Analizînd la rece evenimente petrecute în ultima perioadă, ca și unele pe cale să se întîmple, răspunsul la întrebarea din titlu pare să fie negativ. Altminteri, ar fi fost de așteptat ca liderul PNL să aibă anumite luări de poziție vizavi de ofensiva guvernului contra lui Traian Băsescu, pentru că, în ultima instanță, jumulirea sistematică a președinției de atribute îl va afecta mai mult pe următorul șef al statului decît pe cel actual.

În România post-decembristă, mai mult decît oriunde altundeva, s-a aplicat proverbul ”nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește”. O eroare pe care nu au știut să o evite nici politicienii.
În 2003, sigur pe victoria-i în cursa prezidențială, premierul Năstase și-a lungit mandatul cu un an și ar fi făcut-o, poate, și cu mai mult dacă ar fi avut suficiente exemple, în afara Franței. Numai că beneficiarul a fost Traian Băsescu; fără acea modificare complet neavenită, dealtfel, Băsescu și-ar fi încetat domnia în această toamnă și nu în 2014.

Nici tandemul Băsescu & PDL nu a fost scutit de asemenea erori de calcul. Uninominalul pur a fost intens promovat de fosta guvernare, într-un moment în care opoziția nu dădea semne de regăsire și se părea că sistemul respectiv va avantaja PDL.
Astăzi, știm că PDL și-a săpat singur groapa, iar noul sistem l-a lăsat pe tușa politicii fără măcar ca procentele obținute la urne să fie exagerat de rele.

În ultima vreme, sunt semne că altcineva ignoră lecția trecutului și participă, cu seninătate, la acțiuni care, în mod firesc, îl vor afecta curînd în mod dramatic.

E vorba de Crin Antonescu, prezidențiabilul USL.

Asistăm, bunăoară, tot mai des la dispute între guvern și președinție, prin care Ponta și PSD, în special, ”desfac” Cotrocenii pe bucăți, sub aparența unei lupte anti-Băsescu.

Trecerea ICR sub controlul Senatului, spre exemplu, e o măsură aberantă. El nu a fost preluat abuziv de Băsescu, ci pur și simplu a fost gîndit și creat din start ca o instituție plasată sub înaltul patronaj al Președinției, și asta pe vremea lui Ion Iliescu, la fel cum se întîmplă în majoritatea statelor civilizate, fie că sunt monarhii ori republici. E apanajul liderului suprem să fie un ocrotitor al culturii, al artelor în general, din cele mai vechi timpuri.

Faptul că la conducerea ICR au adăstat indivizi meschini și arghirofili, slugi ale marelui jupîn, e altă mîncare de pește. Nu afiliația institutului era de vină pentru slugărnicia celor din fruntea sa, la urma-urmei, în regimul Băsescu, Patapievici, Mihăieș și restul ar fi ajuns în același loc chiar și sub tutela Senatului, dominat tot de portocalii.

Cînd va veni la putere – dacă va veni – președintele Crin Antonescu va avea nevoie de o punte de comunicare cu intelectualii, mai apropiați structural de stînga decît de dreapta, iar ICR ar fi un instrument excelent. Crin nu a suflat, însă, o vorbuliță de protest cînd institutul a fost scos de sub pulpana Cotrocenilor.

A venit la rînd propunerea proiectului de lege prin care președintele, reprezentanţii Guvernului şi premierul României trebuie să ceară mandat Parlamentului înaintea unei reuniuni internaționale importante. Probabil că într-o țară profund demcoratică, o asemenea măsură nu ar fi rea, dar în România e limpede că instituția prezidențială va fi castrată sistematic de către o majoritate parlamentară. Care, atenție, nu trebuie musai să coincidă cu cea guvernamentală! Altfel spus, viitorul președinte Crin se poate trezi că e susținut în parlament, în asemenea ocazii, doar de aleșii liberali, restul avînd altă opinie.

Șirul nu se oprește aici: după cum arătam nu demult, pe ordinea de zi a Senatului stau în așteptare proiecte de legi pesediste prin care șefului statului i se ia privilegiul numirii șefilor SPP și STS.

Ieri, ministrul Justiției, pesedistul Titus Corlățean, reamintea public, extrem de apăsat, că președintele nu ar trebui nici măcar să fie numit șeful statului, pentru că el are, constituțional vorbind, doar mandat de reprezentare.
Curtea Constituțională e lăsat, și ea, fără dreptul de veto asupra deciziei parlamentului de suspendare a președintelui, deși, culmea, tot PSD îi oferise această atribuție, acum un an.

Nu au trecut nici două luni de cînd USL a preluat guvernarea și din președinție zboară, iată, fulgii în toate direcțiile. Mai în glumă, mai în serios, în ritmul ăsta, în cîteva luni – nu mai vorbim pînă în 2014 – Președinția poate rămîne și fără palatul Cotroceni, ba, eventual, și fără mașini și escortă.
Că premierul Ponta și PSD mută sistematică din atribuțiile Președiniei către alte structuri pe care le controlează în acest moment, e de înțeles, oarecum.
Măcar teoretic, conducerea statului nu le va aparține în următorii 7-12 ani.
Dar că marele favorit al cursei prezidențiale, Crin Antonescu, asistă impasibil la transformarea României în republică parlamentară fără modificarea Constituției, iată ceva mai greu de înțeles. Esența democrației este capacitatea de a te bate pentru drepturile adversarului, înțelegînd că, dacă el e neîndreptățit, își poate veni într-o zi rîndul și ție. O lecție pe care Antonescu nu pare să o cunoască.
Aproape nu mai miră, deci, glumițele cu substrat care încep să-și fac loc în repertoriul catindatului, precum cea de ieri, ”nu e exclus ca PSD să îmi tragă clapa”. Ai spune, vorba lui Jung, că subconștientul începe să îl trădeze. (Bogdan Tiberiu Iacob)