CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Liviu Dragnea a greșit familia

0 comentarii / 2439 vizualizări / 6 noiembrie 2016

O mare confuzie se face. Lui Liviu Dragnea îi este atribuită o pretinsă operație care vizează materializarea solicitării celor trei milioane de români. Privind schimbarea Constituției. În sensul definirii familiei ca o uniune între un bărbat și o femeie. Ei bine, există analiști, între care cel mai cunoscut este Stelian Tănase, care susțin că Liviu Dragnea încearcă să câștige capital electoral promovând un referendum care ar urma să se desfășoare chiar în ziua alegerilor parlamentare. Este total fals. Dar confuzia nu este întâmplătoare. La origine, se află tot Liviu Dragnea. Care, pur și simplu, a greșit familia. Familia politică.
Trei milioane de români s-au pronunțat. De zece ori mai mulți decât era necesar. Ei au semnat o petiție care nu poate fi, sub nicio formă, ignorată. Conform acestui document, dar și legilor care guvernează România, este obligatorie inițierea unui referendum. Iar Legea referendumului a fost modificată, astfel încât există toate șansele de succes pentru cei care au inițiat petiția. Niciun partid politic, mai ales acum, în preajma alegerilor, nu poate ignora faptul că trei milioane de români se pronunță pentru o schimbare. Iar dacă aceasta este realitatea, prezentată cât se poate de simplu, să vedem cum funcționează, în raport cu ea, pragmatismul partidelor.
Pragmatism sau oportunism. În acest caz, este aproape tot una. Pentru că niciun om politic și niciun partid politic nu poate ignora o oportunitate. Toretic, asta înseamnă că toți jucătorii politici, pentru a nu pierde electorat, indiferent de intențiile lor reale, trebuie, într-un fel sau altul, să se alinieze în spatele petiției și să susțină demersurile constituționale. În mod real. Sau să mimeze aceste gest, urmând ca, prin manevre oculte, făcute în spatele cortinei, să submineze acest proiect până când trece valul alegerilor. Înainte să revenim la Liviu Dragnea, să vedem cum au reacționat principalele partide politice la această provocare.
PNL a bâlbâit-o. Declarațiile liderilor politici liberali au fost de susținere a petiției, dar cu jumătate de gură. PNL nu a luat nicio decizie în sensul urgentării procedurilor de organizare a referendumului și de modificare a Constituției. Și, în mod cert, nu susține simultaneitatea alegerilor parlamentare cu referendumul. Motivul este că, având un electorat stabil și fiind un partid mare, PNL, pentru a-și mări procentele, este interesat, deși nu o spune, să vină cât mai puțini oameni la vot.
Utilizând aceeași unitate de măsură a oportunității, ALDE, prin vocea lui Călin Popescu Tăriceanu, s-a manifestat cu fermitate, susținând petiția, dar nu și organizarea referendumului în ziua alegerilor. Deși acesta ar fi interesul ALDE, întrucât simultaneitatea ar aduce, cu certitudine, mai mulți cetățeni la vot. Iar procentele ALDE ar putea să crească. Pe de altă parte, prea multă insistență în această direcție l-ar deranja pe Liviu Dragnea și ar putea constitui, în viitor, o piedică în calea alianței PSD-ALDE. Pentru ALDE, e, deci, mai aproape cămașa.
Dintre celelalte partide mici, unele autoproclamându-se naționaliste, doar Alianța Noastră România este fermă și consecventă de la început. Promovează ideea organizării de îndată a referendumului și, dacă se poate, chiar simultan cu alegerile parlamentare. Pentru ca oamenii să nu fie chemați de două ori la urne. Și pentru a economisi resurse.
În cazul PSD, situația este extrem de încurcată. În primul rând, PSD este cel mai oporunist dintre partidele politice. Și nu într-un sens neapărat peiorativ. PSD a demonstrat de-a lungul timpului că are înțelepciunea de a-și manifesta o maximă receptivitate față de solicitările populației, chiar dacă, uneori, această receptivitate este falsă și doar jucată în cadrul spectacolului de teatru politic. Pe de o parte, deci, tendința spontană, căruia i-au căzut victimă social-democrații, până la un punct inclusiv Liviu Dragnea, este de a semnaliza public că trebuie organizat referendumul pentru definirea constituțională a familiei chiar în ziua alegerilor parlamentare. Motiv pentru care doi senatori PSD s-au și grăbit să inițieze un proiect de lege menit să faciliteze această operațiune. În realitate însă, sunt două motive care îl împiedică pe Liviu Dragnea, în calitatea sa de președinte PSD, să ducă referendumul până la capăt. Primul motiv este că PSD este dezavantajat dacă se prezintă mai mulți români la urne. Șansa sa de a obține, împreună cu ALDE, peste 51%, în loc să crească, scade.
Al doilea motiv, însă, ține de familie. Din această perspectivă a referendumului, primul impuls al social-democraților și prima reacție a lui Liviu Dragnea arată că, luat de val, PSD, cu Dragnea în frunte, s-a rătăcit. A greșit familia. PSD face parte din Internaționala Socialistă. În chestiunea atât de sensibilă a căsătoriilor între persoane de același sex, spre deosebire de conservatorii europeni, socialiștii sunt mai nuanțați. Prin urmare, ei nu se declară niciodată categoric împotriva acestui proiect, care, în câteva state europene, a și fost legiferat. Socialiștilor europeni le pasă mai puțin de familia tradițională și și mai puțin de poziția adoptată de Biserică. Cu atât mai mult cu cât ortodoxia, care susține cu mai multă fermitate familia tradițională, nici măcar nu intră în calculele lor.
Așa se face că Internaționala Socialistă i-a dat peste degete lui Liviu Dragnea chemându-l la ordine. Iar Liviu Dragnea, la rândul lui, a dat-o la întors. Și i-a lovit peste degete pe inițiatorii proiectului legislativ din Senat. În consecință, analiștii care își mai imaginează vreun scenariu în care PSD susține cu adevărat ferm familia tradițională, mergând cu fermitatea atât de departe, încât, în conformitate cu solicitarea celor trei milioane de români, urmează să fie modificată Constituția, se înșeală amarnic. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998