Macovei si EBA, duplicitate incredibila in Parlamentul European
0 comentarii / 1428 vizualizări / 10 iunie 2011
Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, și fiica președintelui, Elena Băsescu, au făcut miercuri o incredibilă demonstrație de cinism politic, în P.E., prin susținerea unei rezoluții care sancționează anchetarea în stare de arest a unor politicieni de opoziție din Ucraina, uitînd că exact același lucru se întîmplă în propria țară.
Macovei și EBA au semnat miercuri o propunere de rezoluție a Parlamentului European referitoare la Ucraina și la cazurile Iuliei Timoșenko și ale altor membri ai fostului guvern. Documentul atrage atenția asupra anchetei derulate de regimul de la Kiev împotriva unor politicieni precum Iulia Timoșenko, fostul prim-ministru al Ucrainei, care e acuzată de abuz de putere în legătură cu încheierea unor contracte și care, de la demararea anchetelor la 15 decembrie 2010, a fost interogată de 44 de ori, i-a fost interzis să călătorească, atât în țară, cât și în străinătate, timp de aproape șase luni etc. De asemenea, în rezoluție se mai arată că 12 foști înalți oficiali din guvernul Timoșenko se află în arest preventiv, inclusiv fostul ministru de interne, Iuri Luțenko și fostul prim‑viceministru al justiției, Evgheni Korniciuk, iar alți foști miniștri sunt sub urmărire penală.
Ținînd cont de toate aceste elemente, rezoluția semnată de cuplul Macovei-EBA ”își exprimă îngrijorarea cu privire la numărul din ce în ce mai mare de urmăriri penale selective ale unor membri ai opoziției politice din Ucraina, precum și la caracterul disproporționat al măsurilor aplicate” și ”subliniază că anchetele în desfășurare în cazul unor lideri politici importanți din Ucraina nu ar trebui să îi împiedice pe aceștia să participe la viața politică a țării, să se întâlnească cu alegătorii și să se deplaseze la reuniuni internaționale; invită, prin urmare, autoritățile din Ucraina să anuleze interdicția de călătorie, atât în țară, cât și în străinătate, în cazul Iuliei Timoșenko și al altor oameni politici importanți”.
Foarte interesant, pînă la această oră nici Macovei, nici EBA nu au protestat față de menținerea în arest preventiv, în România, de mai bine de un an, a unui senator al Opoziției, Cătălin Voicu, și care, exact ca în rezoluția semnată de cele două politiciene, se află în imposibilitatea de a participa la viața politică a țării, în conformitate cu decizia din 2008 a alegătorilor.
Ceea ce demonstrează, încă o dată, că reprezentanții actualei puteri una vorbesc la Bruxelles și alta fumează în țară. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Comenteaza