Aud că, astăzi, PNȚCD, condus de Aurelian Pavelescu, bate palma cu Alianța Noastră România, fondată de Marian Munteanu. Iar țărăniștii vor candida pe listele celeilalte formațiuni. Și-au stabilit, conform unui document care mi-a parvenit, șapte obiective politice. Mai este loc pentru încă un vehicul electoral? Mai este timp? Ce șanse au cei doi de a-și trimite reprezentanți în Parlament?
Primul raspuns care îmi vine în minte este că această operațiune este tardivă. Cât timp mai rămâne pentru organizarea alegerilor? Și în ce condiții? Dispun cele două formațiuni de logistica necesară? Partidul lui Marian Munteanu s-a născut ieri-alaltăieri. La scurt timp după ce PNL, copleșit de concertul de reacții negative generat de nominalizarea liderului Pieții Universității pentru a candida ca primar general al Capitalei, s-a lepădat de acesta. Alianța Noastră România nu are decât câteva luni în spate. O vacanță de vară. Cu canicula aferentă. În schimb, PNȚCD este un partid istoric. Atât cât a mai rămas din el. Mai degrabă un simbol decât un vehicul politic. Și grefat de o ciudată și îndelungată mezalianță cu Traian Băsescu. Adică tocmai cu cel care a contribuit decisiv la scoaterea, pe banca rezervelor, a primului premier țărănist de după 1989.
Aparent, răspunsul la întrebarea de la începutul acestei analize este pe cât de simplu de dat, pe atât de tranșant. Alianța Noastră România, chiar în condițiile în care PNȚCD își pune la dispoziție întreaga logistică și candidează pe listele formațiunii lui Marian Munteanu, nu mai are nici timpul, nici resursele și nici capacitatea necesare pentru a-și împinge candidații în viitorul Parlament. Chiar dacă, așa cum aud, există și alte formațiuni politice care vor adera.
Am avut însă o surpriză. Surpriza vine de la cele șapte obiective politice formulate în termeni extrem de conciși. Le-am studiat cu atenție. Alianța Noastră România face apel, în mod indiscutabil, la sentimentele profund patriotice ale românilor. Prin urmare, Marian Munteanu, împreună cu Aurelian Pavelescu și probabil cu alți lideri care se vor afilia țintesc un segment al populației României care, numeric, este destul de însemnat, dar care, în acest moment, nu este reprezentat de nimeni.
Este destul de incitant, destul de provocator, dar și destul de riscant ca, în acest an, 2016, în conjunctura internă și externă, ambele destul de complicate, să îți propui nici mai mult, nici mai puțin decât alocarea, conform legii, a 6% din PIB pentru învățământ, o nouă rețea de spitale și de dispensare, un capitalism național, o armată populară și o industrie de apărare eficientă, un stat și mai puternic – deci, în niciun caz un stat minimal –, dar dedicat cetățenilor și aflat sub control cetățenesc și o Biserică ortodoxă a cărei autoritate, și așa foarte mare, să fie încă și mai mult întărită. Sunt obiective neformulate de principalele partide din România și care nici nu se regăsesc într-o formă cât de cât explicită printre obiectivele acestora.
Unde are putea să aibă loc Marian Munteanu? Care sunt acei cetățeni pe care s-ar putea sprijini combinația politică pe care acesta o propune? Să ne uităm la PNL. Acest partid, așa cum mulți au observat, pe măsură ce a fost canibalizat de către foștii pedeliști, și-a pierdut mult din vocația liberală. Și, odată cu aceasta, sloganul tradițional al acestui partid, “Prin noi înșine”, a dispărut cu desăvârșire. Copleșit de întreaga complexitate a apartenenței României la structurile euroatlantice, PNL nu mai are niciun obiectiv și niciun mesaj național. A devenit aservit, în mare măsură, birocrației de la Bruxelles și multinaționalelor.
Dincolo, PSD, plasat pe primul loc în opțiunile electoratului, a avut, cu certitudine, cât s-a aflat la guvernare, o prestație socialistă și și-a atins o serie de obiective sociale. Dar nu a vizat, în ultimii ani, niciun fel de obiectiv de interes național.
Sub administrațiile PDL, PNL și PSD, statul român, deși a devenit de tip polițienesc-bugetele pentru instituțiile de forță reprezentând procente din PIB care ne plasează pe primul loc în Europa, în timp ce fondurile destinate Educației, Sănătății și Culturii reprezintă cele mai mici procente de la nivelul UE -, în mod paradoxal este, astăzi, mai slab decât oricând. Și mai vulnerabil. Pe plan intern, am sugerat de ce. În plan extern, niciodată România nu a fost mai izolată decât acum.
Una peste alta, românii, cei care au mai rămas în țară, dar, în aceeași măsură, și cei care au plecat, au din ce în ce mai puține motive să se mândrească cu patria lor. Și din ce în ce mai puține speranțe. Ei bine, tocmai aici există un spațiu imens pe care, în plan politic, în principiu, l-ar putea ocupa orice partid care nu și-a pierdut credibilitatea sub aspectul obiectivelor sale naționale.
Întrucât PSD și PNL lasă un spațiu de manevră atât de larg unor formațiuni naționaliste, este loc, în principiu, în ciuda nemiloasei numărători inverse, pentru orice partid va ști să fac, în mod credibil, recurs la patriotismul autentic.
Pe acest culoar, Alianța Noastră România, deși un partid abia născut, nu are, până în prezent, niciun rival. Cu excepția PRM, care și-a pierdut de mult credibilitatea prin parcticare unui naționalism de timp extremist.
Este, așadar, loc pentru Marian Munteanu. Rămâne de văzut însă în ce măsură un segment extrem de generos al populației României va afla, în timpul scurt care a mai rămas până la alegeri, și va fi convins de bunele intenții și de realismul ofertei lui Munteanu. (Sorin Roșca Stănescu)