Unul dintre site-urile care a preluat analiza postată de mine ieri face o afirmaţie care mă pune pe gânduri. Şi anume că l-aş fi atacat pe preşedintele Klaus Iohannis. Total fals. Dar oare de ce autorul şapoului a crezut acest lucru? Să fie vorba de rea-voinţă?
Nicidecum. Sunt convins că această interpretare eronată a fost făcută cu bună-credinţă. Respectivul sau respectiva chiar a crezut că eu am intenţia de a-l ataca pe Klaus Iohannis, atunci când m-am referit la Securitatea Extinsă şi la proiectul transformării României într-o democraţie prezidenţială. Eu nu cred însă că o asemenea schimbare de paradigmă este neapărat rea. Şi nici măcar nu cred că este un rău necesar.
Este timpul să dezvălui, dacă cumva nu am făcut-o până acum, că mă număr printre cei care au iniţiat, încă înainte de campania electorală prezidenţială, acest proiect al Securităţii Extinse. Nu am făcut-o în ideea restrângerii drepturilor cetăţeneşti şi încredinţării unor puteri sporite serviciilor secrete. Nicidecum. Dar atunci, ce am avut eu, împreună cu restul echipei, în vedere?
Noi am observat şi Klaus Iohannis a fost de acord cu acest lucru că unul dintre motivele pentru care România funcţionează alandala este păcatul originar. Părinţii actualei Constituţii au fost incapabili să se hotărască ce fel de republică urmează să fie România. Una prezidenţială? Sau una parlamentară? Şi din această nehotărâre şi din dorinţă de a copia rapid articole din Constituţia Franţei, şi, mai ales, din aprehensiunea acestor părinţi ai Constituţiei faţă de monarhie, a ieşit o struţo-cămilă. Adică o republică semi-prezidenţială. Care nu a funcţionat bine. Din simplul motiv că, fiind şi preşedintele parte a Executivului, s-au iscat nenumărate conflicte între Palate.
Crin Antonescu, care a condus Comisia parlamentară specială pentru modificarea Constituţiei, a fost învins atunci când a încercat, şi noi l-am sprijinit în acest sens, să restrângă prerogativele preşedintelui, transformând astfel România într-o republică parlamentară. Pregătindu-şi în mod viclean terenul, Victor Ponta a refuzat o nouă Constituţie, acceptând doar modificarea celei existente şi a refuzat, în mod ostentativ, proiectul republicii parlamentare.
Şi, în aceste condiţii, nu mai rămânea deschis decât un singur front. Cel al republicii prezidenţiale. O republică prezidenţială, în principiu, nu este mai rea decât o republica parlamentară. Dar este, cu certitudine, mai bună decât una semi-prezidenţială.
Pentru a pregăti terenul în această direcţie şi ţinând cont şi de conjunctura externă care se contura încă de atunci, de ameninţările la adresa suveranităţii României, am construit, în prima sa formă, conceptul de securitate extinsă. Acest concept a fost ulterior completat, după opinia mea, în bune condiţii, de cei care au lucrat la materialele prezentate spre aprobare Parlamentului României, precum şi la cele postate pe site-un Instituţiei Prezidenţiale.
Dar ce să vezi! Implementarea conceptului de securitate extinsă, după un model inspirat din cel al administraţiei americane, implică, vrem, nu vrem, pentru o perioada de tranziţie, crearea unui fel de Guvern paralel. Coordonat, în mod direct, de preşedinte. Şi alcătuit exclusiv din specialişti. Nu din oameni politici. Acest Guvern nu răspunde politic în faţa cetăţenilor. Şi, ca atare, în mod direct, el nu gestionează România. Dar o poate face indirect, oferind o înaltă expertiză. Cum se şi întâmplă chiar astăzi. Când prim-ministrul se întâlneşte cu Mugur Isărescu care conduce Consiliul Fiscal, prima structură din cele zece structuri pe care le va avea la dispoziţie Klaus Iohannis. Şi împreună cu premierul, preşedintele Consiliului Fiscal, Mugur Isărescu stabilesc, pe termen mediu şi lung, câteva obiective pe care partidele politice ar putea să şi le asume.
În principiu, implementarea conceptului de securitate extinsă, tranziţia către o republică prezidenţială şi, apoi, consacrarea acestui concept printr-o nouă lege fundamentală, nu este un lucru rău. Dimpotrivă. Totul depinde, însă, cum se va face. Se va face pentru oameni sau împotriva oamenilor. Adică, pentru “sistem”.
Sunt partizanul şi al acestei formule de republică prezidenţială. Cum am fost şi sunt şi partizanul republicii parlamentare. Contestatar hotărât al republicii semi-prezidenţiale. Pentru că am văzut cât rău le-a făcut românilor. Prin urmare, nici prin cap nu mi-a trecut şi nici prin cap nu-mi trece ca pe această tema să-l atac sau măcar să-l critic pe preşedintele Klaus Iohannis. (Sorin Roșca Stănescu)