CURS VALUTAR
1 EUR = 4.98 RON UP | 1 USD = 4.54 RON UP | 1 GBP = 5.84 RON DOWN

Legendar politolog american: Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu eurasiatic

0 comentarii / 1998 vizualizări / 13 mai 2026

În 1997, politologul american Zbigniew Brzeziński, considerat, alături de Henry Kissinger și Samuel P. Huntington, o autoritate printre marii strategi globali americani, a lansat o carte intitulată ”Marea tablă de șah”, contestată de mulți, dar greu ignorabilă. Într-unul dintre capitole, intitulat ”Jucători geostrategici și pivoți geopolitici”, Brzeziński are o teorie fierbinte despre interesele Rusiei privind Ucraina.

”Ucraina, un spațiu nou și important pe tabla de șah eurasiatică, este un pivot geopolitic deoarece însăși existența sa ca țară independentă ajută la transformarea Rusiei. Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu eurasiatic. Rusia fără Ucraina poate încă aspira la statut imperial, dar ar deveni atunci un stat imperial predominant asiatic, mai probabil să fie atras în conflicte epuizante cu asiaticii centrali întăriți, care ar resimți pierderea independenței recente și ar fi susținuți de statele islamice vecine din sud.

China ar fi, de asemenea, probabil să se opună oricărei restaurări a dominației ruse asupra Asiei Centrale, dat fiind interesul său crescînd față de noile state independente de acolo. Totuși, dacă Moscova recapătă controlul asupra Ucrainei, cu cei 52 de milioane de locuitori ai săi, resursele majore și accesul la Marea Neagră, Rusia recîștigă automat mijloacele de a deveni din nou un puternic stat imperial, care se întinde peste Europa și Asia. Pierderea independenței Ucrainei ar avea consecințe imediate pentru Europa Centrală, transformînd Polonia în pivot geopolitic pe frontiera estică a unei Europe unite” mai scria politologul, decedat în 2017.

Jeffrey Sachs: Brzezinski voia să vadă Rusia slăbită

Numai că un alt politolog foarte respectat îl contrazice flagrant. Într-un interviu de ieri, pentru Greater Eurasia Podcast, profesorul Jeffrey Sachs spune despre Zbigniew Brzezinski: ”Era un om foarte inteligent, un om foarte interesant. Dar nu-i plăcea Rusia și nu dorea ca Rusia să aibă o poziție puternică, chiar dacă pașnică. Poate că, în calitate de polonezo-american, el a reflectat lunga istorie a sentimentelor antiruse ale Poloniei, datînd din secolul al XVIII-lea și chiar din războaiele care datează din secolele anterioare dintre Imperiul Polono-Lituanian și ruși.

Așadar, Brzezinski nu avea deloc simpatie pentru Rusia. Voia să o vadă slăbită. Voia să o vadă divizată. Și considera extinderea NATO ca o strategie centrală pentru aceasta. Și în cartea sa foarte interesantă, provocatoare și absolut greșită și periculoasă din 1997, „Marea tablă de șah” , a pus în scenă jocul geopolitic american al extinderii NATO.
El a spus că Eurasia este în centrul lumii, iar Ucraina este pivotul geografic al Eurasiei. Cel care controlează Ucraina controlează Eurasia. Apropo, China era văzută ca o putere secundară, fără niciun interes real pentru Statele Unite la acea vreme, adesea la periferie. Întrebarea era Rusia și ce să facă în privința ei(…)

Deci, Ucraina a devenit un premiu, un premiu geopolitic. Dacă luăm Ucraina, atunci alungăm pentru totdeauna orice pretenție rusească la statutul de mare putere. Brzezinski, în reflecțiile sale, a continuat cu ideea că, ei bine, poate Rusia s-ar putea diviza. Poate că ar fi, așa cum spunea el, o confederație laxă din trei părți componente: o Rusie europeană, o Rusie siberiană și o Rusie din Extremul Orient. Oh, acestea au fost reflecții încîntătoare pentru domnul Brzezinski. Rusia practic dispare ca stat puternic, fiind un stat client, poate unul în care companiile americane ar putea obține acces la resursele rusești, dar cu siguranță unul în care Rusia nu ar reprezenta niciodată o amenințare” mai spune Sachs. (Traducere și adaptare B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998