CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Justitia invinsa in batalia de la Cornetu

0 comentarii / 1813 vizualizări / 31 iulie 2013

Destinul a ales. In modesta comuna Cornetu din Ilfov, in judecatoria amplasata in caminul cultural, se duce o batalie la capatul careia Justitia romana va fi infranta. Chiar de catre presedintele Consiliului Suprem al Magistraturii, Oana Haineala Schmidt. Daca verdictul modestei judecatorii de la Cornetu va fi in favoarea solicitarii doamnei Haineala, atunci, in mod public si cat se poate de explicit, va exista proba ca libertatea Justitiei e pusa pe butuci. Ca unui post de televiziune, cum e Antena 3, ori unor site-uri, cum este Lumea Justitie, li se va pune pumnul in gura este desigur important. Prin crearea unui periculos precedent. Dar marele pierzant va fi Justitia.

Cum s-a ajuns in situatia stranie si, intr-un fel, demna de literatura de tip Ilf si Petrov in care unei modeste judecatorii, a unei comune din Romania, sa i se solicite sa interzica unor jurnalisti sa faca orice fel de referiri la activitatea unei persoane? Fie ea si Oana Haineala Schmidt. De ce exista, in definitiv, o asemenea cerere? De ce se dezbate ea tocmai la Judecatoria Cornetu? Ce se poate intampla in cazul unui verdict favorabil doamnei Haineala?

Ceea ce trebuie, de la bun inceput, precizat e ca doamna Haineala nu este un simplu magistrat. Ea indeplinetse o functie publica. Si inca una importanta. Este presedinta Consiliului Suprem al Magistraturii, inima si creierul puterii judecatoresti din Romania. Tocmai fiindca are o asemenea calitatea publica, doamna Haineala se supune, in mod normal, practicii si recomandarilor din Uniunea Europeana. Conform acestora, presa are posibilitatea, cu prioritate chiar, sa faca referiri, dezvaluiri si comentarii la adresa tuturor indivizilor de care depinde, intr-o masura mai mica sau mai mare, destinul unor colectivitati si a unor comunitati. In ceea ce o priveste pe doamna Haineala, este vorba de comunitatea magistratilor.

De exmplu, daca persoana care se afla in fruntea CSM a avut sau are legaturi suspecte cu o persoana cercetata de DNA pentru coruptie – este exact cazul doamnei Haineala – atunci presa are nu numai o mai mare libertate, ci si o mai mare datorie de a dezbate aceasta situatie. Daca, Doamne fereste, doamna Haineala este corupta la randul ei sau daca a savarsit sau savarseste fapte reprobabile, nu neaparat ilegale, atunci consecintele negative asupra societatii vor fi, in mod vadit, mai importante decat in cazul unui magistrat obisnuit ca sa nu ne referim la un simplu cetatean.

Impotriva unei asemenea ratiuni, omologata la nivel european, se lupta la Cornetu doamna Haineala. De ce la Cornetu? Pentru ca de la uriasa si ametitoarea ei inaltime, Judecatoria Cornetu pare o furnica pe care presedinta CSM ar putea-o oricand zdrobi. Este greu de presupus, in aceste conditii, ca instanta de la Cornetu va judeca cu constiinta libera aceasta cauza unica in istorie. Care s-ar putea solda cu un verdict de interzicere totala a oricaror referiri la adresa actelor si faptelor doamnei Haineala.

Ar putea urma un precedent extrem de periculos. Pasul urmator ar fi ca nimeni din lume sa nu mai poata vorbi sau visa cu gandul la Haineala. Dar ce s-ar intampla daca si alte persoane publice ar solicita acelasi lucru, tot la Cornetu? S-ar intampla ca Justitia va fi terfelita si umilita. Nemaivorbind despre libertatea presei. Sau a opiniei in general. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998