USL, prin vocea lui Victor Ponta, anunță două comisii parlamentare de anchetă în cazul scandalului familiei Băsescu, un gest deja controversat, pentru că multe voci susțin că nu e rolul parlamentului să investigheze afaceri private. Nu ne propunem, însă, în rîndurile ce urmează să stabilim dacă e sau nu corect, ci doar să facem o paralelă cu un alt caz spectaculos, a cărui derulare ar putea constitui modelul strategilor USL în scandalul sus-pomenit: afacerea ”Clinton-Lewinski”.

Una dintre comisiile parlamentare anunțate de premier se va ocupa de CEC Bank și de condițiile acordării creditului către Ioana Băsescu, a doua de toate celelalte amănunte ale tranzacției.
Să reamintim, pe scurt, faptele care au dus la cel mai recent scandal prezidențial, la pachet cu marile semne de întrebare:
– În vară, Traian Băsescu anunță că s-a răzgîndit: nu mai pleacă pe mare după ce termină mandatele, ci se face agricultor, pe o parcelă de vreo 300 de ha pe care să planteze meri, cirești, pruni.
– Luna trecută, se află că fiica președintelui, Ioana Băsescu, chiar a cumpărat asemenea parcelă, cu un credit bancar uriaș, de cca.un milion de euro.
– Ulterior, președintele dezvăluie că el e cel care a pus-o sa facă tranzacția, pentru că el însuși nu putea obține creditul.
– În poveste e implicat consilierul prezidențial pe probleme de agricultură, care a supervizat afacerea ”în timpul său liber”.
– Procurorul Papici, de la DNA, apare și el în calitate de verificator al backgroundului terenului.
– Aflăm că sunt șanse mari ca CEC să fi făcut rabat la condițiile de creditare în cazul Ioana Băsescu (suma mai mare decît plafonul maxim, dobîndă mai mică etc).
– Se declanșează anchetă și în cazul afaceristului străin care a vîndut terenul, existînd indicii privind încălcări ale legii.
– Președintele afirmă că l-a sunat personal pe Papici să-i prezinte scuze pentru că ar fi fost implicat nevinovat în scandal.
– Apar ipoteze potrivit cărora tranzacția urmărește, de fapt, doar o speculație financiară, în condițiile inerentei creșteri a prețurilor terenurilor după 1 ianuarie 2014.
– Victor Ponta anunță că președintele a intrat într-o mlaștină din care nu va mai ieși.
– În fine, se constituie două comisii parlamentare de anchetă.
Scandalul e major, o recunosc cei mai mulți observatori politici, iar președintele dă semne că a făcut una dintre cele mai mari erori posibile, pe final de mandat.
Analistul Ion Cristoiu admite, și el, că Traian Băsescu a greșit și că ar putea avea probleme. E de părere, însă, că înființarea celor două comisii de anchetă e și abuzivă, și păguboasă, în același timp, și nu va face decît să îl victimizeze pe președinte.

Nu e deloc exclus să se întîmple așa.

La fel de bine, însă, am putea suspecta USL că încearcă să aplice o strategie deja celebră, utilizată de republicani în scandalul ”Clinton-Lewinski”.
Mai ales că – să o spunem cinstit – o tranzacție oneroasă cu multe zerouri a familiei prezidențiale e un caz mult mai grav decît un trabuc introdus în altceva decît în mica ghilotină de retezat capătul.

Să amintim, deci, pe scurt, elementele scandalului american.

Totul a început la 20 ianuarie 1998, cînd ziarele „Washington Post” și „Los Angeles Times”, împreună cu postul de televiziune ABC, au dezvăluit legătura amoroasă pe care președintele american, Bill Clinton, a avut-o cu o fostă stagiară de la Casa Albă, Monica Lewinsky. Cei doi s-ar fi dedat la oarece relații neprincipiale în Biroul Oval, nu chiar sex în sensul clasic, dar pe acolo. Ca și Băsescu, liderul american era în ultima parte a mandatelor sale de președinte, scena politică se pregătea deja pentru viitoarele alegeri.

Clinton nu a violat-o pe Lewinski, totul a fost liber consimțit. Nu au fost surprinși în acțiune, oripilînd personalul Casei Albe, povestea a transpirat doar grație indiscreției unei prietene de suflet a Monicăi. Madam Clinton nu a făcut circ și nu a intentat divorț.

Aparent, nu era decît un scandal picant. Mult sub nivelul scandalului Băsescu, așa cum spuneam.
Și totuși….
Președintele SUA a devenit ținta unei anchete de mari proporții a procurorilor, în frunte cu nemilosul Kenneth Starr. După nenumărate audieri la sînge și investigații care au costat statul multe milioane de dolari, Starr a mers pînă în punctul în care, pentru încheierea scandalului, nu mai exista decît varianta unui proces în vederea destituirii președintelui, pentru sperjur și obstrucționare a justiției.
Chestiunea a ajuns în parlamentul american, lui Clinton intentîndu-i-se un proces de destituire în Senat. Procesul a fost prezidat, conform Constituției, de către judecătorul William Rehnquist, șeful statului fiind acuzat de sperjur și obstrucționare a justiției, doar pentru că a încercat să ascundă legătura sa cu Monica Lewinsky.
Rolul de jurați l-au jucat 100 de senatori americani, care, în final, au pronunțat și verdictul. La 12 februarie 1999, Senatul american l-a achitat pe președinte pentru cele două capete de acuzare formulate la adresa sa, acela de sperjur și de obstrucționare a justiției și apoi a refuzat să dezbată o moțiune de cenzură la adresa președintelui Clinton.

Cum a fost posibilă toată această desfășurare de forțe și energii?
Simplu. S-a ajuns aici pentru că republicanii nu erau deloc siguri că după opt ani de mandat prezidențial democrat vor cîștiga alegerile, în condițiile în care, sub Clinton, America înregistrase o înflorire spectaculoasă, iar candidatul democrat, vicepreședintele Al Gore, avea o carismă de neegalat în raport cu buimacul George W.Bush.
Scandalul Lewinski a reprezentat o oportunitate politică maximă, o ocazie de a da o grea lovitură democraților.
Și în cazul Clinton, mulți analiști ori simpli cetățeni au opinat că parlamentul american exagerează cu ancheta și face risipă de resurse, ori că anumite elemente ale scandalului nu ar fi trebuit date publicității, totuși.
În plus, mulți senatori americani au considerat că în ceea ce privește „condamnarea morală a președintelui”, ar fi fost contrar Constituției ca Senatul să adopte o asemenea moțiune împotriva președintelui, din cauza separației puterilor între Executiv și Legislativ.

Finalmente, după mai mult de un an de anchete și stress, după scuze publice cerute în repetate rînduri poporului, după umilințe la adresa familiei și după terfelirea Casei Albe în ansamblu, Clinton a scăpat, în congres, de destituire.

Aparent, manevra republicanilor a eșuat.
Oare?

Un an mai tîrziu, cei mai mulți observatori politici au concluzionat că scandalul ”Lewinski” și-a atins, de fapt, scopul.

Carismaticul Al Gore a pierdut dramatic alegerile în favoarea mult mai slabului George W.Bush, candidatul despre care răutăcioșii spuneau că nu poate merge și mesteca chewing gum în același timp de tolomac ce e.
Le-a pierdut la mare luptă, cu renumărare de voturi, și mai toți democrații au fost de acord că, fără scandalul ”Lewinski”, Gore ar fi cîștigat la pas, fluierînd.
Asta pentru că, deși 60% dintre americani considerau, în sondaje, că Bill Clinton a fost un președinte foarte bun, 50% au dezaprobat, totuși, comportarea sa în scandalul amintit.
Pentru a-și prezerva șansele, vicepreședintele Al Gore a recurs la măsuri extreme încă din timpul scandalului, luînd distanță de Clinton și mergînd pînă la refuzul de a-i mai pronunța numele în discursuri, decît, cel mult, pentru a-l critica. Cei doi nu au mai luat masa împreună săptămînal, cum obișnuiau și nu s-au mai întîlnit decît rareori. O strategie care l-a afectat, în plan uman, pe Clinton, dar un sacrificiu care a fost considerat necesar, de dragul partidului.
Nu a fost suficient, însă, și republicanii au confiscat Casa Albă pentru următorii opt ani.
Să revenim în România.
Prin înființarea a două comisii de anchetă e limpede că USL nu urmărește suspendarea lui Băsescu ori tîrîrea sa în justiție (mai ales că așa zisa imunitate prezidențială rămîne încă nelămurită), ci doar lungirea scandalului cît mai mult timp posibil, pe parcursul anului electoral viitor, mizînd pe blocarea unor eventuale acțiuni ale lui Băsescu în favoarea altui candidat prezidențial.

Ca și Clinton, dar într-un mod încă și mai sever, Traian Băsescu a sărit calul și are jugulara expusă. De-a lungul anilor, familia prezidențială a acumulat cam prea multe jonglerii cu bani; fiecare în parte a putut fi explicată, mai mult sau mai puțin convingător, privind în ansamblu, însă, omul de rînd ar putea da cușma de pămînt, cu năduf. Prea le merg toate strună, cînd alții nu mai prididesc să contabilizeze sărăcia și taxele.
Nu e imposibil ca strategia să dea roade. Dacă asta se va întîmpla, depinde doar de abilitatea sforarilor din umbră ai partidelor și de modul în care vor ști să gestioneze, mediatic în special, scandalul. Nu de alta, dar, așa cum s-a demonstrat și în celebrul caz al copilului lovit, un pas greșit, și povestea s-ar putea întoarce împotriva celor care o pun la cale. (Bogdan Tiberiu Iacob)