CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Iohannis vizitează producătorii sud-coreeni de mini-reactoare. Va bubui Bursa, stil Roșia Montană?

0 comentarii / 1450 vizualizări / 19 aprilie 2024

Președintele Klaus Iohannis pleacă zilele următoare într-o nouă călătorie exotică în Coreea de sud, ratînd Vietnamul anunțat oficial în prealabil, din motive încă necunoscute. Președintele urmează să viziteze sediul companiei coreene de instalații nucleare Doosan Enerbility, din Busan, astfel că marea întrebare nu e cît de fructuoasă e vizita lui Iohannis pentru România, ci cît vor crește la bursă acțiunile Doosan și ale NuScale, partenera de afaceri a coreenilor.

Iohannis va avea miercuri, la sediul Doosan, ”o serie de discuții cu principalii factori de conducere referitoare la noile provocări și oportunități în domeniul energiei regenerabile și al reactoarelor modulare mici (SMR)” aflăm de la președinție.
România, reamintim, e încîntată să fie prima țară din lume în care se vor construi reactoare modulare, adică mici centrale nucleare, grație unei tehnologii americane noi, a firmei NuScale, pe care, însă, americanii se codesc să o introducă la ei acasă.

Doosan a semnat anul trecut un acord de colaborare cu firma NuScale, cu prilejul unei vizite a președintelui Republicii Coreea în Statele Unite, prin care corenii se angajau să ajute la stabilirea unui lanț de aprovizionare cu sediul în SUA pentru producția NuScale Power Module, prin extinderea capacității și avansarea tehnologiei de producție.

Ghinionul NuScale a fost că în decembrie le-a murit un contract extrem de promițător, de miliarde, cu Utah Associated Municipal Power Systems (UAMPS), care deservea 50 de unități energetice în vestul SUA, o lovitură extrem de grea pentru americani.
NuScale a încheiat anul trecut cu o pierdere de 180,1 milioane USD, ceea ce a fost mai rău decât se anticipase.

Pe 18 martie anul acesta, ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, s-a dus, împreună cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la Doicești, unde ar urma să se construiască mini reactoarele nucleare americano-coreene și de acolo au dat împreună asigurări că e un proiect grozav care va întări parteneriatul cu americanii.
În aceeași zi, mai tîrziu, acțiunile NuScale au bubuit la bursa americană NASDAQ, crescînd cu 27%, după un început de an în cădere, atingînd 8 dolari per acțiune.

Ieri, acțiunile NuScale, în care marii acționări sunt cele trei cele mai mari fonduri de investiții ale lumii, BlackRock, Vanguard și State Street, s-au tranzacționat cu cca 4,93 dolari bucata.
Va fi interesant de urmărit la ce valoare vor ajunge joi, după vizita lui Klaus Iohannis la partenerii sud-coreeni, unde în mod cert se vor face declarații cel puțin la fel de generoase precum cele ale lui Traian Băsescu despre Roșia Montană. Promitem să urmărim. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998