În aprilie 2014, făceam într-un articol o comparație – probabil în premieră la noi – între campania anticorupție mioritică și operațiunea Mani Pulite din Italia anilor 90, ambele menite să curețe clasa politică, în special, ambele avînd sprijin american, ca și, inițial, pe cel al opiniei publice. La acea vreme avertizam că e crucial ca România să nu repete erorile grave comise în Italia, mizînd și pe faptul că americanii trebuie să fi învățat, și ei, din experiența respectivă. Odată această condiție îndeplinită, estimam că, în 2-3 ani, clasa politică de la noi ar fi putut avea o altă față. Nu ne-am înșelat, dar nici nu am avut dreptate.

Da, clasa politică arată azi altfel, dar în sensul rău. Nu numai că România nu s-a preocupat să nu repete erorile Mani Pulite, dar le-a comis la un nivel încă mai mare. După ieșirea din schemă a lui Traian Băsescu, artizanul unui stat polițienesc care s-a manifestat, totuși, cu o anume reținere pe durata mandatelor lui, evenimentele s-au precipitat: binomul SRI-DNA a luat-o razna complet, pe urmele vechii Securități, drepturile omului au fost călcate în picioare, figuri grele din politică și afaceri au fost trimise la închisoare cu dosare prefabricate șamd. Cît despre șefa DNA, a început să prezinte simptome clare ale unei boli grave: boala puterii; pînă într-atît încît devenise limpede, în ciuda dezmințirilor, că visează inclusiv la șefia statului.

Articolul din 13 aprilie 2014 poate fi recitit aici.

Iar lectura lui merită însoțită de declarațiile unui reputat ziarist italian Paolo Gianlorenzo, de la EtruriaNews.it, făcute într-un interviu pentru Adevărul, publicat azi. Declarații care confirmă că situația din România a urmat exact traseul cele din peninsulă, unde lupta anticorupție s-a fîsîit dramatic și a făcut mult mai mult rău decît bine.
Și, avertizează italianul printre rînduri, răul din România încă nu dă semne că s-a oprit.

”Singurul lucru care s-a schimbat după „Mani Pulite“ este că partidele politice nu mai sunt finanţate cu bani privaţi, ci doar prin bani publici. Marea eroare care s-a întâmplat în Italia a fost că nu s-a mai ţinut cont de opinia publică, ci doar de acţiunile magistraturii împotriva politicienilor. Când magistraţii au devenit vedetele luptei anticorupţie, foarte mulţi oameni au devenit victime ale ale acestei campanii, deşi erau nevinovaţi. Au fost mulţi corupţi care au meritat să meargă la închisoare, dar pe lângă aceştia au fost şi foarte multe victime colaterale, victime ale sistemului. Unele dintre aceste victime au murit în puşcărie, s-au sinucis. Dacă stăm şi analizăm rezultatele luptei anticorupţie, vedem că aceşti oameni nu şi-au meritat soarta. Justiţia a pornit o cruciadă în care au fost şi victime colaterale” afirmă jurnalistul italian.

El mai punctează: ”Şeful magistraturii, care era Antonio Di Pietro, s-a folosit de rolul central pe care l-a avut în lupta anticorupţie şi după ce operaţiunea „Mani Pulite“ s-a oprit, s-a folosit de asta ca de o trambulină politică. El a devenit şeful unuia dintre cele mai puternice partide din Italia. Dacă activitatea lui ar fi fost total loială oamenilor, ar fi rămas în magistratură. Eşecul „Mani Pulite“ se datorează şi lui. În campania electorală din februarie, pentru alegeri anticipate, Di Pietro a încercat să readucă în atenţie ce bine a făcut el Italiei prin lupta anticorupţie. Cu toate acestea, nimeni nu l-a ascultat”.

Vă sună cunoscut genul acesta de lamentări publice a la Di Pietro, deocamdată nu în campanii electorale, ci prin interviuri pe bandă rulantă?

Nou, da!

Cel mai grav fenomen care a rezultat din Mani Pulite a fost altul, însă, potrivit lui Gianlorenzo:

”S-a început o vânătoare a politicienilor, ajungându-se la o „exterminare“ a clasei politice. Asta a creat goluri la nivel politic, iar astăzi nu mai există politicieni de referinţă, cu o istorie politică, cu o experienţă, pentru că au fost eliminaţi. Au fost înlocuiţi de oameni cu puţină experienţă, cu puţine capacităţi, fără să înţeleagă prea bine ceeea ce se întâmplă(…)Atunci când politicienii importanţi sunt anihilaţi, indiferent dacă vorbim de Italia, Grecia, Spania, Franţa sau alte state europene, asta creează potenţial populismului. Dar, este fundamental să înţelegem că populismul nu face o ţară mai bună sau mai puţin coruptă. Rolul luptei anticorupţie duse de justiţie nu este să creeze haos, cum s-a întâmplat în Italia sau cum se întâmplă acum în România. Rolul justiţiei este să creeze ordine. Atunci când justiţia face ordine, ajută oamenii, dar când se creează haos, asta nu ajută la nimic”.

Jurnalistul avertizează, în final, că în România s-a instaurat haosul și explică unde ar putea duce protestele de stradă interminabile din ultima perioadă:

”Am sesizat (o stare de haos n.n.), iar cel mai bun exemplu este ceea ce s-a întâmplat cu Ordonanţa 13. După de a fost adoptată de Guvern, oamenii s-au revoltat. În acelaşi timp, alţi oameni au luat apărarea Guvernului şi au ieşit, de asemenea, în stradă. Noi, europenii, beneficiem de o democraţie formată după război, care este mai mult sau mai puţin consolidată. Mişcările populiste care au apărut în ţările arabe sau în Africa au dus doar la ruperea societăţii”. (B.T.I.)