CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Laura Codruța Kovesi e pusă pe rele?

1 comentariu / 1503 vizualizări / 20 octombrie 2022

Sunt mulți cei care interpretează turneul Laurei Codruța Kovesi în România drept un semnal de declanșare al unei campanii prezidențiale discrete. Vezi Doamne, USR plus Dacian Cioloș cu ai lui o vor urmașa lui Klaus Iohannis. Operațiune la care s-ar putea ralia și liberalii, întrucât tot nu au niciun candidat eligibil. Și uite așa s-ar putea crea o nouă majoritate. Fără PSD. O poveste numai bună de adormit copiii!
E adevărat. Dar o poveste pe care o scriu câțiva influenceri din această țară. Această listă poate fi deschisă de sociologul Marius Pieleanu. Și nu-mi mai pierd vremea acum să-i adaug și pe ceilalți. La timpul cuvenit, vom constata cu toții că aceasta este prima înșelătorie. Dar vizita distinsei doamne ascunde încă o capcană. Opinia publică la nivel european, dar și opinia publică din România sunt pe zi ce trece tot mai însetate de sânge. Oamenii vor să primească o minimă satisfacție pentru tortura la care au fost supuși și jaful la care au fost expuși în timpul valurilor succesive de pandemie. Libertatea care le-a fost răpită nu le-o mai poate da nimeni înapoi. Nici pentru restricții, unele extrem de grave din perspectiva drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, nu prea mai are cine să plătească. Și cu atât mai puțin pentru morții îngropați fără autopsie în saci negri, în urma unor tratamente total inadecvate. Dar pentru ce pot plăti cei responsabili? Cu certitudine, pentru că Ursula von der Leyen a forțat pentru prima dată în istorie încheierea unor contracte secrete cu mahării industriei pharma, unde, între altele, este și soțul ei consultant. Deci, pentru prima dată în istorie, statele membre UE au fost forțate și s-au și conformat, ca reprezentanții lor să semneze în orb contracte, care să le permită fabricanților de așa-zise vaccinuri anti-Covid să fixeze pentru viitor, cu de la sine putere, orice prețuri doresc, iar cetățenii să fie împiedicați să-i acționeze în judecată în nume propriu pe producători și asta în condițiile în care, după cum s-a dovedit, serurile nici măcar nu au fost testate decât pe 30 de șobolani. Iar bomboana pe colivă o pun mai marii UE, în frunte cu Ursula von der Leyen și cu reprezentanții statelor, atunci când acceptă, trecând și la fapte, achiziționarea unor cantități de fiole disproporționat de mari în raport cu populația statelor membre. Un mega-furt executat aproape pe față. Pentru care am scos toți bani din portofel, și vom scoate și în continuare.
Ei bine, toată această mizerie trebuie anchetată și sancționată ca atare. Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a fost înființat tocmai pentru a face față cu succes unor asemenea provocări. Era inevitabil ca șeful Parchetului European, odată venit la București, să nu fie luat la întrebări pe această temă. Și cum putea să răspundă Laura Codruța Kovesi? A răspuns ca la carte. Mai întâi, precizând că strategia de comunicare a Parchetului European este să nu ofere informații publice despre anchetele în curs. Desigur, a primit din toate părțile sesizări. Inclusiv din România. Și cu certitudine se fac investigații. Dar până unde se duc aceste investigații, cât de departe au ajuns ele, ce persoane sunt vizate, doamna Laura Codruța Kovesi nu ne spune. Ne garantează însă că nimeni dintre cei responsabili nu va fi protejat. Pe bune? Până la ipotetica sa candidatură la prezidențialele din România, mai e mult și bine. Mai e suficient timp pentru a constata fiecare dintre noi în ce măsură Laura Codruța Kovesi îi va lua la scărmănat tocmai pe cei care au propulsat-o în funcția pe care o deține. Ea ne asigură că Parchetul European este total independent. Dar și când conducea, așa cum conducea, în România, Parchetul General și DNA, ne oferea aceleași asigurări. Și totuși, din când în când era silită să recunoască, conform propriei expresii, că ținea „dosare sub fund”. Dar toate aceste lucruri, cum precizam mai sus, într-un fel sau altul se vor lămuri.
Totuși, Laura Codruța Kovesi nu a venit tam-nesam în România. Dacă nu a venit pentru a face primii pași într-o viitoare campanie prezidențială, și nici pentru a ne garanta că va face dreptate în mega-escrocheria Covid, atunci pentru ce Dumnezeu a venit? Răspunsul la această întrebare ni-l oferă prima vizită pe care a făcut-o și prima întâlnire pe care a avut-o. A fost la Ministerul Finanțelor, obiectivul fiind ANAF. Reprezentanții ANAF susțin că din România, prin evaziune fiscală, se scurg anual în paradisuri fiscale miliarde și miliarde de euro. Iar ANAF nu are capacitatea de a da de urma acestor bani și de a-i recupera. În schimb, Parchetul Eurpean poate să facă acest lucru. Acest dosar vine mănușă pe mâna Laurei Codruța Kovesi. Pentru că dintr-o dată sau, în orice caz, într-un termen relativ scurt, îi poate avea la mână pe toți „băieții deștepți” din diverse domenii și, mai ales, pe cei din energie. Este o operațiune care, dacă va fi încununată de succes, va fi desigur răsplătită cu aplauze atât la nivel european, cât și la nivel național.
Și încă ceva. Deși nu a suflat niciun cuvânt, Laura Codruța Kovesi a luat sub lupă, utilizând aparatul Parchetului European, și mega-afacerea BMW. La capătul căreia îl poate strânge cu ușa, conform sarcinilor primite de la protectorii ei, pe președintele Klaus Iohannis. Sau are posibilitatea de a le oferi Olandei, dar și altor adversari ai României, muniția necesară pentru respingerea solicitării noastre de a intra în spațiul Schengen. O respingere care ar aduce în continuare mulți bani necuveniți unor mari companii din UE.
Una peste alta, convingerea mea este că Laura Codruța Kovesi nu își joacă propriile cărți, nu joacă vreo carte românească, ci joacă pur și simplu pe mâna altora. La Bruxelles și la București.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. A VENIT SA O SALVEZE PE MONICA MACOVEI…UNUL NU SUFLATI DESPRE ASA CEVA! CINE SA O SCOATA PE MACOVEI DIN RAHAT, DACA NU UNA CA EA…MAINE POIMAINE OMOARA SI KOVESI PE CINEVA CU MASINA SI VINE HUNTER BIDEN SA O SCOATA
    ..EI INTRE EI…HOT PE HOT …

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998