Povestea înduioșătoare a licitației pentru bunurile lui Emil Cioran, recuperate de România cu ajutorul unui inimos și generos afacerist are, în realitate, o față mult mai dramatică și care ar putea duce lucrurile pînă la Parchetul General. O eroare a presei autohone a fost aceea că s-a concentrat total pe cumpărător și deloc pe vînzător, iar culisele afacerii le vom înfățișa în rîndurile de mai jos.

Impresia generală în România, la această oră, formată pe baza materialelor de presă, este că la o licitație, în Paris, s-au vîndut niște lucruri de mare valoare culturală pentru țara noastră, aparținînd marelui Emil Cioran și dăruite de acesta unui vechi prieten parizian, Constantin Tacou. Pentru aceste obiecte de valoare nu s-a îngrămădit să liciteze nicio instituție a statului – rușine!, s-ar spune – noroc cu un afacerist român cu suflet mare, care a plătit o sumă considerabilă, chiar disproporționată în raport cu valoarea efectivă, și care a anunțat că le va dona, apoi, unui așezămînt de cultură de la noi. Grație acestui gest, afaceristul George Brăiloiu a devenit peste noapte o celebritate, una pozitivă, iar mîine el va fi răsplătit cu o înaltă distincție de către Academia Română. Vor urma, probabil, și alte recompense morale.

Ceea ce nu știu românii, însă, e de-a dreptul exploziv: arhiva Cioran vîndută joi nu zace de decenii la Paris, ci a fost permanent în România, de unde a fost scoasă relativ recent spre a fi vîndută pe blat.

Dezvăluirea aparține regizorului Sorin Ilieșiu, autorul filmului ”Apocalipsa după Cioran”, împreună cu Gabriel Liiceanu, care susține că asistăm la o veritabilă fraudă, pentru care va sesiza Parchetul General.

”Obiectele vîndute joi nu sunt date de Cioran familiei Tacou, cum s-a acreditat în media, ci au fost permanent în țară, în casa fratelui său din Sibiu, Aurel Cioran” afirmă Ilieșiu, pentru Inpolitics. ”Dorința expresă a lui Cioran a fost ca ele să fie donate de fratele său bibliotecii Astra, din Sibiu. Acest lucru nu s-a întîmplat pînă la moartea lui Aurel Cioran, în 1997, astfel că bunurile au rămas în posesia soției acestuia, Eleonora Cioran, care trăiește și azi. După revoluție, aceste obiecte au ajuns în posesia lui Gabriel Liiceanu, pentru cîteva luni, în scopul cercetării, iar mai apoi în posesia mea, în același scop. După ce am terminat, le-am restituit lui Aurel Cioran, dar am făcut copii video, foto, xerox șamd după toate, astfel că am probe care să ateste că aceasta, și nu alta, e colecția care a fost vîndută la Paris zilele trecute” afirmă regizorul.

Cum au ajuns, însă, lucrurile lui Cioran în posesia familiei lui Tacou, cel care a fost patron al unei edituri franceze și a cărui fiică, Laurent Tacou, a participat personal la licitația de joi?

Ilieșiu afirmă că, cel puțin în 2008, colecția era încă în țară: ”Un oficial al ministerului Culturii alături de care am participat, zilele trecute, la o emisiune radio, a recunoscut că în acel an, Eleonora Cioran, cumnata scriitorului, a oferit spre vînzare colecția Ministerului, care a replicat, însă, că nu are bani pentru așa ceva. Atunci a luat femeia, probabil, decizia de a contacta familia Tacou, la Paris, pentru a le cere sprijin pentru vînzarea în străinătate a colecției, sub acoperirea că ar fi vorba, de fapt, de niște obiecte primite de la Emil Cioran, personal. Nu ar fi imposibil să aflăm că bunurile au fost scoase din țară chiar înaintea licitației, sigur e că acest gest este profund imoral, pentru că Cioran a spus clar care să fie destinația acelor obiecte. E posibil ca Eleonora Cioran să fi fost presată de nevoi materiale, mai ales că, din cîte știu eu, avea doi copii dintr-o căsătorie anterioară celei cu Aurel Cioran, care o băteau la cap să vîndă colecția, dar asta nu schimbă situația”, mai spune cineastul. El nu exclude posibilitatea ca această dorință a soției de a înstrăinare pe bani a obiectelor să fi fost și motivul pentru care arhiva Cioran nu a ajuns la biblioteca Astra încă din timpul vieții lui Aurel Cioran.

În consecință, Ilieșiu i-a trimis, înaintea licitației, ministrului de Externe, Theodor Baconschi, o scrisoare în care îi cerea, textual: ”Vă solicit imperativ să faceţi toate demersurile legale – direct sau prin intermediul ambasadorului României în Franţa, dl Bogdan Mazuru – pentru a opri vânzarea, parţial ilegală, a respectivelor obiecte care aparţin patrimoniului cultural al României.
Fac această solicitare astăzi, 7 aprilie 2011, în preziua aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran, unul dintre cele mai mari spirite ale umanităţii.
Foarte multe din aceste obiecte urmează a fi licitate – aproape sigur – ilegal, întrucât au făcut parte din arhiva familiei Cioran păstrată la Sibiu, în propriul apartament, de Aurel Cioran (fratele lui Emil Cioran), decedat în 1997, la 83 de ani. Probele pe care le pot pune la dispoziţie în acest sens sunt filmări profesionale color, fotocopii profesionale alb-negru şi color, xerocopii alb-negru, toate aceste fiind realizate de mine la Bucureşti în 1994, când Aurel Cioran mi-a încredinţat pentru câteva săptămâni cea mai importantă parte a arhivei de familie referitoare la fratele lui, Emil Cioran, pentru a face filmări şi fotocopieri necesare realizării filmului documentar de lung-metraj „Apocalipsa după Cioran” realizat de mine şi de dl Gabriel Liiceanu.

Atunci când i-am restituit obiectele de arhivă, l-am întrebat pe Aurel Cioran cui va lăsa întreaga arhivă de familie, după moartea lui. Mi-a spus că dorinţa lui Emil Cioran, fratele lui, a fost să o lase Bibliotecii Astra din Sibiu şi că urmează să o doneze sau să facă un testament în acest sens.

Sunt sigur că Aurel Cioran nu a înstrăinat această arhivă, cu toate că în comunicatul Mediafax se arată că „manuscrisele care vor fi scoase la vânzare joi, la Paris, aparţin familiei unui fost prieten apropiat al lui Cioran”. Aşa ceva nu poate fi adevărat!
În concluzie, o mare parte dintre obiectele filmate şi fotografiate de mine în 1994 urmează a fi licitate – aproape sigur ilegal – astăzi. Până acum eram sigur că acestea se află de mult în patrimoniul Bibliotecii Astra din Sibiu.

Aşadar, împotriva dorinţei fraţilor Aurel şi Emil Cioran, o parte importantă a obiectelor din arhiva de familie Cioran – care ar putea fi licitate astăzi la Paris – nu au ajuns la Biblioteca Astra din Sibiu.
Consider că se impune o investigaţie la cel mai înalt nivel profesional pentru a fi probat temeiul juridic al provenienţei obiectelor din arhiva Cioran care ar putea fi licitate astăzi la Paris” se mai arată în document.

Nu numai că ministrul nu a făcut niciun demers, dar pînă la această oră nici măcar nu a catadicsit să răspundă scrisorii lui Ilieșiu, motiv pentru care acesta afirmă că ia în calcul sesizarea oficială a Parchetului General: ”Eu și Gabriel Liiceanu putem fi martori la proces, ca unii care am aflat direct din gura lui Aurel Cioran ce dorea să se facă cu aceste bunuri ale sale”.

Rămîne de clarificat, totodată, rolul misterios jucat în această poveste de către TVR, instituție aflată în gravă criză financiară, dar care s-a implicat în licitație, în urma unui vot precipitat dat de Consiliul de Administrație cu doar cîteva ore înaintea licitației.
În fapt, TVR a încălcat chiar decizia C.A., care stipula în clar că televiziunea se va retrage din licitație dacă o altă instituție de stat se va înscrie în timp util. Nu numai că acest lucru nu s-a petrecut, dar TVR s-a grăbit să formeze un soi de alianță ciudată cu Biblioteca Universitară, licitînd de zor, umăr la umăr. Ce s-a obținut prin acest demers a fost creșterea spectaculoasă a prețului colecției, după cum se arată într-un raport către membrii CA al Larisei Ghițulescu, consilier de comunicare al președintelui TVR, care s-a ocupat de licitație și în care scrie, negru pe alb: ”In momentul in care intram noi in licitatie, pretul sarea brusc. De pilda, la un pret de pornire de 600 de euro, zicea cineva de la Paris 800, noi spuneam 1.000, competitorul nostru (sa ii spunem X) avansa 1.500, noi saream la 1.700, cineva din sala zicea 2.000, X avansa 3.000. Suma ajungea usor la 6.000, 8.000 de euro pentru un pachet de documente evaluat initial la 1.000, sa zicem. Daca noi nu intram sa licitam, pragul se oprea la 2-3.000 de euro. Deci cum licitam noi, cum sarea pretul”.

O licitație ”unde noi am avut rolul principal, pentru ca daca nu intram noi in licitatie, Cioran s-ar fi vandut mult prea ieftin, iar el nu merita asta. A fost o prima incercare, dar ar fi minunat daca TVR, pe termen lung, ar mai face astfel de eforturi” mai afirmă ea în document.
Altfel spus, falimentarul post public se fălește cu modul în care nu a reușit altceva decît să crească prețul colecției, în beneficul strict al vînzătorilor.

”Important e ca, in cele din urma, esenta operei lui Cioran – fundamentul – o sa vina in Romania. Iar noi sa fim destepti sa alocam resurse sa producem un documentar impecabil, inedit ca abordare, in acest an centenar ” se mai arată în darea de seamă a Larisei Ghițulescu.

Cu adevărat o ”performanță”: să contribui la aducerea în țară și la popularizarea a ceva ce a fost aici permanent, timp de decenii, fără să intereseze pe nimeni. (Bogdan Tiberiu Iacob)