CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Lazaroiu dixit: In PDL va izbucni dupa congres o revolutie sexuala

0 comentarii / 2038 vizualizări / 11 mai 2011

Dacă e să dăm crezare analizelor prezentate recent de fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu, PDL nu va avea deloc liniște după congres, ba chiar sunt de așteptat tensiuni majore, creșterea agresivității membrilor și, foarte probabil, o revoluție sexuală.

Într-un studiu care a făcut vîlvă acum cîteva săptămîni, sociologul Lăzăroiu susținea că „Numărul mare de bărbați fără partenere este, fără îndoială, un factor favorizant pentru instabilitate socială, pentru formarea găștilor de cartier și cresterea crimelor cu violență”. Lăzăroiu explica, totodată, revoltele de stradă din Egipt care au dus la căderea lui Mubarak prin aceea că ”la Cairo erau prea mulți bărbați frustrați”. El mai avertiza că, în cîțiva ani, România va înregistra, și ea, un dezechilbru important între bărbați și femei, în favoarea primilor, ceea ce va duce la creșterea agresivității, la tensiuni sociale severe șamd.
Una dintre soluțiile avansate de Lăzăroiu era legalizarea urgentă a prostituției.

Dacă e să aplicăm studiul lui Lăzăroiu la PDL, semnele sunt de-a dreptul îngrijorătoare: paritatea de candidaturi la congres este de peste 10-1 în favoarea bărbaților, ceea ce ar putea duce la probleme severe, în timp.
Pentru posturile scoase la mezat, la Convenția de sîmbătă, se luptă 121 de nume, dintre care doar 11 femei, ceea ca va duce la o mare disproporție, chiar dacă ar fi votate în bloc. Lucru care nu credem că se va întîmpla cîtuși de puțin.

Per ansamblu, trendul din PDL este invers celui din politica internațională, unde numărul femeilor crește vertiginos în parlamente și guverne, ca și la șefiile statelor. Există chiar studii de prestigiu care estimează că, în 2050, femeile vor fi majoritare în politică. În cazul PDL, se observă un fenomen interesant: femeile partidului sunt încurajate să fie vocale, să iasă la luptă în media, pe bloguri șamd, dar nu sunt încurajate să și candideze. Anul trecut, în cadrul unei reuniuni a femeilor democrat-liberale, se stabiliseră reguli de fier care să fie impuse la modificarea statutului partidului: 45% dintre candidaţii la funcţiile publice, 40% dintre aleşii din administraţia locală şi o treime dintre miniştrii PD-L trebuie să fie femei. Sugestiv e că, în aceeași perioadă, se organiza de către Institutul de Studii Populare, afiliat PDL, un seminar cu tema “Vină sau virtute: ce caută femeile în politica românească?”, la care erau invitați bărbați în loc de femei (Lăzăroiu, Eckstein Peter ori Gabriel Andrescu).

După cum se vede, femeile pedeliste rămîn cu buzele umflate (fără colagen), din nou, atît la nivelul Guvernului, cît și al ierarhiei de partid. Și, foarte probabil, situația se va repeta și la alegerile de anul viitor, cînd se vor desemna candidații. Semn că, în partid, una se vorbește și alta se fumează.
Deocamdată, să remarcăm că principalii contracandidați la șefia partidului au viziuni diferite: Vasile Blaga militează pentru legalizarea prostituției, în timp ce Emil Boc se rezumă la o lege care mai rău va agrava lucrurile: în partid să se pupe numai femeile. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998