Premierul și-a făcut-o cu mâna lui. Și, culmea, a explicat și motivul. Nu specialiștii atât de des invocați i-au impus acestuia să-i urgisească pe micii producători. A făcut-o de capul lui. Căci, așa cum a explicat, ar fi trecut prin Piața Bucur Obor și ar fi remarcat că acolo e debandadă. Și iată cum s-a născut o scrânteală națională. Și iată cum a decis premierul închiderea practic a tuturor piețelor din România. Iar acum, zi de zi, caută disperat o ieșire.
Dacă nu ar fi trist și revoltător, ar fi pur și simplu distractiv. Strâns la înghesuială, după ce a aflat care sunt consecințele acestei decizii abuzive, luate pe picior, dând din colț în colț, primul-ministru al României s-a filmat singur vorbind cu Nicușor Dan și dându-i acestuia indicații prețioase, ca la rândul său să le dea indicații la fel de prețioase primarilor de sector. Care ar trebui peste noapte, adică până luni, să amenajeze noi piețe pentru produsele agroalimentare în spații descoperite, iar într-o săptămână să instaleze tarabe provizorii pe străzi mai puțin circulate ale Capitalei.
Asemenea indicații, care nu reprezintă alteva decât frecții pe un picior ghipsat, le-au fost transmise și unor primari din țară, într-o manieră dinadins transparentă, astfel încât presa să afle și, prin intermediul presei, să afle și producătorii și cumpărătorii, că Guvernul este profund preocupat de identificarea unor soluții prin care să repare ceea ce tot Guvernul a stricat.
O tâmpenie mai mare nici nu putea să facă premierul Orban doi și jumătate. Mai întâi a luat o decizie aberantă și mai ales extrem de periculoasă pentru sănătatea publică și pentru sănătatea economică a țăranilor români. Închiderea prin lege a piețelor acoperite înseamnă practic închiderea aproape tuturor piețelor din România. Pentru că, pe măsură ce localitățile s-au modernizat, pe bună dreptate și la solicarea cetățenilor și producătorilor, primăriile au creat pentru vânzarea produselor agroalimentare condiții mai bune și mai igienice. Una e să stai în soare sau sub ploaie sau în praf cu produsele, care nu sunt doar legume și fructe, ci sunt și produse lactate sau din carne, și alta este să vinzi produsele în hale dotate inclusiv cu sisteme de răcire și se spălare. Pe scurt, dincolo de aberația în sine, dincolo de faptul că este imposibil ca în toată țara să fie înlocuite peste noapte asemenea hale cu altceva, dincolo de faptul că aceste schimbări sunt periculoase pentru sănătatea publică și că nu se justifică în nici un fel, țăranii riscă să rămână cu marfa nevândută. Și să o arunce pur și simplu la gunoi. Nemaicâștgând nimic în schimbul trudei lor, într-un an între altele lovit și de secetă. Și de blocajul din primăvară. Și, indirect, lovit și prin închiderea restaurantelor.
Unei asemenea trăsnăi, Ludovic Orban i-a mai adăugat și puțină otravă și puțină viclenie. El a insinuat și insinuează în mod repetat că cei care ne vând produsele prin piețe nu ar fi producători, ci negustori. Nu este așa. Cei mai mulți sunt producători. Se vede de la o poștă. Iar unii sunt negustori. Este oare o rușine să fii negustor de produse agroalimentare? Este oare o rușine să bați drumurile și să colectezi marfa oamenilor pentru a o vinde? Este. Dar este doar în ipoteza în care avem de-a face cu speculanți ordinari. Cu persoane care își obțin false certificate de producător, care le cumpără țăranilor marfa pe nimic, jecmănindu-i. Și chiar așa stând lucrurile, nu arunci copilul odată cu apa din copaie. E de datoria instituțiilor statului să-i depisteze pe posesorii de certificate false sau autentice, însă obținute în baza unui trafic de influență, și să-i sancționeze în conformitate cu legile în vigoare.
Guvernul Orban mai are timp câteva ore. Mai are timp să șteargă aberația din actul normativ. Să recunoască premierul că a greșit, să-și ceară public scuze și, începând de luni, să se intre în normal cu funcționarea în continuare a piețelor de produse agroalimentare din întreaga țară. Identificarea de paleative sub forma unor măsuri alternative și tentativa de a le implementa nu fac decât rău societății. În plus, sunt extrem de costisitoare și pentru administrațiile publice locale, secătuite de pandemie, de criza economică și de alegerile care tocmai s-au încheiat. Ce o fi atât de complicat? (Sorin Roșca Stănescu)