Lovitură: înalt oficial NATO spune că Ucraina ar putea renunța la teritorii în schimbul păcii
29 comentarii / 4641 vizualizări / 15 august 2023
Șeful biroului secretarului general al NATO, Stian Jenssen, a admis posibilitatea aderării Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică în schimbul cedarii unei părţi din teritoriile sale către Rusia, scrie publicația norvegiană VG, citată de Aleph News. Potrivit lui, această opțiune este nedorită, dar există probabilitatea unei astfel de evoluții a evenimentelor.
„Cred că soluția ar putea fi ca Ucraina să renunțe la un teritoriu și să obțină în schimb aderarea la NATO. În același timp, Ucraina ar trebui să decidă singură când și în ce condiții dorește să negocieze”, a spus Jenssen, în timpul unei dezbateri publice în orașul norvegian Arendal. Potrivit acestuia, negocierile privind statutul postbelic al Ucrainei sunt deja în desfășurare, iar el nu este singurul care ridică întrebări cu privire la cedarea teritoriului către Federația Rusă.
„Nu spun că asta ar trebui să se întâmple. Dar aceasta poate fi o posibilă soluție”, a spus el, adăugând că „au apărut acum progrese serioase” în problema posibilei intrări a Ucrainei în NATO.
Pînă în prezent, poziția NATO este că Ucraina nu poate adera la organizație pînă nu se termină actualul război cu Rusia, pentru că altfel ar însemna implicarea directă a NATO în conflict.
Operațiunea specială rusă e aproape terminată, Ucraina la fel. E terminată chiar de dinainte de a le face rușii curat in ogradă. Nu se pune problema aderării la vreun NATO, sunt palavre. Numai România crede si mai si susține financiar aceste inepții si minciuni ale propagandei care spoliază unele țări sub pretextul susținerii Ucrainei. Azi, Johannis, a spus ca ”vom face totul pentru Ucraina!” ”Vom”, adică noi, nu el. El isi umflă conturile cu comisioane. Ciolacu a mai guițat si el ca ”va aloca bani pentru armament indiferent de provocările economice”. Asadar ăștia ne trimit la naiba pe față. Dar ”vom” suporta austeritățile lui Ciolacu, ca si până acum. S-au obișnuit sa nu crâcnim.
Acesta este dezideratul unor scelerati care spune populatiei ca trebuie sa fie obedienta, cretin de crestina si pacifista in timp ce ei (sceleratii) baga tarile in tot soiul de conflicte armate. Dublu mesaj. Curtea martiala ar trebui sa-l manance pe Iohannis asa cum l-au tratat si pe Ion Antonescu.
Ucraina in Era asta traita de fiinta umana nu pupa nicio aderare. Oficialul Nato a strecurat intentionat in presa atlantista aceasta pozitie pentru o eventuala minima testare probabilistica, desi infierbantatii de la NATO stiu clar ori Ucraina in organizatie inseamna rachete direct in NATO HQ. Or avea si ei idioti, dar nu chiar toti, cum probabil viseaza unii speciali de la Bucuresti…
Acest Jenssen e un maimuțoi oarecare.
Ucraina va învinge, cu NATO alături, iar Rusia va fi definitiv dezmembrată. Alături de aliații săi, România loială va triumfa reunindu-se cu Basarabia. Viitorul sună bine!
„dezmembrată” si sparta fiind doar cutia ta craniana, de la jetul khazarului in tartacuta ta de prost.
-nu,nu:
avem pretentzii!
„Cu ucraina pana la capat” : mă-ta stie ca esti imbecil ?
Da cu Bucovina de Nord.Insula Serpilor si Sudul Basarabiei nu ne unim?Ti-ai dreacu de jeguri vandute.
Antonescu a fost condamnat pentru crime de razboi din cauza ca a incercat recuperarea acestor teritorii romanesti. Acum Iohannisul spune NOI pentrua apararea unei Ucraine cu teritorii romanesti incorporate. La romanii de acolo s-a gandit profund sasul nostru romanizat.
Poate fi o simplă „părere personală” a lui Jenssen, dar poate fi și „un balon de încercare”, să se vadă „reacțiile” Kievului, Kremlinului, ale altor „cancelarii” semnificative, dar și a populației, care s-ar putea să aibă un „șoc”. După ce până mai ieri spuneai noroadelor că „Rușii e proști și răi”, și că trebuie „rași” de pe fața pământului ; și că, grație nemaipomenitelor arme NATO, „ucrainenii” („poporul ales” pentru eroica și măreața „misiune”) îi vor spulbera la prima „încruntare” a lui Zele-nsky (etc.), azi, e cam greu să recunoști că realitatea este cu totul altfel.
Rușii nu pentru teritorii „se bat” azi, ci pentru a-și apăra / construi propria Securitate, în contextul extinderii continue a NATO. Și aceasta, numai în urma refuzului ”SUA & NATO” de a construi pe cale pașnică astfel de acorduri : prevederile ”Minsk”, Occidentul le-a făcut „literă moartă”, iar alte propuneri ale „Rușilor”, au fost respinse – cu aroganță chiar, ”SUA & Co.” alegând să-și impună voința, „prin forță”.
Iar azi, „emit semnale” de tipul „lasă-mă să te las”?
Propuneri de tipul „teritorii pentru pace” trebuie privite cu prudență, deoarece mai mult ridică noi semne de întrebare decât să ofere soluții : 1) Care teritorii ? Acelea pe care „ucraina” nu le mai are? 2) Dar cu celelalte teritorii, zis „ucrainene” – cu acelea ce faci ? 3) Ce fel de „pace” se pro-pune, și ce „durabilitate” ar avea, dacă NATO tot se extinde în „ucraina”? 4) Cine-și asumă eli-minarea „puroiului” naționalist-bezmetic și criminal crescut într-un „spațiu” plin de „ambiții resus-citate”, și de arme, și de luptători exersați, și de mercenari „fără niciun căpătâi”?…
[…] Sursa: inpolitics.ro […]
Trebuie să ne gândim la viitor, nu la trecut. Dă-o dracului de Bucovină, și așa românii sunt doar o minoritate, important e să scăpăm de barbarii criminali din stepele rusești și să recuperăm Basarabia noastra românească din ghearele kaghebiste ale nePUTINciosului.
Să ne înarmăm ca să luăm înapoi Bucovina pentru care am semnat ca Stat că nu o mai considerăm teritoriu românesc? Chiar că ești cretin.
sobolanilor sorosisti
,,Forțele speciale comune ale SUA – echipa Spetsnaz salvează 73 de copii în Ucraina.
O unitate comună de infiltrare a Forțelor Speciale ale SUA și a Rusiei Spetznas a salvat 73 de copii dintr-o temniță îngrozitoare din Ucraina și a măcelărit o mulțime de răpitori care rapiseră copiii pentru lichid suprarenal cu planuri de a-i comercializa ulterior ca sclavi sexuali, spune o sursă din biroul General. Biroul Eric M. Smith. Operațiunea, care a avut loc joia trecută, 10 august, reprezintă pentru prima dată când forțele de elită ale lui Vladimir Putin și Operațiuni Speciale a Americii au cooperat într-o afacere comună care vizează eradicarea comerțului cu adrenocrom și stoparea proliferării pedofiliei într-o țară al cărui președinte, demonul Volodymyr Zelenskyy, ține un harem de copii drogați la moșia lui din Kiev.
Sursa noastră a spus că generalul Smith marțea trecută, 8 august, a primit un telefon personal de la ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, care spunea că are informații despre „oamenii care lucrează pentru porcul Zelensky” care țin în brațe „băieți și fete tinere”, inclusiv copii americani, într-un laborator undeva lângă Nahachiv, un sat din regiunea Lviv, la aproximativ 5 mile est de granița poloneză.
Shoigu a spus că forțele sale nu au aflat încă locația precisă a laboratorului, dar se concentrau. El i-a spus generalului Smith că îi va trimite pe Spetznas să salveze copiii și să-i omoare pe răpitorii lor odată ce va avea coordonatele geografice. Apoi a făcut o oferta de colaborare, întrebând dacă generalul dorește ca forțele sale să se alăture misiunii, deoarece printre ostatici se numără și copii americani.
Generalul Smith, a spus sursa noastră, l-a presat pe Shoigu pentru detalii și sursa informatiilor sale.
„Avem metodele noastre de a extrage informații, tovarășe general Smith. Poate că suntem mai puțin preocupați de încălcarea drepturilor omului ALE CRIMINALILOR decât dumneavoastră. Va puteți alătura dacă puteți ajunge acolo suficient de repede sau vă putem trimite copiii acasă”, a spus Shoigu prin traducătorul . Generalul a fost în mod natural suspicios, dar receptiv la oferta lui Shoigu.
„Este mereu în gardă pentru capcane”, a spus el. „Dar el știe că peste 400.000 de copii lipsesc și se presupune că sunt rapiti pentru pedofile și adrenocrome. Dupa un moment de gândire a spus că vrea să intre. Shoigu i-a dat instrucțiuni despre unde să treacă granița din Polonia în Ucraina pentru a-i întâlni pe Spetzna. „Un lucru, tovarășe general Smith: ar trebui să știți că nu luăm prizonieri”, a spus Shoigu.
Imediat după apel, generalul Smith l-a contactat pe comandantul Grupului al 5-lea al forțelor speciale, col. Brent Lindemen, la Fort Bragg, spunându-i să-și ia un pluton potrivit pentru o vacanță, felul lui de a spune că o luptă cu foc la orizont. I-a spus lui Lindemen să aleagă cel puțin doi bărbați care vorbeau rusă.
Forțele Speciale au trecut pe jos în Ucraina din Polonia în dimineața zilei de joi, 10 august și, după ce
s-au întâlnit cu contactul lor din Spetzna, au mers cinci mile până la o tabără improvizată unde două duzini de Spetzna fie sorbeau cafea, fie desfaceu și reambalau rucsacuri. Liderii echipei și-au dat mâna și s-au înțeles bine. Liderul Spetznas avea o veste bună: localizase locul unde erau ținuți copiii, un complex împrejmuit cu trei structuri, închisoarea ad-hoc și două case de gardă, la 4 mile sud-est de locația lor actuală. El a spus că cercetașii săi aveau deja ochii pe țintă și au numărat opt santinele de perimetru, posibil mai multe pândind în interior. Conducătorul Spetzna a opinat că santinelele se plimbau ca niște bătrâni angajați, nu soldați antrenați și a sugerat ca Forțele Speciale să se ocupe de baracile de gardă, în timp ce oamenii săi atacau fabrica de textile slăbită pe care Zelenskyy o transformase într-o fabrică de extragere a lichidului suprarenal. „Odată ce îi sug pe copii ca niște vampiri, îi hrănesc, îi fac să pară sănătoși, chiar le machiază pe fetele foarte mici și le aduc peste graniță pentru a le vinde”, au spus un Spetzna. Ei au pătruns după amurg, lunetiştii americani aruncând santinele cu lovituri în cap, în timp ce Spetzna făcea o gaură în gardul ruginit din jurul clădirilor. Patru santinelele au căzut înainte ca ceilalți să-și dea seama că sunt atacați. Cineva țipa în ucraineană: „Pidiyditʹdo ditey. Vbyty ditey,” sau „Ia copiii. Omorâți copiii”, dar a fost brusc tăcut când Spetznas l-a prins din spate și i-a tăiat gâtul. În timp ce paznicii au ieșit doi câte doi dintr-o baracă de ciment, Forțele Speciale, înaintând acum înainte și acoperindu-se unul pe celălalt, i-au doborât, asigurându-se că nimeni nu ajunge la copii, în timp ce un Spetzna deschidea încuietoarea ușii. Dinauntru se auzeau tipete de copii. „Esti in siguranta. Suntem aici pentru a va ajuta”, a spus un Spetzna în engleză și în rusă. „Vă rog să nu mai tipati. Știu că sunteti speriati.” Patruzeci și unu de copii americani și 32 de copii ruși erau încătușați cu cătușe fixate pe pereți.
Deși mulți păreau hrăniți și în general sănătoși, alții prezentau semne de anemie, deshidratare și foame.
„Vedeți, asta fac ei aici, în fiecare zi”, a spus un Spetzna pentru Forțele Speciale.
Potrivit sursei noastre, Spetzna a convocat un QRF în standby, care a venit cu vehicule pentru a extrage copiii într-o casă sigură pentru îngrijiri medicale, după care urmau să fie identificați și trimiși acasă.
Ne-am întrebat sursa dacă misiunea marchează o eră a cooperării între forțele ruse și americane White Hat. „Împărtășim obiective similare”, a spus el, adăugând că Forțele Speciale vor rămâne în teatru până la noi ordine. „Sunt o mulțime de copii dispăruți și numai Dumnezeu știe câți sunt în curtea lui Zelenskyy”, a spus el.’’
Despre orice ai vorbi, asta iese cu precadere in evidenta, cretino-dementa ta.
Iar sugi si scuipi pe aici dezinformare. Nu exista nici o „cooperare între forțele ruse și americane White Hat”.
Esti un scuipat prin lume, o zoaie
Mai si traduci anapoda si pare ca nu intelegi expresia de jargon militar american „White Hat”.
Mai bine cacat decat zeama de sluga.Si invata sa pui virgula corect,boule,sau nu esti de pe aici?
ugi si „zeama de sluga”, psipu-putoareo !
Platitilor Posedati si jidani paduchiosi ce sunteti, ,,dezinformarile” mele s-au adevarerit si se vor adeveri, asa ca mancati kk cat mai puteti fiindca nu aveti scapare.
Iubitul vostru poponar Soros, care este ,,viu” ca Ion Iliescu, isi ia mana de pe toti sclavii din Europa.
Daca inca nu ati priceput ce va asteapta este grav pentru voi si bine pentru omenire: SPANZURATOAREA jidanilor, a rpetilienilor si a sclavilor platiti ( GOIMII ).
parca anuntai, copiind prostiile unor site-uri occidentale de cacat, ca si creierul tau, ca se declanseaza al treilea razboi mondial la ultimul summit NATO.
Mai du-te in pizda ma-tii de cacat bolnav, care doar imputi atmosfera.
Mai jidane paduchios, jidauca ta Victoria Nuland a anuntat acest lucru inainte de sumitul NATO de la Vilnius, pentru ca satanele sperau ca Ucraina jidanilor paduchiosi sa intre in NATO, lucru care automat ar fi insemnat ca Rusia era in conflict direct cu organizatia satanista NATO, si NATO declansa cel de-al treilea razboi mondial clasic pe care tot jidanii din america comunista l-au programat inainte de 1871 odata cu primele doua razboaie mondiale. Dar pentru ca pana si in CIA sunt generali cu mintea intreaga care stiu ca NATO nu are cu ce sa lupte impotriva Rusiei, i-au atentionat pe idiotii de la sefia NATO ca Ucraina trebuie sa dispara de pe harta lumii si se va incepe cu shutul in cur pe care multe tari i l-au dat la Vilnius: Turcia, Ungaria… si SUA. Dupa sumit, cand Poponarul Retardat Zelensky nu mai era bagat in seama de nimeni, NATO si Rusia au semnat un acord de incheiere a pacii si conditiile Rusiei incep sa fie deja puse in practica de tarile NATO care au ajutat Satania jidaneasca: redesenarea hartii cu teritoriile care trebuie sa revina la tarile de unde jidanul paduchios Stalin le-a rupt ca sa faca Jidania Mare.
Asa-zisul razboi din Jidania Paduchioasa s-a incjheiat dar Deep State mai trimite bani si arme care sa fie vandute ca toate celelalte, pentru a face bani sa plateasca dobanda istorica Chinei.
Organizatia satanista mUE fura bani de la tarile europene pentru ,,a finanta” Joidania Paduchioasa dar in realitate banii ajung in Jidania SUA Company care va colapsa in scurt timp.
Mascarada cu Clona Hunter drogatul, deja spanzurat de doi ani, are scopul de a face credibila demiterea Clonei lui Bideu Alzheimer care a fost deja hotarata in Congres.
Faptul ca acum si armata americana s-a alaturat trupelor rusesti sa salveze copiii rapiti de Jidadul Criminal Poponarul Paduchios Zelensky, arata ca scursurile din Deep State sunt in deriva si nu mai au nicio putere. Pana si Fundatia Jidanului Soros care este mort de doi ani, se retrage din Europa si-i lasa pe sclavi fara finante si fara aparare in fata Legii Martiale care se va dclara pe Planeta Pamant in scurt timp.
Crimele nu se iarta si nu se prescriu, Paduchiosilor !
Zoaie masturbata si slobozita ca un scuipat in „Satania” ma-tii !
Nu vezi? E clar ca are paduchi lati puturoasa lui ma-sa !
tu ce esti, daca nu esti „GOIM” (altceva decat evreu), daca doar ceilalti, pe care ii injuri, sunt GOIMI, pe care ii trimiti la spanzuratoare?
Aaaaaaa, esti un bou ambulant cu cacat in cap ! Evident !
,,Pălăriile Albe au confirmat rapoarte conform cărora FEMA și Garda Națională din Hawaii din Maui împiedică convoaiele de ajutor pentru cetățeni să livreze hrană, apă și alte bunuri de viață esențiale persoanelor strămutate care rătăcesc pe insulă ca niște zombi, de când incendiile suspecte au transformat paradisul tropical într-un paradis inevitabil. infern. Luni au început să apară videoclipuri pe rețelele de socializare, care arată cât de puțin îi pasă FEMA de oamenii pe care agenția a promis că îi va ajuta. Bărcile civile care sosesc cu lăzi cu conserve și apă îmbuteliată li se ordonă să se întoarcă pe mare. Un gardian strigă printr-un meg că a fost autorizat să folosească forța mortală pentru a impune blocada.
O astfel de autorizație venise de la Josh Green, guvernatorul democrat din Hawaii și loial lui Biden, care a ordonat închiderea drumurilor, împiedicând scăparea, deoarece flăcările uriașe au devastat comunitățile rezidențiale și stațiuni a căror supraviețuire depinde de turism. Marți, TikToker Raylene Short a postat un videoclip care arată cetățeni care încearcă să penetreze o barieră FEMA/Garda Națională.
Deși șlepurele FEMA au evitat Hawaii – posibil pentru că White Hats le-a scufundat pe două dintre ele în ultimul an – agenții au invadat din plin interiorul și țărmurile Maui, unde ei și gărzile naționale au înființat centre mobile de comandă. O sursă din biroul generalului Smith estimează că 2.500 de FEMA ocupă acum Maui. Interesant, FEMA a venit neînarmat, în timp ce gardieni au fost văzuți purtând puști și navigând pe străzile pârjolite din Hummers, acoperite cu mitraliere și lansatoare de grenade M19.
În iulie, generalul Smith i-a dat directorului FEMA, Deanne Criswell, un ultimatum înfiorător: dacă FEMA ajunge în zone de dezastru cu arme și vaccinuri, sau terorizează sau sparge cetățenii, White Hats va riposta în consecință. „Acesta ar putea fi modul lui Criswell de a testa hotărârea generalului Smith”, a spus sursa noastră. „Ea ar putea argumenta aici oamenii nu dețin arme, că este Garda și susține că acțiunile lor sunt în afara controlului ei.” Generalul Smith, a adăugat el, vede FEMA și Garda Națională din Hawaii ca entități legate prin coluziune criminală într-o echipă coerentă și distructivă.
El a spus că generalul trimite forțe în Maui, iar comportamentul FEMA va dicta hotărârea White Hat.
Întrebările rămân fără răspuns, cum ar fi de ce Josh Green și Deep State ar dezlănțui FEMA asupra propriului popor, deoarece Hawaii este un stat albastru istoric, iar Maui găzduiește multe elite de la Hollywood și politicieni bogați. În încheiere, am întrebat-o pe sursa noastră dacă White Hats consideră că armele cu energie direcționată în stare adâncă (DEW) au fost un catalizator al furtunii de foc.
„Fără comentariu oficial, dar răspunde-mi: dacă Statul Adânc poate accesa armamentul orbital, de ce să nu țintezi doar Mar-a-Lago sau Trump Tower, cam cum inspectorul șef nebun Dreyfus a vaporizat Națiunile Unite în filmul The Pink Panther Strikes Din nou, cu excepția cazului în care o să-mi spui că Trump are un scut energetic magic, mistic în jurul proprietăților sale.” ‘’
Zoaie!
Este o posibilitate. Nu o probabilitate. Si este foarte bine ca nu este o probabilitate.
Este o posibilitate deoarece un astfel de sfarsit ar inseamna ca toate investitiile, pierderile si sacrificiile Ucrainei si ale Occidentului sunt duse pe apa sambetei, aici este capcana costurilor nerecuperabile, ceva extrem de greu de admis la nivelul a zeci de state, de la Japonia pana la Canada ce au pierdut enorm din cauza acestui razboi.
In al doilea rand, aliatii si prietenii SUA din Asia si-ar schimba atitudinea si politica in relatia cu SUA.
In al treilea rand, inafara de Europa si Ucraina, nimeni nu este interesat de sfarsitul acestui razboi deoarece au mize pentru a nu se sfarsi sau nu au nimic de castigat oricum.
Este dezolant cum Ucraina NU a fost ajutata corect pentru a respinge ocupantul si este abject faptul ca fost impinsa la razboi, carne de tun, pentru interesele altora, pentru a duce razboaiele altora.
N-ai tu treaba !