CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Marele diversionist

0 comentarii / 1484 vizualizări / 24 august 2011

Domnului Sebastian Lazaroiu i se ridica mingea la fileu. De catre ziarul prezidential Evenimentul Zilei. Si, fireste, si de catre Robert Turcescu. Care, pe blogul sau, isi intreaba cititorii nici mai mult, nici mai putin decat daca doresc ca Lazaroiu sa fie ales presedinte. Dar sa revenim la Evenimentul Zilei.
Intr-un amplu interviu, fostul consilier prezidential si actualul ministru al Muncii emite o serie intreaga de asa-zise judecati de valoare care pun USL la stalpul infamiei si incearca sa-i arunce in derizoriu pe Antonescu si Ponta – dupa exemplul lui Traian Basescu –, face predictii discutabile dar pune pe piata si doua dezvaluiri care trebuie in mod obligatoriu comentate. Ambele arata ca institutia prezidentiala a intervenit pe sub masa in disputele interne din PSD si PNL. Informatii de tip exploziv. Care arata ca, de fapt, marele diversionist este insusi domnul Traian Basescu.
Pe Sebastian Lazaroiu l-a luat gura pe dinainte. In ofensiva sa, in care marele prestidigitator este Presedintele Traian Basescu – care are drept tinta discreditarea celor doua partide si a liderilor lor –, dezvaluirile lui Sebastian Lazaroiu sunt pur si simplu incendiare. Reporterul de la Evenimentul Zilei il intreaba ce parere are despre Victor Ponta. El face afirmatiile pe care le cunoastem, repetand aproape ca papagalul, pentru ca foloseste totusi alte cuvinte, ceea ce spusese, cu o zi mai devreme, Presedintele Traian Basescu, intr-un moment de adanca inspiratie, consumat la inalta temperatura de la Neptun. Dupa care este chestionat asupra rolului jucat de Palatul Cotroceni cu ocazia Congresului PSD, in care Victor Ponta l-a detronat pe Mircea Geoana. Si, senzatie: Sebastian Lazaroiu confirma faptul ca, de la Palatul Cotroceni, s-a intervenit activ in sensul alegerii lui Ponta. Cum se putea interveni activ? Intr-un singur mod. Oameni santajabili din PSD, participanti la Congres sau ofiteri acoperiti ai serviciilor secrete au votat la ordin. Vezi Doamne, Presedintele Traian Basescu, pentru a-l curata pe Mircea Geoana, care pierduse, la mustata sau, mai bine zis, sub efectul furtului, prezidentialele, i-a determinat pe cei pe care ii putea determina din PSD sa voteze cu Ponta. De ce? Voi raspunde la aceasta intrebare ceva mai tarziu.(Sorin Rosca Stanescu)

Cititi mai mult pe CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998