Vestea care a șocat azi dimineață mapamondul e cea potrivit căreia marele cîștigător al alegerilor din Brazilia, una dintre primele puteri economice ale lumii, este un clovn analfabet. Paradoxal, dar e vorba de o lecție din care liderii politici de la noi ar avea serios de învățat.

Clovnul Tirirică sau ”Morocănosul”, alias Francisco Oliveira Silva, un personaj legendar al showbizului din Brazilia, a obținut un număr record – al doilea din toate timpurile – de voturi la alegerile pentru congres: peste 1,3 milioane, aproape dublu față de următorul din top, fostul guvernator din Rio, Antony Garotinho, care a luat cca. 700.000. ”Mai rău de atît nu poate fi”, cam așa suna sloganul electoral al clovnului care a stupefiat lumea, în timp ce campania sa a fost axată pe mesaje amuzante, în care a luat peste picior corupția din stat și alte tare ale sistemului. E posibil ca mandatul său să fie invalidat, pentru că artistul de circ este analfabet, lucru care contravine legislației braziliene, dar scopul a fost, în cea mai mare măsură atins. Tirirică a dovedit că poți cîștiga făcînd lumea să rîdă.

Spuneam că victoria lui Tirirică ar trebui să pună pe gînduri liderii politici de la noi, mai ales că România e o țară plină de umor, vorba poetului, iar bășcălia e fenomen național. Cine a studiat cu atenție, însă, liderii politici ai ultimilor 20 de ani, poate remarca un lucru interesant: puțin sunt politicienii care au capacitatea să facă electoratul să rîdă. (Dacă am fi malițioși am spune că specializarea de bază pare să fie contrariul). Dar cei care au acest dar, în general cîștigă.

Un lider foarte înzestrat la acest capitol e Traian Băsescu. Președintele actual are vervă, are spontaneitate, are verb, are replici acide și rapide, e pontos, una peste alta, și, foarte important, are autoironie. Iar asta i-a servit la îngroparea multor adversari. Adus în studio, la o emisiune de divertisment, Băsescu se simte ca peștele în apă, nu lasă deloc impresia de băț înfipt în fund, aidoma altor politicieni. E foarte probabil ca umorul, capacitatea de a face alegătorii să rîdă, să stea la baza celor patru victorii în alegeri majore ale lui Băsescu, în ultimii 10 ani. Un alt lider cu replici spumoase, amuzante, chiar dacă vulgare uneori, este Corneliu Vadim Tudor. Nici lui nu i-a mers prost electoral: e cel mai vechi președinte de partid în exercițiu, locomotivă permanent, are o finală prezidențială la activ și a reușit să devină europarlamentar chiar atunci cînd aproape nu mai avea partid. Alt lider politic, chiar dacă de mucava, l-am numit pe Gigi Becali, a ajuns europarlamentar tot cu ajutorul imenselor hohote de rîs pe care le-a produs alegătorilor, în timp. Și Marian Vanghelie provoacă rîsete, iar cariera sa politică nu pare deloc să meargă rău, ba dimpotrivă. Cum naiba să fii supărat pe un politician care îți trîntește una de te zgudui de rîs? Sau, invers, cum să votezi un lider precum Stolojan, care se exprimă de parcă, în loc de vin, ar consuma oțet la fiecare masă?

E un adevăr pe care marea politică internațională îl cunoaște de mult. În SUA, marile partide, staffurile candidaților prezidențiali, acordă un rol important replicilor spumoase de campanie, pentru asta recurgînd adesea la serviciile scenariștilor showurilor TV de comedie. ”Lăsați-l să ni se alăture în campanie. Prefer să știu că e în cortul nostru și se pișă afară, decît să fie afară și să se pișe pe noi”. Greu de crezut, dar replica aparține fostului președinte american Lyndon Johnson. ”Nu beau niciodată cafea la prînz, am observat că mă ține treaz după-amiaza” spunea Ronald Reagan. Tot el puncta: ”De unde să știu că B1 sunt bombardiere? Am crezut că erau vitamine pentru soldați”. Ori, ”am dat ordin să fiu trezit la orice oră în caz de urgență națională, chiar dacă sunt într-o ședință a cabinetului”. George Bush nu s-a lăsat mai prejos: ”Dacă mergi ca o rață, măcăni ca o rață și spui că ești o rață, atunci ești o rață”.

Alte replici-beton: Gerald Ford – ”Știu că îmi îmbunătățesc jocul de golf pentru că lovesc tot mai puțini spectatori”; Richard Nixon – ”Au ajuns să creadă că ori de cîte ori cineva spune o minciună la Casa Albă, eu primesc drepturi de autor”; John Kerry – ”Serviciile secrete au primit ordin ca, dacă Bush e împușcat, să îl împuște și pe Dan Quayle”; Winston Churchill – ”Charles de Gaulle seamănă cu o femelă de lama surprinsă pe cînd făcea baie”; Theodor Roosevelt – ”McKinley are la fel de multă coloană vertebrală ca un ecler cu ciocolată”; Harry Truman – ”Nixon minte de îngheață apele, poate să mintă cu ambele colțuri ale gurii în același timp, iar dacă vreodată spune adevărul, îl acoperă imediat cu o minciună ca să nu se dea de gol”.

Exemplele pot continua la infinit. S-a spus nu o dată că legendarele perle de prostie ale lui Bush Jr., celebru în mandatele sale pentru asta, erau, în realitate, atent lucrate de stafful său, pentru că se descoperise că prindeau foarte bine la alergători și detensionau, în general, situațiile deloc ușoare cu care s-a confruntat fostul lider american.

În România, liderii politici nu prea au nici simțul umorului, nici pe al ridicolului, altfel spus nu doar că nu sunt capabili de replici spumoase, dar nici măcar nu suportă să fie ironizați de alții. Despre Adrian Năstase s-a vehiculat că făcuse presiuni, în mandatul de premier, pentru ca postul PRO TV să astupe gurile celor de la ”Vacanța mare”, care îl luau peste picior. Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, a mers și mai departe: grație relațiilor cu Țiriac, fost acționar la PRO TV, el l-a ”omorît”, ca să nu mai strice imaginea polițiștilor, pe celebrul Garcea, care a dispărut din programul ”Vacanței mari” un sezon, pentru ca în următorul să încerce o revenire chinuită ca agent secret. Emil Constantinescu a declarat într-un interviu celebru că Florin Călinescu și emisiunea ”Chestiunea zilei” au jucat un rol important – și încă unul intenționat – în prăbușirea sa politică. ”Cu toate că era un om simpatic, Călinescu a făcut un mare rău. El și-a imaginat „Chestiunea zilei” ca un loc în care președintele, primul ministru, fostul președinte erau niște derbedei dintr-un sat, care beau țuică, vorbeau de femei, rîdeau, iar seară de seară poporului i s-a insuflat această idee, subliminal, ceea ce este extrem de periculos” declara fostul președinte. Cît despre Elena Udrea, ea a vrut să dea în judecată grupul Divertis, acum doi ani, pentru bășcălia de la ”Animal Planet Show”. Grație rudeniei cu Sîrbu, Mircea Geoană și-a aranjat o apariție în emisiunea de umor a ”Vacanței mari”, acum cîțiva ani, dar rezultatul a fost dezastruos.

Încet-încet, emisiunile de umor politic de la noi au și dispărut, de altfel, după cum se poate constata azi, victime pe altarul ”sobrietății” politicienilor mioritici. Umorul, atunci cînd există, este involuntar, iar politicienii autohtoni preferă, cel mai desea, să își creeze partituri mesianice și să profețească apocalipse decît să încerce o glumă simplă, dar de efect. Ridendo castigat mores, rîzînd biciuiești moravurile, spunea înțeleptul cîndva. O lecție pe care nu au învățat-o politicienii români, cu 2-3 excepții notabile, dar pe care a folosit-o din plin clovnul Tirirică din Brazilia, cu rezultatele de acum cunoscute. Concluzia ar suna cam așa: dragi candidați, concediați-vă consilierii politici care și așa vă toacă banii inutil, și angajați-vă, mai bine, 2-3 stand-up comedianți care să vă ajute la discursuri. Merită! (Bogdan Tiberiu Iacob)