Pe parcursul campaniei prezidenţiale din 2014 – nu ştiu dacă vă mai amintiţi, candidatul PNL Klaus Iohannis avea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procesul de incompatibilitate.
O sentinţă de condamnare l-ar fi scos definitiv din cursă şi din Istorie. Pentru că incompatibilitatea primarului de Sibiu era de tăria unei axiome, toată lumea se aştepta, de la o zi la alta, la sentința care urma să-l scoată din joc pe principalul competitor din partea Dreptei. De asta se înscriseseră în cursă Elena Udrea şi Teodor Meleşcanu.

La vremea respectivă, pentru că atmosfera de aşteptare m-a făcut curios, un tip care ştia şi ştie, evident, mult mai multe decît mine despre cuhniile în care se prepară borşul politic românesc, mi-a răspuns aşa la întrebare:
Sunt sigur că ICCJ va dovedi înţelepciune.
La această afirmație, ştiind că justiţia e o tanti legată la ochi, de parcă ar juca baba-oarba, m-am gîndit la înţelepciunea juridică.

A trecut campania.
Procesul Klaus Iohannis s-a amînat pînă după alegeri.
Cine urmărea atunci faptele de la ICCJ îşi dădea seama, chiar şi niţel cherchelit fiind, că se trăgeau nu sfori, ci odgoane pentru ca Procesul să se amîne.

Desfăşurat după scrutin, cu un Klaus Iohannis nu numai învingător electoral, dar şi Erou al Naţiunii, Procesul i-a dat cîştig de cauză Preşedintelui.
Cine să mai miaune supărat că totul puţea a Regie?
Şi abia atunci mi-am dat seama că era vorba de înţelepciune politică şi nu juridică.

Dacă Procesul s-ar fi judecat pînă la alegeri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condusă de Livia Stanciu, această Sfînta Gherghina care a biruit Balaurul numit Mariana Rarinca, ar fi avut mari bătăi de cap.
O achitare i-ar fi ridicat în cap forţele anti-Iohannis.
O condamnare i-ar fi ridicat în cap forţele pro-Iohannis, cele care-şi propuseseră cu un an în urmă să-şi pună la Cotroceni Raţa lor mecanică.

Săptămîna care a trecut a stat sub semnul unei aşteptări aţîţătoare.
Toată lumea s-a întrebat:
Va fi condamnat cu executare Liviu Dragnea sau va fi achitat?

Dacă l-aş mai fi întîlnit pe Tipul bine informat din 2014, mi-ar fi zis, surîzînd misterios:
Sunt sigur că ICCJ va dovedi înţelepciune.
După experienţa cu Procesul lui Klaus Iohannis, aş fi ştiut despre ce înţelepciune e vorba.
Despre înţelepciune politică!

Aşa cum am mai scris, cu cît urci pe scara Justiţiei, cu atît înţelepciunii juridice îi ia locul înţelepciunea politică.

Se judecă pînă la ÎCCJ.
La ICCJ demult nu se mai judecă.
La ICCJ se face politică.

Dosarul Referendumului, înaintat de DNA Justiţiei pe 7 octombrie 2013 e mult mai complex decît cum a fost prezentat de Presă, interesată doar de Liviu Dragnea.

În trei sferturi din conţinutul său de peste 400 de pagini, Dosarul se referă la fraudarea Referendumului din 2012 în scopul exagerării prezenţei (pentru validare era nevoie de 50% plus unu, USL avea nevoie ca de aer de cît mai mulţi alegători prezenţi la vot în condiţiile consemnului de boicotare dat de Traian Băsescu) de către 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt.

Potrivit Rechizitorului întocmit de procurorul Lucian Papici aceşti 74 de inşi au fraudat Referendumul sub comanda lui Liviu Dragnea.
Pentru ca o astfel de acuzaţie să fie întemeiată, Dosarul ar fi trebuit să aibă dovezi zdrobitoare din care să se vadă că Liviu Dragnea, secretar general al PSD, a dat dispoziţii să se fraudeze Referendumul.

O dovadă ar fi fost, desigur, stenograma convorbirilor telefonice ale lui Liviu Dragnea din ziua Referendumului şi din zilele anterioare.
În chip absolut ciudat, la Dosar nu există nici o stenogramă.
Şi din simplul motiv că DNA n-a cerut aprobarea unui judecător pentru interceptare.

Despre un Dosar întemeiat pe celebrele deducţii de doi lei ale procurorilor DNA, am mai scris. Locul dovezilor îl ia proza proastă a DNA. Avînd în vedere funcţia sa – susţin procurorii, Liviu Dragnea a produs în inimile celor 74 de acuzaţi din comisii o atmosferă de teamă atît de mare încît aceştia s-au grăbit să fraudeze.

Nu voi mai repeta ceea ce am scris iar şi iar din octombrie 2013, cînd am citit Rechizitoriul.
Am vrut însă să subliniez un fapt peste care Presa a trecut.
La Procesul de la ICCJ, 46 dintre membrii Comisiilor din teritoriu au fost achitaţi pe motiv că fapta n-a existat!
Aşadar, Liviu Dragnea a comandat o maşinărie de fraudare redusă acum de la 74 la 28.
Cu o singură excepție – Stan Vili de la Suraia, ceilalţi 26 au fost condamnaţi cu suspendare.

De ce am atras atenţia asupra acestui amănunt?
Pentru a arăta că acest Dosar a fost din start politic.
Era nevoie să se confirme juridic, printr-un Proces spectaculos, ca Referendumul a fost fraudat.

Fireşte, Referendumul fusese fraudat în multe locuri ca prezenţă.
Dar una e să susţină asta Presa anti-USL şi alta e să susţină asta Justiţia.
E ceva care s-a petrecut de multe ori în istoria României.

Pentru a întări o teză politică, se fac procese.
De la Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu pînă la Procesul lui Ceaușescu.
Pentru că se referă la realități pentru care nu sunt sau nu mai sunt dovezi (vezi Procesul Revoluţiei, Procesul Mineriadelor), astfel de procese devin o ruşine a Justiţiei.

În cazul Referendumului era nevoie de un număr cît mai mare de inculpaţi.
Una e să spui c-au fraudat Referendumul sub conducerea lui Liviu Dragea 74 de inşi şi alta e să spui că l-au fraudat doar 28!

Procesului îi lipsea însă altceva, mult mai important, pentru a fi spectaculos din punct de vedere politic.
Îi lipsea un şef de la USL, unul de la Bucureşti, a cărui acuzare să dea impresia de acţiune coordonată.
Din punct de vedere politic nu mai era vorba de niște mărunți USL-iști din teritoriu care, știind lecția, s-au apucat să fraudeze.
Era vorba de o Operațiune bine pusă la punct, concertată la nivelul întregii țări și coordonată pînă în cele mai mici amănunte de la Centru.

Referendumul a fost iniţiat şi dirijat de toţi liderii USL de atunci, altfel zis, de liderii PSD şi PNL.
Dintre aceştia a fost cu penseta doar unul: Liviu Dragnea.
S-a ajuns astfel la aberaţia istorică a acestui Dosar.
Deşi Suspendarea şi Referendumul erau opera a numeroși inși din conducerile PSD şi PNL, dacă ar fi să credem Rechizitoriului, singura persoană care a pus totul la cale a fost secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.
Toţi ceilalţi lideri, inclusiv Victor Ponta şi Crin Antonescu, culegeau floricele pe cîmpii în ziua Referendumului şi în zilele anterioare!

Stăpînul absolut al USL era Liviu Dragnea.
Atît de puternic încît frauda de zor Referendumul fără ca şefii lui, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-o ştie.

Cum s-a ajuns la Liviu Dragnea?
În 14 octombrie 2013, Lucian Papici a acordat un interviu reviste Kamikaze.
Fostul șef de Secție și autorul Rechizitoriului spune la un moment dat:
„Eu eram în concediu în vara lui 2012 cînd Daniel Morar m-a sunat că trebuie să mă întorc neapărat din vacanţă, căci sunt informaţii copleşitoare din partea serviciilor cum că se pregăteşte o fraudă de proporţii la referendum şi că va trebui să facem o investigaţie preliminară. Nu mi-a prea convenit, dar am venit, eram şeful secţiei. În acest dosar au fost angrenaţi, dacă nu mă înşel, şase procurori, adică jumătate din efectivele secţiei I. Dintre aceştia cel mai destoinic părea domnul procuror Gheorghe Bocşan, avea o viziune, părea foarte determinat. Încet-încet ceilalţi procurori au renunţat să se implice şi a rămas doar colega Mariana Alexandru, adjuncta mea şi procurorul Bocşan. Şi procurorul Bocşan l-a pus pe Dragnea sub acuzare, a făcut învinuiri în dosar, ba chiar i-a zis lui Morar la un moment dat că oare n-ar trebui să-l ducă pe Dragnea la arestare preventivă! Deci părea foarte determinat să-şi facă bine cercetarea. Peste ceva timp însă Morar mă cheamă şi-mi spune: «Vezi că Bocşan nu vrea să meargă mai departe, s-a întîmplat ceva ciudat cu el, dă înapoi». Bocşan a condus foarte bine dosarul pînă la Dragnea, fraudele de la secţiile de votare sunt investigate de el. Dar lipsea clu-ul acestui dosar, cine i-a influenţat pe aceşti aranjori de la secţiile de votare, implicarea lui Dragnea. La scurt timp chiar Bocşan m-a anunţat că renunţă, pentru motive personale, pe care nu are sens să le discut aici. Să zicem că şi-a pierdut benzina pe parcurs. Eu cred că mai degrabă i-a găurit cineva rezervorul. Şi atunci m-a chemat Morar pe mine să preiau dosarul, în faza lui cea mai grea, respectiv formularea acuzării în sarcina lui Dragnea.”

Aşadar:

”Sunt informaţii copleşitoare din partea serviciilor cum că se pregăteşte o fraudă de proporţii la referendum”. Ca să vezi! Serviciile nu erau cu ochii pe spioni sau pe terorişti, ci pe politicienii USL.
”Va trebui să facem o investigaţie preliminară”. Nici n-avusese loc Referendumul şi DNA lucra deja la Dosarul Fraudării.
Procurorului Gheorghe Bucşan i-a luat locul chiar şeful Secţiei, Lucian Papici, în prezent plecat din DNA pe uşa din dos, învinuit în cîteva dosare!
„Lipsea clu-ul acestui dosar”. Şi clu-ul a fost găsit: Liviu Dragnea.
De ce am insistat pe aventura acestui Dosar?
Pentru a sublinia geniala soluţie politică găsită de Livia Stanciu.

Dacă-l achita pe Liviu Dragnea (cum ar fi fost corect) producea următoarele pagube politice:

1) Afecta imaginea Binomului SRI-DNA, Binom care a clocit acest Dosar.
2) Îi administra o lovitură amicei sale Laura Codruţa Kovesi, cea care a verificat Rechizitoriul în 2013.
3) Întărea forţa PSD în detrimentul PNL, Partidul meu.
4) Îşi ridica în cap electoratul anti-PSD.

Dacă-l condamna cu executare, risca următoarele pagube politice:

Îi dădea satisfacţie deplină lui Traian Băsescu, noul duşman al Binomului SRI-DNA.
Destabiliza PSD acum, cînd Sistemul are nevoie de un PSD ţinut în frîu de Liviu Dragnea.
Stîrnea şi mai tare milioanele de români care votaseră la Referendum împotriva lui Traian Băsescu.
Era o nedreptate juridică strigătoare la cer.
Vremurile sunt schimbătoare.
Dacă mai devreme sau mai tîrziu pensionara Livia Stanciu era luată la întrebări.

Decizia – repet – a fost genială din punct de vedere politic.
Doi ani cu suspendare.
Liviu Dragnea a fost condamnat.
Aplauze dintr-o parte!
Da, dar fără nici un efect juridic!Aplauze din cealaltă! (Ion Cristoiu)