Că statul-paralel a funcționat dintotdeauna în România nu mai e secret, dar dacă ne referim la ”versiunea” lui actuală, atunci momentul zero al său e de găsit în chiar primele săptămîni ale mandatului lui Traian Băsescu. A dovedit-o Inpolitics acum exact un an și o confirmă spectaculos analistul Ion Cristoiu într-un interviu difuzat azi de Mediafax, unde ni se prezintă un document spectaculos.

Ion Cristoiu vorbeşte, astfel, în premieră despre o Hotărâre a CSAT, invocată ca fiind sursa tuturor protocoalelor secrete. Prezentarea documentului e o veritabilă lovitură de presă, deoarece reprezintă unul dintre cele mai vânate documente post-decembriste.
Contrar celor afirmate în spaţiul public, hotărârea nu prevede expres încheierea unor protocoale.

“Are 5 articole mari şi late. Atacă şi chestiunea evaziunii, corupţiei şi strângerii de bani la buget”
Decizia nu a fost făcut publică, dar Ion Cristoiu a văzut documentul aprobat de CSAT la începutul primului mandat prezidenţial al lui Traian Băsescu. Analistul susține doar că a văzut respectivul document; e probabil, însă, că îl și deține, dar încă nu îl poate face public din cauza potențialului caracter secret.

“Este vorba de o pagină, nu mai mult, ca să dovedesc că am văzut acest document. Ca la toate hotărârile CSAT scrie sus ”România, CSAT, Hotărâre privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor”. Aşa se intitulează această hotărâre, 5 articole are, mari şi late, o singură filă, nu sunt articole dezvoltate, sunt lapidare, atacă şi chestiunea evaziunii fiscale, corupţiei şi a strângerii de bani la buget”, spune Ion Cristoiu.

“Colaborarea între Ministerul Public, PNA şi structurile de informaţii”
Articolul 3 al Hotărîrii CSAT aduce alături, în numele luptei anticorupţie, serviciile secrete şi alte structuri ale statului, cum ar fi Ministerul Public, fostul PNA, actualul DNA şi Ministerul de Interne, dar fără a vorbi despre încheierea unor protocoale.

“E foarte interesant articolul 3 care precizează, spun eu, <necesitatea unei colaborări> între Ministerul Public, PNA şi <structurile de informaţii> şi MAI pentru <stabilirea priorităţilor şi identificarea mecanismelor de luptă împotriva corupţiei, fraudei şi spălării banilor>. Nu e vorba de protocoale, dar e vorba, iată, se citează pentru prima dată <structurile de informaţii> care să facă un plan. E foarte corect. Nu spune nicăieri că trebuie să facă protocoale”, a subliniat Ion Cristoiu.
“Protocoalele s-au bazat pe o hotărâre de Guvern”
Jurnalistul a explicat că, deşi Hotărârea CSAT, secretă, creează cadrul prin care corupţia e declarată factor de risc la siguranţa naţională, nimeni nu vorbeşte despre un document public care a pus, de fapt, bazele controversatelor protocoale secrete între SRI şi alte instituţii ale statului.
Este vorba despre Hotărârea de Guvern nr.231/2005, adoptată de Cabinetul Tăriceanu la 30 martie 2005 şi intrată în vigoare la 1 aprilie 2005.

Pe 4 aprilie anul trecut, reamintim, Inpolitics amorsa o veritabilă bombă, dovedind cu documente că celebrele protocoale ale justiției și ale multor alte instituții cu serviciile secrete nu proveneau din 2009, cum se vehicula public. Ele fuseseră stabilite de CSAT în – atenție mare! – prima ședință a acestui for din mandatele lui Traian Băsescu, în 2005.
Iar asta o dovedește raportul de activitate al CSAT pe anul 2005, unde scria negru pe alb:

”Lupta împotriva corupției și a altor forme de criminalitate organizată a constituit tema centrală a primei ședințe (s.n.) a Consiliului din anul 2005. Dinamica și complexitatea deosebită a faptelor de corupție au impus o acțiune concertată a tuturor autorităților publice cu atribuții în prevenirea, contracararea ori combaterea activităților de această natură.
Fenomenul corupției s-a agravat datorită lipsei de reacție eficientă a autorităților cu atribuții în combaterea acesteia și a fost receptat în opinia publică românească drept o disfuncție majoră în activitatea instituțiilor statului, care poate fi oprită doar printr-o intervenție autoritară din partea factorilor abilitați. Instituțiile statului au înțeles necesitatea luptei împotriva corupției la nivel înalt.
S-a apreciat că ansamblul de măsuri întreprinse pentru eradicarea actelor de corupție depind atât de armonizarea și implementarea cadrului legislativ și instituțional, cât și de contribuția serviciilor de informații la sprijinirea veridicității probelor care să-i ducă acolo unde le este locul pe aceia care au confundat instituțiile statului cu propriile instituții.
Au fost identificate unele măsuri care oferă posibilitatea susținerii și asigurării eficienței procesului de acțiune în lupta cu cei corupți și s-a cerut instituțiilor abilitate să le pună în practică.
De asemenea, având în vedere că fenomenul corupției are un impact direct asupra dezvoltării economice și sociale, că distruge beneficiile potențiale ale pieței libere, distorsionează regulile economiei de piață și diminuează capacitatea organismelor statului în prevenirea și combaterea acestuia, Consiliul a hotărât integrarea problemei corupției în structura strategiei
de securitate națională ca factor de risc și obiectiv de securitate, amplificarea măsurilor ce se impun pentru blocarea conturilor firmelor care au datorii către bugetul de stat sau către fondurile de asigurări sociale, în conformitate cu prevederile legale, stabilirea priorităților și identificarea mecanismelor adecvate de luptă împotriva corupției, fraudei și spălării banilor, precum și inițierea procedurilor de revizuire a Codului de procedură penală pentru introducerea, ca prevedere legală, a sistemului de investigații preliminare.
Membrii Consiliului au evaluat riscurile și implicațiile acestor fenomene asupra obiectivelor de securitate națională și a susținerii procesului de integrare la standardele și cerințele de aderare la Uniunii Europene.
Prin intermediul organismelor specializate s-a realizat o monitorizare operativă a zonelor și sectoarelor de activitate cu potențial în domeniul corupției și criminalității organizate.
Ministerul Public și Departamentul Național Anticorupție au încheiat protocoale de cooperare cu toate structurile care au atribuții informative în vederea gestionării și valorificării eficiente a informațiilor privind faptele de corupție (Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărării, Direcția de Informații și Protecție Internă a Ministerului Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române), precum și cu alte instituții care au atribuții în acest domeniu (Banca Națională a României, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Autoritatea Națională de Control, Garda Financiară, Comisia Națională de Valori Mobiliare)”(s.n.).

Anul trecut, Traian Băsescu o dădea pe după plop în chestiune, afirmînd, public:
„CSAT nu a aprobat niciodată, repet, niciodată nu a aprobat vreun protocol de colaborare inter-instituţional. Asta chiar era treaba instituţiilor. (…) Niciodată nu am văzut un astfel de protocol. CSAT a cerut instituţiilor să colaboreze în privinţa luptei anticorupţie, a evaziunii fiscale. A dat decizii în sensul acesta şi, la un moment dat, la fiecare trei luni, Ministerul de Finanţe trebuia să raporteze evoluţiile”.

Da, e corect: CSAT nu aprobase protocoalele. Doar le comandase, cu o autoritate mai mult decît discutabilă, iar serviciile și justiția se conformaseră prompt.

Iar faptul că decizia controversată a introducerii corupției în rîndul amenințărilor la siguranța națională s-a luat în chiar prima ședință CSAT condusă de Traian Băsescu relevă un adevăr tulburător. Noua cîrmuire a țării venise cu lecția deja însușită, pentru că o decizie de asemenea greutate nu putea veni după o simplă discuție, fie ea și în CSAT. O lecție ținută secretă, pentru că nimeni din PNL ori PD nu suflase o vorbă despre respectiva strategie în campania electorală.
Acolo unde Băsescu utiliza sloganuri puerile, gen ”La țepe în Piața Victoriei” etc.

Era decizia introducerii intelligence-ului în domeniul anticorupției o necesitate impusă de studii și dezbateri profunde, temeinice, ale alianței DA?

Ori, mult mai veridic, era o mutare servită în plic din exteriorul țării, în numele unor interese care ar fi putut avea prea puțină legătură cu reducerea corupției? Și oare cine ar fi avut suficientă putere și influență încît nimeni – subliniem, nimeni – din interiorul zecilor de instituții implicate să nu fi îndrăznit să manifeste fie și cea mai măruntă opoziție, la acea vreme? (Bogdan Tiberiu Iacob)