, declara public Neagu.

Un lucru cu adevărat straniu, fără precedent, s-a petrecut, însă, exact în miezul perioadei ”negre” invocate de Iohannis. Un lucru care aruncă total în aer afirmațiile sale de mai sus.

Concret, în 2002, giganticul PSD, care domina atît de copios scena politică încît plănuia, deja, alegeri anticipate, ca să-și prelungească hegemonia, a luat o decizie-șoc pentru clasa politică, încheind un protocol cu FDGR, partidulețul minuscul al lui Iohannis.
Și nu orice fel de protocol, ci unul de care s-ar fi simțit onorat și un partid de zece ori cît FDGR.
Un protocol care ținea ”seama de efectele benefice ale colaborării PSD-FDGR din anul 2001 şi până în prezent asupra realizării unor deziderate majore ale întregii societăţi româneşti” după cum se afirma în documentul respectiv, aproape la fel de stufos ca protocolul PSD-PNL de la formarea USL.

Ce promitea PSD micuței grupări a etnicilor germani?

Țineți-vă bine cînd citiți:

”PSD şi FDGR – formaţiuni politice responsabile faţă de destinele ţării – vor colabora permanent la nivelul conducerilor centrale, informându-se reciproc asupra problemelor prioritare.
Părţile semnatare convin ca reprezentanţii lor să aibă posibilitatea de a participa, în calitate de invitaţi, la reuniunile naţionale ale celor două formaţiuni politice.
PSD şi FDGR stabilesc să se realizeze o informare operativă în legătură cu analizele şi hotărârile adoptate de organele executive centrale ale celor două formaţiuni politice în probleme de interes comun.

PSD şi FDGR se angajează să susţină Executivul în aplicarea Programului său de guvernare – adoptat de Parlamentul României, a Planului de acţiuni 2002, precum şi a strategiilor de dezvoltare economică şi socială la nivel naţional, regional şi local”.

De departe cele mai tari – și hilare – prevederi erau următoarele:

”PSD şi FDGR cer deputaţilor si senatorilor reprezentând cele două formaţiuni politice să conlucreze activ şi permanent pentru adoptarea actelor normative din Programul legislativ, în scopul alinierii la reglementările UE. Grupul parlamentar PSD din Camera Deputaţilor va desemna din conducerea sa un deputat care va avea consultari săptămânale sau ori de câte ori este nevoie cu deputatul reprezentând FDGR, în vederea stabilirii priorităţilor şi punctelor de vedere coerente la proiectele de legi aflate în dezbaterea Parlamentului. Cei doi deputaţi vor realiza un schimb de informaţii şi documente în legătură cu diverse proiecte de acte normative”.

În istoria sa, FDGR, trebuie spus, nu a avut decît un singur deputat pe legislatură, în grupul minorităților naționale. Acelui deputat, PSD se angaja prin protocol să îi dea raportul săptămînal pentru armonizarea punctelor de vedere ale celor două partide(!!).

Goliat promitea, spășit, să nu facă nimic fără acordul prealabil al micuțului David.
Și, cînd spunem Goliat, ne referim la PSD, partidul cel mai arogant cu partenerii proprii din istoria post-decembristă, partidul cel mai incapabil de a funcționa într-o alianță politică altfel decît încălecîndu-și grosolan aliații, fie că s-au numit PRM, PSM, PUNR, PDL, PNL etc.

Cum a ajuns colosul pesedist condus de Năstase să încheie un asemenea pact cu FDGR-ul lui Iohannis a rămas, oficial, o enigmă.

Neoficial, însă, era vorba de un impas major al lui Năstase și al partidului său în relația cu Germania lui Gerhard Schroder.
Pe de-o parte, cancelarul vest-german detesta profund România, țara unde fusese ucis tatăl său în al doilea război mondial, pe de alta, democrații lui Petre Roman, mai dibaci, făcuseră, direct ori ba, un intens lobby anti-pesedist pe lîngă partidul social-democrat al lui Schroder, SPD.

Năstase era disperat și trebuia ca cineva să îi deschidă o punte de dialog cu Berlinul.
Aici e cheia marii înțelegeri cu Iohannis; după semnarea protocolului, acesta a încercat să se achite cît a putut de partea lui de înțelegere. A trimis scrisori către diverși oficiali germani, a aranjat întrevederi. Schroder a venit, finalmente, în 2004, să viziteze mormîntul tatălui său, de la Ceanu Mare.

Între Iohannis și PSD a fost, în respectivul mandat mai mult decît armonie, deci.
Cum s-a transformat acea perioadă, în noua carte a edilului sibian, în ”cea mai dificilă perioadă din viaţa mea profesională”, e un mister pe care candidatul ACL ar trebui, ca o datorie față de alegători, să-l lămurească urgent. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

foto: Digi 24

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998