Tehnica de tip divide et impera functioneaza perfect in cazul protestului de la Finante. Autoritatile au stiut cum sa faca pentru ca angajatii sa fiarba in suc propriu, iar sindicatele sa fie aduse in stare de colaps. Ca urmare, foarte curand, vom putea consemna o stralucita victorie strategica a statului asupra angajatilor. Care au fost procedurile alese de dirijorii acestei partide?
In primul rand, ar trebui sa consemnam faptul ca autoritatile nu s-au asteptat la o revolta spontana prin ocuparea Ministerului si a sediilor Finantelor din teritoriu. De ce? In primul rand, pentru ca, prin specificul profesiunii lor, finantistii sunt una dintre categoriile socio-profesionale cele mai disciplinare. Pe alocuri, ei sunt semi-militarizati. Beneficiind de uniforme, insemne, masini cu regim special si participand adesea la asalturi asupra locuintelor unor persoane ori asupra sediilor unor institutii, alaturi de mascati, Politie si de procurori DNA. Exista nu numai indicii, ci si probe, ca unii dintre inspectorii ANAF fac parte din grupuri ale crimei organizate in domeniul fiananciar. Chiar seful ANAF, Sorin Blejnar, a fost nu de putine ori acuzat si documentat pentru ca a patronat operatiuni ilegale cu produse petroliere si contrabanda cu tigari. Despre el se vorbeste insistent, in toate mediile informate, ca ar fi una dintre pusculitele de baza PD-L. Iar in ierarhia Finantelor, joaca un rol similar cu cel al lui Catalin Macovei, respectiv este om de casa al lui Traian Basescu. Si mai exista o categorie care, de teama unor repercusiuni, fie lucreaza la ordin impotriva adversarilor puterii, executand asa-numitele controale dirijate, fie evita, tot la ordin sau de frica, controlul la societati apartinand capilor PD-L. In fine, existenta a doua sindicate a generat, pana la urma, o pierdere de credibilitate a acestora si, automat, o capacitate redusa de mobilizare a salariatilor.
Din confuzia creata intre masa de functionari ANAF, care isi exercita cu buna-credinta profesia, si functionarii rai, la care se adauga toate argumentele consemnate mai sus, a rezultat convingerea gresita ca nu este posibila o razmerita a salariatilor. Dar ea totusi s-a produs. Si culmea, a fost spontana. Abia ulterior, liderii celor doua sindicate au reusit sa recupereze ceva din terenul pierdut.
Dar cum a functionat diversiunea? Ca de obicei, simplu si eficace. Mai intai, oamenilor revoltati li s-a promis, pur si simplu, ca solicitarile lor vor fi solutionate. Dar nu li s-a spus cand si cum. Apoi ce au aflat ei? Ca unii vor primi un fel de salarii marite, in care sa fie incluse si premierile, candva in viitor. Cand? Si aici au fost si sunt discutii. Apoi, in legatura cu banii neincasati, ca unii vor primi iar altii nu. Cine da si cine nu? Si cati si cum? Unitatea, si asa extrem de fragila, la care ajunsesera atat salariatii, cat si liderii sindicali, a fost facuta tandari. Pentru ca, asa cum era si firesc, cei mai multi si-au pus intrebari de genul “de ce el si nu eu?”, “de ce ei si nu noi?”, “de ce eu atunci si el acum?” si asa mai departe. Intr-un mod asemanator, a fost facuta tandari si bruma de intelegere dintre liderii sindicali.
Acum toata lumea denunta public pe toata lumea, in timp ce autoritatile jubileaza. Au invins. (Sorin Rosca Stanescu – www.sroscas.ro)