Mergând pe modelul, la fel de nefericit și la fel de periculos, al așa-zisului „excepționalism american”, iată că, de câteva zile, și Federația Rusă și-a definit pentru viitor strategia de politică externă drept „Lumea Rusă”. Departe de a însemna nimic, cum pretinde într-o amplă analiză Armand Goșu, “Lumea Rusă” reprezintă, cel puțin în opinia mea, o bombă cu ceas. O bombă geopolitică. Căreia trebuie să-i acordăm întreaga atenție.
Nu mă număr printre rusologi sau sovietologi. Nu sunt un expert în materie. Și nici măcar un amator. Și nu pretind că mă pot compara cu Armand Goșu, care este considerat o somitate în materie. Pe de altă parte, încerc să văd pădurea dincolo de copaci. Și să nu tratez drept ”un nimic” un nou concept geopolitic asumat de Federația Rusă în mod oficial drept o direcție prioritară a politicii sale externe, un concept care a ieșit din retortele Kremlinului încă din anul 2000, lansat fiind la apă nu de un neica nimeni, ci de Vladimir Surkov, consilierul și ideologul lui Vladimir Putin în materie de politică externă și care de câteva zile devine nu numai un document, ci și un instrument oficial prin care Moscova operează în raport cu celelalte entități statale de pe planetă.
“Lumea Rusă”, în modul în care este definită, îi vizează pe toți cei care vorbesc și gândesc rusește, oriunde s-ar afla ei pe mapamond. Pe toți cei care apreciază cultura rusă. Care văd în modelul rusesc o alternativă. Care îl respectă pe Putin. Și, în fine, care se tem de armele Rusiei. Toți cei care, într-o formă sau alta, încap în această pălărie sunt parte a ”Lumii Ruse” și urmează să fie protejați de statul condus de Vladimir Putin, oriunde s-ar afla ei pe glob.
Conform modului în care este definită “Lumea Rusă”, ea acoperă întreaga planetă. Voi lua cazul meu. Deși știu cât de cât să mă exprim în limba rusă, nu sunt totuși un vorbitor. Din această perspectivă, nu fac parte din “Lumea Rusă”. Nu-l respect pe Vladimir Putin. Și nu văd în modelul rusesc o alternativă. Aparent, sunt exclus din ecuație. În aceași timp, mărturisesc – și nu este pentru prima dată – că admir cultura rusă, în sensul ei cel mai larg. Și mai fac precizarea că mă tem de armele rușilor. În consecință, vreau, nu vreau, îmi place sau nu-mi place, fac și eu parte din “Lumea Rusă” . Dacă domnul Vladimir Putin simte că sunt amenințat, își poate trimite liniștit diviziile în România, pentru a mă proteja. Cunosc de asemenea destul de mulți concetățeni, în opinia mea periculos de mulți, care, oripilați de efectele din ultimii 30 de ani ale lumii unipolare, tânjesc după bipolarism sau multipolarism și, în acest sens, văd în Federația Rusă o alternativă. Aplaudă căzneala Kremlinului de a construi un pol de putere opus celui din jurul Washingtonului. Oare toți aceștia, alături de sutele de mii, dacă nu cumva milioanele de concetățeni, care nu numai că admiră cultura rusă, dar au asimilat chiar o parte din ea, or fi o componentă a Moscovei? Dacă așa stau lucrurile, dacă Vladimir Putin se ia pe sine însuși în serios, iar eu cred că se ia, atunci noi, oriunde ne-am afla în această lume, și cu atât mai mult dacă soarta ne-a înșurubat în proximitatea Federației Ruse, ar trebui să ne temem pentru viitorul nostru și al copiilor noștri. Pentru că oricând, în numele ”Lumii Ruse”, statul al cărui cetățean sunt ar putea fi atacat pentru ca unii ca mine, care apreciază cultura rusă, sau unii care sunt atât de naivi încât îl admiră pe Vladimir Putin să poată fi salvați de toți ceilalți. Și eventual să fim salvați chiar împotriva propriei noastre conștiințe, viziuni și concepții asupra statului suveran sau a ordinii mondiale.