CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9486 RON UP | 1 USD = 4.2693 RON UP | 1 GBP = 5.8647 RON DOWN

Ipoteza fierbinte: de ce a bagat Basescu serviciile franceze in scandalul Udrea

1 comentariu / 2817 vizualizări / 7 aprilie 2015

Scandalul Udrea filată la Paris s-a stins, încet-încet, mai ales după ce protagonistele au ajuns, rînd pe rînd, după gratii. A rămas un mister, însă, extrem de grava acuzație a președintelui la adresa serviciilor secrete franceze, asupra căreia nu a mai revenit nimeni, de atunci. A fost o vorbă scoasă aiurea, sau am asistat la un mesaj codificat, destinat unei singure perechi de urechi?

„Cineva a știut că Elena Udrea ajunge la Paris. Au închiriat un apartament vizavi de hotelul unde s-a cazat și au făcut poze 48 de ore încontinuu pe unde a mers. Nu are cum să fie paparazzi(…) E o operațiune pe care serviciul român și francez și le-au făcut între ele. Nu trebuie să rămână așa. Elena Udrea trebuie să reclame hotelul pentru punerea la dispoziție a cestor facturi. E clar că aveau fotografiile din februarie și au cerut factura după ce și-a anunțat candidatura. Elena Udrea are adversari mulți, dar niciunul cu capacitatea de a obține aceste informații secrete. Oricâți bani i-ai da unul recepționer știe că acele chitanțe vor fi folosite și hotelul va fi compromis”.

Cam așa sunau declarațiile președintelui Băsescu imediat după apariția în presă a pozelor cu Udrea, Bica și Topoliceanu, în octombrie anul trecut.

Ulterior, președintele a declarat că a avut discuții cu șefii SRI, George Maior și Florian Coldea, și cu Silviu Predoiu, șeful operativ al SIE (Meleșcanu demisionase), și că le-a cerut să clarifice urgent problema filajului la Udrea.
El a mai promis și că va face public raportul care va lămuri scandalul, chiar și dacă acesta ar conține informații secrete, în numele dreptului românilor de a ști adevărul.
Întrebat, la Realitatea TV, cum rămîne cu serviciile secrete franceze, șeful statului a lăsat-o moale „A fost o presupunere pe care am exprimat-o…”.

Din păcate, porumbelul fusese scăpat: zile în șir Băsescu a fost supus unor critici dure vizavi de declarațiile privind francezii, din partea politicienilor, presei, chiar ale ministerului de Externe.
Timpul a trecut, Băsescu și-a încheiat mandatul, dar despre raportul privind filajul lui Udrea nu s-a mai auzit. La jumătatea lui decembrie, Băsescu s-a mulțumit doar să declare că a primit un raport al SRI – SIE negînd orice amestec în problemă – dar că informațiile sunt absolut secrete.

În februarie 2015, într-o emisiune televizată la B1TV, însă, fostul președinte – de acum – a făcut o afirmație interesantă, conform căreia, după apariția pozelor cu Udrea în media ”Am avut decretul de demitere a lui Coldea scris pe masă. Am spus că vreau un raport, care dacă-mi confirmau presupunerea, aș fi semnat demiterea. Primind un raport strict secret, e deplin justificată secretizarea lui. Raportul a fost foarte convingător și nu implica SRI”.

În aceeași emisiune, Băsescu a explicat că pozele în cauză nu fuseseră, totuși, opera serviciilor secrete.

Problema e următoarea, însă: de ce s-a repezit Băsescu să-l demită pe Coldea imediat după apariția pozelor, cînd deasupra lui era șef George Maior și de ce SRI, cînd la o operațiune externă marele suspect ar fi fost SIE?
În cazul Maior, Băsescu a dat o explicație extrem de penibilă, conform căreia demiterea lui ar fi fost prea complicată, pentru că ar fi implicat parlamentul. Cît despre suspectul SIE, mucles.
În fine, dincolo de asta, cum să iei gîtul unui personaj de prim rang în stat doar pe baza unei simple prezumții?

Audiat la comisia SRI după izbucnirea scandalului, Coldea a negat că SRI ar fi fost autorul pozelor.

Înseamnă asta, însă, că șeful spionilor români era complet străin de operațiune?

E posibil să nu, iar Traian Băsescu să fi știut asta din capul locului.

Introducerea serviciilor franceze în ecuație s-ar putea să fi avut rolul nasului atins de Udrea, în drum spre arest, gestul care a agitat toată România și pe care nimeni nu l-a înțeles deplin. Poate și pentru că era destinat unei singure persoane.
Pomenirea serviciilor franceze s-ar putea să fi fost mesajul transmis de Băsescu lui Coldea că știe de implicarea lui.
De ce? Simplu: Coldea a fost ofițerul SRI care a ținut legătura cu serviciile secrete franceze în celebrul caz al răpirii din Irak, din 2005, cînd, alături de jurnaliștii români, fusese ținută în detenție și ziarista franceză Florence Aubenas.
E, de altfel, singura operațiune cunoscută în ultimul deceniu de colaborare a SRI cu francezii. La o lună după finalizarea ei, Coldea era promovat, la doar 33 de ani, în poziția de nr.2 în SRI, stupefiind pe mai toată lumea.

O operațiune încununată de succes, dar nici pînă azi lămurită: mai grav, Florian Coldea a fost acuzat chiar că ar fi deturnat în folos propriu – ori al unei grupări din serviciu – milioanele de euro pregătite drept răscumpărare pentru cei răpiți.
Ultima oară, această acuzație a survenit vineri, într-un editorial al fostului senator PNL, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, cel care reușește, în același material, să anticipeze magistral, cu o zi, arestarea doctorului Yassin. O acuzație însoțită de elemente foarte concrete.

Implicînd elementul ”servicii franceze”, Băsescu a vrut să se asigure că Florian Coldea va înțelege – el singur – că manevra sa cu filajul la Udrea și Bica e bineștiută la vîrful statului. Și că se ”joacă” pe un teren mlăștinos, pentru că și el ar putea avea schelete proprii în dulap.

De unde ar fi putut afla Băsescu de implicarea lui Coldea în scandalul Paris nu e greu de bănuit: de la același George Maior a cărui demitere a ”sărit-o”, ulterior, pe motiv de complicații politice.
A fost un gest riscant al președintelui, care putea crea complicații externe, și Băsescu era un politician prea experimentat ca să nu știe asta. Dar și miza era extrem de mare.
Operațiunea Udrea-Bica este una începută cu acele poze și continuată și în acest moment, cînd ambele femei sunt în arest și se așteaptă de la ele dezvăluiri fierbinți. Eventual și despre Traian Băsescu.
Prin victoria lui Iohannis, generalul Coldea și-a salvat, deocamdată, poziția.
Pe de altă parte, însă, și fostul președinte începe să dea semne tot mai serioase de iritare.
Se anunță o perioadă agitată, cînd multe bombe s-ar putea lansa în spațiul public, mai ales dacă anumiți protagoniști ai vieții politice vor ajunge complet cu spatele la zid. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *