CURS VALUTAR
Clubul Roman de Presa a supus, duminica, spre dezbatere, o propunere de reglementare a relatiilor profesionale dintre patronatele din mass-media, editori si jurnalisti. In imagine, directorul cotidianului Ziua, Sorin Rosca Stanescu

Klaus Iohannis, antisemitismul și Ilan Laufer

0 comentarii / 564 vizualizări / 21 noiembrie 2018

Un nou scandal de proporții nemaiîntâlnite a izbucnit la București. Un scandal politic, care s-a transformat rapid într-un scandal antisemit. Unul dintre ce doi miniștri refuzați de Klaus Iohannis, Ilan Laufer a afirmat cu subiect și predicat că eliminarea lui s-a produs din motive de antisemitism. Și l-a arătat direct cu degetul pe președintele Klaus Iohannis. Folosind chiar argumente de natură să-i susțină afirmațiile.
În mod cert, Klaus Iohannis a comis un act fără precedent refuzând să semneze două decrete de revocare a unor miniștri, conform cererii premierului Dăncilă. Președintele nu are constituțional un asemenea drept. Refuzând demiterile, a generat o situație extrem de confuză. Nefiind posturile vacantate, nu putea, vezi Doamne, să fie numit nimeni în respectivele poziții. Și așa se face că viceprim-ministrul Paul Stănescu, totodată și ministru al Dezvoltării, s-a legat cu lanțuri de biroul său din Palatul Victoria. Pe care anunță că refuză să-l părăsească. După modelul Sorin Grindeanu. A doua ilegalitate comisă de președintele Klaus Iohannis a constat în refuzul de a semna decretul de numire pentru doi miniștri propuși, fără a-și motiva deciziile, așa cum prevede Constituția în interpretarea CCR.
Firește, începând din acest punct generator al unei noi crize politice, s-au declanșat și dezbaterile publice. Care au fost însoțite și de acuzații de antisemitism lansate împotriva președintelui Klaus Iohannis. Prima de acest fel am făcut-o eu însumi la scurt timp după comunicatul oficial făcut de însuși Klaus Iohannis. Încercând să explic gestul său față de un ministru care s-a dovedit extrem de eficient la Muncă și care a reușit să promoveze două proiecte de lege esențiale privind salariile și pensiile, dovedind cu acest prilej inteligență, perseverență și consecvență – și mă refer la Olguța Vasilescu – am afirmat că la baza refuzului a stat pur și simplu ranchiuna. Ranchiuna pe care i-o poartă Iohannis pentru o serie de afirmații politice de altfel perfect justificate ale Olguței Vasilescu și care l-au vizat în mod direct. Dar cine dovedește că e ranchiunos într-o asemenea funcție, ne arată totodată că nu o merită.
Cea de-a doua reacție am avut-o în ceea ce privește refuzul tot nemotivat, așa cum cere legea, de a-l numi pe Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării. Și după ce acesta din urmă, o persoană pe care nu am avut niciodată onoarea să o cunosc personal, a dovedit că este extrem de capabil și de eficient atât în funcții ministeriale cât și în câmpul privat. Abența vreunui motiv invocat de președinte, precum și o serie întreagă de circumstanțe și de afirmații recente ale președintelui Klaus Iohannis m-au determinat să lansez supoziția cum că, în acest caz, motivul real al refuzului este de tip antisemit. Și am pus cap la cap, pentru a-mi susține demonstrația, câteva elemente. 1). Klaus Iohannis a reacționat furios și disproporționat atunci când Guvernul României, mergând pe urmele partenerului nostru strategic, Statele Unite, și dând curs solicitării altui partener strategic, Israelul, s-a declarat dispus să ia în studiu posibilitatea mutării ambasadei noastre de a Tel Aviv la Ierusalim. Atunci a acuzat tandemul Dragnea-Dăncilă ca s-ar fi întâlnit și ar fi pus la cale acest lucru cu niște evrei. O exprimare cel puțin total nefericită. Dar a fost făcut și pasul următor. În scurt timp, cel mai de încredere colaborator al președintelui Klaus Iohannis, Ludovic Orban s-a sinucis politic, făcând împotriva premierului și președintelui PSD un denunț, care s-a dovedit nefondat, vizând un pretins act de trădare națională. Și lucrurile au continuat în același fel până când i-a oferit și garanții cancelarului Angela Merkel, cum că va face tot ce îi va sta în puteri pentru a pune piedici proiectului guvernamental. 2). De doi ani de zile, Klaus Iohannis refuză să numească un ambasador român la Tel Aviv. În primăvară, primise o nominalizare căreia nu i-a dat nicun răspuns. Tăcerea este considerată un refuz, astfel încât de curând, cu agrementul statului Isarel, pe biroul lui Klaus Iohannis a ajuns o nouă propunere formulată de Guvernul Dăncilă. Nici acesteia nu i-a dat până în aceasă clipă un răspuns. Prezența în Guvern a lui Ilan Laufer, care are excepționale relații la vârf atât în Israel cât și în Statele Uite a fost percepută de Klaus Iohannis drept o gură suplimentară de foc de natură să susțină proiectul mutării ambasadei. În paranteză fie spus, între timp și Benjamin Netanyahu, de la Varna, i-a bătut obrazul președintelui Klaus Iohannis tot pe aceeași temă.
3). Oare asta să fie tot? Nicidecum. Dacă buncii și părinții nu ți-i alegi, prieteni și partenerii ți-i alegi întotdeauna. Până când a decedat, un etnic german, Paul Philippi a fost membru fondator al Forumului Democratic German, apoi președinte între 1992 și 1998 și ulterior pus chiar de către Klaus Iohannis, care i-a succedat în funcție, președinte de onoare. Tot Klaus Iohannis, în calitate de primar, l-a făcut și cetățean de onoare al orașului Sibiu. Și ce-i cu asta, se vor întreba, pe bună drepate, cititorii. Păi e. Pentru că acest Paul Philippi s-a înrolat în 1943 în Waffen-SS, unitate în care a acționat atât de hotărât împotriva evreilor, încât după război autoritățile americane au fost nevoite să-l interneze timp de 30 de luni într-un lagăr de denazificare. Acest personaj a fost mentorul de la Sibiu al lui Klaus Iohannis. 4). Și, în plus, a devenit de notorietate publică faptul că, sub Klaus Iohannis, președinte și primar, și cu Philippi președinte de onoare, Forumul Democratic German a solicitat și a obținut în Justiție recunoașterea descendenței sale directe, inclusiv sucesorale, din Grupul Etnic German, organizație nazistă, considerată criminală de război și scoasă în afara legii prin convențiile de pace și de armistițiu.
Ei bine, având în vedere toate aceste argumente, cum să nu-l fi acuzat Ilan Laufer pe Iohannis de antisemitism? Și dacă două organizații altfel respectabile ale evreilor au sărit ca arse, luându-i apărarea președintelui României, s-ar putea întâmpla ca reacția lor să fie și o reacție de autoapărare, întrucât cele două organizații l-au recomandat pe Klaus Iohannis pentru a primi o înaltă distincție legată de Memoria Holocaustului. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *