CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Kelemen, devastator: Cerealele ucrainene sunt toxice, distrugerea agriculturii nu poate fi prețul ajutorării ucrainenilor

4 comentarii / 6345 vizualizări / 26 aprilie 2023

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, pulverizează efectiv guvernanții, pe care îi acuză într-un interviu pentru Agerpres că nu au avut curajul blocării importurilor de cereale ucrainene, prețul putînd fi distrugerea agriculturii românești. Statul român nu are curaj vreodată să ia măsuri unilaterale, precum au luat polonezii, unguri ori bulgarii, afirmă el. Kelemen spune că, personal, ar fi blocat importurile și mai avertizează că cerealele ucrainene sunt ieftine, dar extrem de dăunătoare, fiind tratate cu peste 200 de pesticide interzise în UE, ceea ce nu a împiedicat Ucraina să facă profit de 50 de miliarde de euro doar din grîu.

”România a căutat să nu ia decizii unilaterale legate de decizia Comisiei privind scutirea de taxe vamale a produselor din Ucraina. În primul rând vorbim de cereale. Este o atitudine obişnuită, fără nicio noutate, a statului român. Nu prea luăm noi decizii unilaterale. Puteam să luăm şi noi o decizie în acest sens pe termen scurt, temporar, aşa cum au făcut şi alţii – bulgarii, polonezii, ungurii, cred că şi slovacii – şi puteam să încercăm să presionăm o decizie mai corectă din partea Comisiei, fiindcă celelalte state au făcut exact acelaşi lucru – au presionat Comisia, fiindcă iniţial Comisia a luat o decizie care nu avea nicio legătură cu realitatea, nu avea nicio legătură cu pagubele suferite de producătorii români, bulgari, polonezi, maghiari. Deci, din acest punct de vedere, era o chestiune de tactică, nu de altceva.” spune Kelemen.

”Eu am mai spus, nu neg acest lucru, că, dacă ar fi depins doar de mine, atunci eu aş fi oprit cel puţin temporar. România este într-o situaţie mai complicată decât celelalte state, fiindcă noi avem şi Portul Constanţa, nu numai pe calea terestră intră la noi toate aceste cereale, intră şi prin Portul Constanţa. În primul rând, noi nu am propus niciodată să ducem agricultura românească spre faliment, noi niciodată nu am propus şi nu am acceptat să distrugem agricultura românească.

Trebuie să îi ajutăm pe ucraineni, că ei sunt agresaţi de Rusia, dar acest ajutor trebuie să fie extrem de bine gândit şi nu cu preţul de a distruge, şi nu cu rezultatul de a distruge agricultura românească. Despăgubirile trebuie să fie exact cât au fost pierderile,

fiindcă a început campania agricolă de primăvară, producătorii au nevoie de o grămadă de produse, îngrăşăminte şi aşa mai departe, dincolo de lucrările propriu-zise, au nevoie de bani. Şi, dacă ei rămân cu grâul, cu porumbul, cu floarea-soarelui în depozite, nu pot vinde aceste produse, atunci nu au bani. Din acest punct de vedere lucrurile sunt extrem de clare” spune liderul UDMR.

”Nu poţi să vii cu o formulă de la Bruxelles care nu are nicio legătură cu realitatea, nici pentru Polonia, nici pentru România, nici pentru Ungaria, nici pentru Slovacia. Deci aici toate statele au fost într-un fel păgubite şi de aceea eu spun că despăgubirile trebuie să fie reale şi aici trebuie să facem în continuare presiune. Noi, de la bugetul de stat, am alocat 10 milioane, de la Comisie am primit 10 milioane de euro, e foarte puţin, dar este primul pas. Trebuie să continuăm. Chestia aceea cu sigilarea şi urmărirea transporturilor pe teritoriul României este o încercare foarte, hai să spunem aşa, timidă, corectă, ca să nu luăm o decizie unilaterală, dar nu ştiu cât rezolvă din probleme. Şi vă spun de ce: dacă noi reuşim să asigurăm prin sigilare transportul grânelor prin România, fără să intre pe piaţa românească, e greu, dar hai să spunem că se poate face, trecem după aceea spre bulgari sau spre Ungaria cu transportul şi acolo, dacă nu se mai urmăreşte ce se va întâmpla cu aceste transporturi, România acolo nu mai are competenţe de a urmări transportul şi intră pe piaţa europeană, tot la noi va ajunge sub formă de produse de panificaţie sau pe piaţa europeană şi va distorsiona în continuare piaţa, pe de o parte, fiindcă acolo nu mai există pentru comerţ graniţe.

Şi nu mai vorbim de sănătatea consumatorilor, fiindcă ucrainenii folosesc cam 200 de erbicide interzise în Uniunea Europeană. De aceea spun şi producătorii şi procesatorii că grânele aduse din Ucraina, din punct de vedere calitativ, sunt mult mai slabe şi extrem, extrem de dăunătoare, fiindcă ei folosesc în jur de 200 de erbicide interzise în Uniunea Europeană şi este o problemă foarte serioasă aici, nu mai vorbim de comerţ, vorbim de sănătatea consumatorilor.

Şi de aceea eu cred că, în continuare, pe de o parte trebuie să facem un efort uriaş prin a controla cu ANSVSA tot ce intră în România, pe de altă parte trebuie să încercăm să îi ajutăm pe ucraineni, dar nu distrugând agricultura românească. Trebuie să obţinem despăgubiri reale, care se duc spre câteva sute de milioane spre un miliard dacă cifrele mele sunt corecte, pe tot ce înseamnă România – floarea-soarelui, porumb, grâu şi bineînţeles trebuie să îi protejăm pe consumatorii noştri. Noi am putea asigura – şi asta a fost de fapt ideea – o „cale verde” pentru produse către state terţe, dar, dacă am depăşit graniţele României, mai departe nu ştim ce se va întâmpla cu aceste produse. Şi ideea iniţială a fost spre state membre. Comisia a recunoscut că Ucraina, din tot ce a oferit Uniunea Europeană, a făcut un profit de peste 50 de miliarde de euro anul trecut doar din grâu” conchide liderul UDMR.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Uite ca surprizele apar de acolo de unde nu te astepti.

  2. Clasa cosmopolita vs clasa dizidenta cu perceptii mult mai aproape de realitate vs clasa politica care nu reprezinta oameniii ci interesele corporatiste(ca si cele doua mari mafii de la noi)

  3. Kelemen-sama, ma inclin.

  4. ,,… Acum, surse ruse FSB care investighează vaccinul Sputnik din Rusia au aflat că Alexander Ginsburg – omul din spatele efortului de a vaccina toți rușii – este un agent KM de rang înalt. Se spune că este rudă cu Warburg, Sassoons, Windsor, Bourbons și alte regale europene.
    https://profidecatholica.com/2023/04/11/le-directeur-de-sputnik-et-la-synagogue-de-satan/
    Anchetatorii au analizat comenzile pentru vaccin și au descoperit că 30 de contracte diferite au dus la un „furnizor unic” pentru „zeci de milioane” de doze. Furnizorul unic nu este identificat, dar, FSB notează că vaccinurile au fost plătite folosind valută străină. Ei adaugă că toate contractele au trecut printr-o companie rusă cunoscută sub numele de Gamalea, a cărei „conducere de vârf este doar de origine evreiască”. FSB confirmă, de asemenea: „Toate vaccinurile, Pfizer, AstraZeneca, Moderna, Sputnik V sunt făcute după același principiu” Ei spun că sunt „vaccinuri care modifică ADN-ul menite să modifice genele oamenilor din clasa inferioară”. „Se pare că vaccinurile au fost menite să facă posibilă controlul oamenilor prin telecomandă. Pentru confirmare, consultați acest brevet Pfizer acordat în 2021 pentru comunicarea în turnul celular cu oameni injectați cu grafen din întreaga lume: Pfizer – Brevet: 11107588b2 (https://patents.google.com/patent/US11107588B2/ro)
    Nu numai că, rușii avertizează acum că, odată cu respingerea la nivel mondial a vaccinării în curs de desfășurare, KM a găsit o modalitate de a folosi laptele pentru a modifica ADN-ul uman într-un mod similar. Ne-au trimis un link către acest articol științific care susține că „ARNm furnizat de exozomi derivați din lapte… poate funcționa ca un nou sistem de administrare orală pentru ARNm”.
    https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2022.12.19.517879v1

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998