S-a stins din viata acum Mihai Carciog. Un mare prieten. Prietenul meu. Prietenul meu de-o viata. Va fi prietenul meu si dupa moarte. Dar nu despre prietenul meu scriu acum. Asta este o relatie care se regleaza intre suflete. Acum scriu despre un mare vizionar. Despre un om extrem de puternic. Despre un luptator care nu a putut fi infrant. Decat de o nenorocita de boala.
In decembrie 1989, in plina mascarada a asa-zisului terorism dezlantuit, schimbasem numele “Informatiei Bucurestiului”. Se numea “Libertatea”. Era numele ziarului pe care il scosesem ilegal, un an mai devreme, impreuna cu Mircea Popa. Cel murdarit de o serie de nenorociti sub numele de “Kaghebistul”. Desfiintasem sindicatul comunist si creasem primul sindicat liber din Romania. Al ziaristilor si tipografilor. Cand au inceput jocurile de artificii, un glont incendiar a lovit si cladirea “Informatiei Bucurestiului”. Si a izbucnit, undeva in pod, un incendiu. Sediul redactiei si holul s-au umplut de pompieri. Si chiar in acel moment, a venit Mihai Carciog la mine.
Purta o camasa inflorata si mi-am dat seama, in ciuda emotiei provocate de evenimentele de la “Informatia Bucurestiului” si a noptilor de nesomn, ca il cunosc de undeva. Dar nu mai stiam de unde. Si acolo, printre pompierii care alergau innebuniti, mi-a facut o propunere halucinanta. A spus asa: “Trebuie sa facem o presa particulara. Vreau sa fac mai intai o revista, apoi un ziar, apoi o agentie de stiri, apoi o televiziune, deci un mare trust de presa. Eu pun banii si tu ai 30 la suta”. M-am uitat la Mihai ca la un nebun. Vorbeam pe trepte. Eram cu vreo patru trepte deasupra lui, asa ca a fost singura ocazie in care eu am fost mai inalt decat Mihai. Nu mai stiam in ce imprejurari l-am cunoscut. Dar la balamuc cu siguranta nu fusesem. Imi pare rau. Pur si simplu nu imi imaginam atunci ca visul lui este posibil. Ca este altceva decat o utopie. In plus, eram obsedat de organizarea primului sindicat liber al ziaristilor. Si l-am refuzat politicos.
A plecat Mihai atunci si si-a gasit alti parteneri. Dar ne-am vazut tot timpul. Am si lucrat, tot la cererea lui, la Evenimentul Zilei, inca de la crearea lui.
Mihai Carciog a fost primul dintre primii. Primul cu adevarat mare. Si-a vazut visul cu ochii. Si-a implinit marele vis. Sa nu uitam, tot el a facut si Tele 7 ABC. Care a fost prima televiziune libera.
Astazi s-a dus dintre noi. Dar nu de tot. Mihai Carciog ramane in fiecare dintre noi. Este un erou adevarat. Un ctitor. Un om care a pornit de la nimic, cu un simplu vis in cap si a realizat un imperiu. Primul imperiu frumos al Romaniei. Problema nu e daca noi il vom uita sau nu pe Mihai Carciog. Marea provocare este ca Mihai sa nu ne uite pe noi. Acolo unde este acum. (Sorin Rosca Stanescu)