Reputatul critic literar Nicolae Manolescu anunță, într-un articol apărut în aceste zile, startul unei posibile revoluții în literatură, dar care, la fel de bine ar putea fi, de fapt, o nouă etapă în războiul fratricid dintre scriitori care însîngerează de ani de zile Uniunea Scriitorilor.

Anunțul lui Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor și director al revistei ”România literară”, e făcut într-un material apărut în publicația pe care o conduce și se referă la schimbarea majoră de direcție pe care trebuie să o aibă critica literară de aici înainte.

”Cititorii României literare vor descoperi câteva schimbări în revistă, chiar dacă nu toate începând cu acest număr, pe parcursul noului an. Încă de anul trecut am adresat, în numele conducerii Uniunii Scriitorilor, pe baza unei analize, directorilor de reviste aflate în patrimoniul nostru solicitarea de a reflecta asupra posibilității de a îmbunătăți conținutul și aspectul grafic al publicațiilor. Ca și aceea de a le spori vandabilitatea, în măsura puterilor noastre și ale presei scrise în general, în condițiile pandemiei. Termenul este de șase luni, așa că nu ne așteptăm la un feedback de pe acum. Am avut totuși unul, despre care voi vorbi mai încolo. În ce ne privește, iată, facem primul pas” scrie academicianul.

În ce constă marea schimbare, anunță el:

”Solicitarea principală a constat, înainte de orice, în a oglindi producția de carte actuală în mod cât se poate de corect și de obiectiv(…) Acesta fiind, mai degrabă, contextul solicitării conducerii Uniunii de la care am pornit, miezul lucrurilor constă în necesitatea ca revistele să oglindească literatura actuală românească, traducerile inclusiv, nu mai e nevoie să precizez, fără prejudecăți, fără clișee la îndemână, și anume cu spirit critic.

Carența spiritului critic a devenit o caracteristică aproape generală a criticii din publicații.

Mă refer la critica de întâmpinare, îndeosebi, la cronici, recenzii, comentarii la zi și altele, al cărei fondator a fost Maiorescu, de la articolele din tinerețe la rapoartele academice despre tineri scriitori de după 1900. Maiorescu a creat la noi spiritul critic. Tot mai des fără căutare astăzi, când, urmându-l pe Cărtărescu din cartea lui despre postmodernism, din urmă cu două decenii, criticii douămiiști văd viitorul meseriei lor în statistici inerte, în care conturul valoric nu contează, spiritul critic se estompează până la uitarea de sine chiar și în critica de întâmpinare, a cărei hrană esențială este. Nu poți lăsa o recenzie fără oxigenul spiritului critic. Din păcate, acest lucru se întâmplă.

Revistele dau pe dinafară de cronici inerte, de obicei laudative, fără ciurul maiorescian, creând un peisaj publicistic otova, ca o pajiște în care buruienile au năpădit florile”.

Mai pe românește, cel mai cunoscut critic român afirmă direct că, în România, critica literară autentică a cam dispărut de ceva vreme, locul ei fiind luat de articole siropoase, laudative și lipsite de valoare.

Un fenomen greu de contestat, fie și dacă ne gîndim doar la faptul că, indiferent ce politician ori vedetă din showbiz scrie cîte o carte, se găsește mereu un critic profesionist care să i-o laude.

În principiu, decizia lui Manolescu de a da milităria jos din pod în domeniul criticii literare și a tăia în carne vie de aici încolo e absolut salutară.

Doar dacă ea nu ascunde, însă, intenția de a transforma respectiva critică într-o armă îndreptată contra unor scriitori care îl contestă vehement pe Manolescu și care au fost excluși, în masă, din USR.

O suspiciune întărită chiar de Manolescu, în același articol, în care amintește de războiul cu literarii confrați, care au adus USR 200 de procese în justiție și chiar o reclamație la Papa de la Roma.(?!!)

”I-am auzit, nu o dată, tocmai pe cei care le iau apărarea înverșunaților noștri neprieteni, ba chiar publicându-i și comentându-i elogios în revistele pe care le conduc, spunând că am face bine să ne împăcăm. Ca și cum noi, nu ei ne-au târît în procese, ne-au pârît pe la toate forurile, ne-au calomniat! Noi n-am făcut decât să ne apărăm” mai scrie criticul.
Manolescu se arată, totodată, profund deranjat de faptul că o recenzie făcută unei cărți pe care a scos-o cu mîna lui din ”România literară” a fost publicată ulterior în altă revistă a USR.

Să fie, deci, revoluția lui Manolescu o decizie impusă cu adevărat de dispariția criticii literare autentice ori doar o nouă etapă în bătălia cu adversarii săi din domeniul cărților, în care revistele, nouă la număr, ale USR, vor deveni arme menite să îi desființeze pe aceștia la nivel literar? Rămîne de văzut în următoarele săptămîni. (Bogdan Tiberiu IACOB)