CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Jenant: Cum isi falsifica junii pesedisti biografiile politice

1 comentariu / 2856 vizualizări / 9 aprilie 2014

Noua tînără stea a politicii pesediste, Andrei Tinu, proaspăt numit subsecretar de stat la Justiție, arată că se integrează tot mai bine în colectiv: deja a învățat să-și cosmetizeze biografia cu maximă nerușinare.

Într-un interviu acordat zdt.ro, Tinu își prezintă CV-ul politic: ”La 21 de ani, în 2006, am decis să mă înregimentez politic, urcând, treaptă cu treaptă, în ierarhie. Am fost purtător de cuvânt al Tineretului Social Democrat (2008-2010), secretar executiv al TSD (2010-2013) şi vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Arad a PSD (2009-2010), pentru ca în prezent să deţin funcţia de vicepreşedinte al TSD”.

 

Ce ”uită” să precizeze Tinu este că și-a început cariera în 2006 nu în PSD, ci în partidul lui Vadim Tudor, unde a deținut funcția de președinte al organizației studențești, scriind și texte  în revista imundă ”România Mare”.

Debutul politic al lui Iucinu-Tinu în PRM a fost cel puțin șocant, în condițiile în care Vadim Tudor era unul dintre marii adversari publici ai tatălui său, Dumitru Tinu, denunțat de el adesea ca fiind agent al KGB în România, plus multe alte acuzații extrem de tăioase. Lucru care nu l-a deranjat cîtuși de puțin, însă, pe urmașul acestuia. În istorica zi a condamnării comunismului în parlament, 20 decembrie 2006, tînăra speranță a politicii post-comuniste, Tinu Jr. a condus în sală armata protestatarilor violenți ai lui Vadim la adresa raportului prezentat de președintele țării.

 

În 2008, Tinu-Iucinu l-a trădat pe binefăcătorul său politic și s-a transferat la PSD cu întreaga organizație de studenți, fiind propulsat direct în postura de candidat la deputăție, deși abia împlinea vîrsta minimă, fără a mai vorbi despre vreo competență. ”Licheaua e tot lichea. Așa era și taică-său, ăsta este testul de paternitate. A fost lichea taică-său, toată viața, așa este și ăsta”, a comentat, la acea vreme, președintele PRM .

 

Doi ani mai tîrziu, Tinu explica într-un interviu: ”Am intrat in politica la 19 ani pentru ca singura persoana care a fost alaturi de mine a fost Corneliu Vadim Tudor. El a spus „da, eu stiam, eu am scris in Romania Mare de atata timp de relatia extraconjugala a lui Dumitru Tinu”. A avut curajul sa spuna lucrul asta, desi atatia oameni importanti stiau despre situatia noastra. A fost un gest care, pentru mine, a contat foarte mult, mai ales in acel moment. Atunci am zis sa ader si eu la partidul pe care il conduce. Si nu mi-a parut rau. Nici acum nu imi pare rau. Am avut foarte multe lucruri de invatat de la el”.

 

Într-adevăr, Tinu Jr. a învățat destule de la Vadim….

 

Întrebat, în finalul interviului, de zdt.ro de ce foarte mulți tineri evită să-și noteze în Curriculum Vitae faptul că activează într-un  partid, Tinu dă un răspuns cinic, la doar cîteva paragrafe după ce ”uitase” de experiența PRM: ”Eu unul, nu am ascuns niciodată faptul că activez într-un partid. De asemenea, consider că activitatea de partid poate fi notată în CV, mai ales pentru cei care tind mai sus, spre funcţii de demnitate publică de exemplu.”. (B.T.Iacob)

 

 

 

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Nu degeaba l-a muscat vipera aia mai acum un an-doi.Dar se pare ca atat de fraier este incat nu a perceput Legea Karmei

Scrie un răspuns la Gavroche Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998