CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Manevra suspecta: Culcer taraganeaza plecarea din TVR

0 comentarii / 1429 vizualizări / 3 februarie 2012

În timp ce, prin intermediul blogului propriu, anunța plecarea scîrbită și totală din TVR, după demiterea de la șefia Știrilor, Rodica Culcer lucra, ier, la un soi de plan B: ea și-a depus o cerere pentru efectuarea concediului de odihnă, care îi mai lungește șederea, cu o perioadă, ca realizator de emisiuni. Timp în care nu e exclus să se întîmple anumite lucruri.

În textul demisiei sale din funcția de realizator, înaintate președintelui TVR, Rodica Culcer îl acuză pe acestea, potrivit informațiilor Inpolitics, de faptul că ar fi cedat presiunilor politice exercitate de USL și de trustul lui Dan Voiculescu, generînd ”un precedent periculos privind imixtiunea politică în deciziile de resurse umane ale instituţiei”.

”În consecinţă, îmi depun demisia din funcţia de realizator în cadrul DEIS. Deoarece mai am de efectuat 11 zile din concediul legal de odihnă, vă rog să considerați că mă aflu în concediu începînd de astăzi, 2.02.2012, ultima mea zi ca angajat al SRTV fiind 16 februarie” scrie Culcer în demisie.

De ce o fi ținut morțiș Culcer să rămînă agățată încă două săptămîni în TVR, în contrast flagrant cu scîrba față de instituție manifestată pe blog, e un mister, mai ales că statutul de pensionară îi asigură toată odihna de care are nevoie de aici încolo. Meschinărie în raport cu locul de muncă? Sau poate speranța că președintele Camerei, Roberta Anastase, va forța dezbaterea în regim de urgență a raportului de activitate al TVR pe 2010, depus anul trecut și rămas îngropat în parlament, ceea ce ar putea conduce la debarcarea actualului Consiliu de Administrație? Vom vedea în următoare zile care e răspunsul la aceste întrebări.(B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998