Evenimentele încep să se precipite pe scena politică, semn că marele război electoral stă să izbucnească, ori a făcut-o deja. Miza e uriașă. Alegerile europarlamentare ar putea redesena harta Europei. Despre alegerile prezidențiale nu are sens să mai vorbim: următorul președinte va fi cel care pînă în 2024 ar putea ajunge să ia decizii inimaginabile în prezent, precum retragerea din NATO, Roexit șamd, în funcție de evoluția de acum imprevizibilă a marilor evenimente. Atenție mărită, deci, la evenimente aparent ”inofensive”.

Precum ar fi:

1) Operațiunea ”adopția lui Dăncilă”.
Seamănă izbitor de mult cu o operațiune de P.R. de mare anvergură. Un material media perfect în favoarea unui anume personaj, politician, afacerist șamd, nu e unul grețos laudativ, pentru că cel mai adesea întoarce publicul fix împotriva subiectului. Un material perfect e cel care conduce la victimizarea „nefastului”, fie și cu sacrificiul de imagine al autorului. Adică exact ce s-a întîmplat cu articolul din ”Libertatea”, în care se relatează că premierul Viorica Dăncilă a adoptat un copil în ianuarie 1990, nițel cam alăturea cu legea.

Cine a gîndit-o a fost un geniu. În 2002, spre exemplu, echipa americană de campanie a candidatului prezidențial bolivian Gonzalo Sanchez de Lozada a aranjat ca adversarul lui să fie lăudat de ambasadorul SUA la La Paz. Antipatia față de americani a bolivienilor a dus imediat la prăbușirea ”lăudatului” în sondaje, pierzînd, în final, alegerile. Ăsta da cîștig pe mîna adversarului!

Revenind la areticolul din ”Libertatea”, în ochii cititorilor s-a conturat imediat peisajul aproape apocaliptic ale zilelor lui ianuarie 1990, cu Ceaușeștii abia împușcați, comunismul prăbușit, lumea surescitată, România în haos. Un peisaj în care o femeie tînără și fără prea mari posibilități alege să meargă la una dintre acele maternități ale groazei în care mureau copiii pe capete spre a înfia un micuț dintr-o familie săracă. Și spre a-i oferi o viață mai bună. În prezent, chiar de fiu de prim-ministru. Dintr-un sat teleormănean amărît, tînărul ajunge în loja Ateneului, alături de mai-marii UE. Iar frații rămași săraci și necăjiți oftează că nu au avut șansa lui.
Ați văzut ceva mai spectaculos în telenovelele sud-americane?
Gestul premierului de azi se plasează, imediat, în antiteză cu cel pus în cîrca actualului președinte, acuzat fără probe concludente că tranzacționa copii exact în aceeași perioadă. Poate pentru prima dată Dăncilă iese bine în raport cu Iohannis. Peste noapte, pînă și adversari înrăiți ai premierului își scot pălăria în fața omeniei acesteia și o laudă pe rețelele sociale.

Și mai interesant, confruntat cu un val de critici publice, inclusiv din partea mass-media, ziarul nu doar că nu o lasă cum a ”căzut”, ci, din contră, dezvoltă subiectul și mai mult; telenovela se anunță de durată. Stranie e și abundența de amănunte, aparent fără relevanță pentru povestea principală, cum ar fi urmărirea firului vieților celorlalți copii ne-adoptați ai familiei sărace; ce importanță are că o soră a cules căpșuni în UE, apoi a fost chelneriță șamd? Aflăm că se pune curînd și de o nuntă sătească, iar familia Dăncilă e invitată. Pariem că va merge?
Dincolo de faptul că gestul femeii premier chiar e demn de toată lauda, povestea lansată în debutul anului electoral e prea ”ca la carte” ca să nu ridice semne de întrebare.
E un indiciu că Vioricăi Dăncilă i se pregătește un rol chiar mai mare decît cel actual. Președinte al PSD? Candidat prezidențial? S-a spus că se dorește înnegrirea Vioricăi Dăncilă, prin acel material. Să nu ne trezim în final cu o lebădă neagră.

2) Operațiunea ”Kovesi, pe surse”
Ceva neobișnuit se întîmplă cu fosta șefă a DNA: de două ori în doar cîteva zile primim știri bombă ”pe surse”, despre ea, din partea unor ziariști care i-au fost extrem de apropiați pe parcursul întregii cariere de succes, dar care azi pare că au dificultăți în a o contacta măcar telefonic ori prin email.
Așa am aflat pe surse că Laura Kovesi s-a adresat CEDO în privința demiterii sale din funcție, și tot așa aflăm că și-a depus candidatura pentru postul de procuror general al UE. Și aflăm asta de la ”surse din cadrul Comisiei Europene”, pentru că ”Kovesi nu a putut fi contactată până la momentul publicării acestui articol”. Nici pînă acum nu avem măcar confirmarea oficială că acea candidatură chiar e depusă.
E clar că se fac din nou anumite jocuri în privința Laurei Kovesi. Cu ce scop?

3) Operațiunea ”Adio, Cioloș!”
Fostul premier s-a aflat în centrul unui fenomen ciudat, anul trecut: fără partid și fără activitate (fără slujbă, măcar), el urca încet și ferm, în sondajele de popularitate, la cote neașteptate. Imediat cum și-a lansat, în fine, partidul, vin marile lovituri, în speță dezvăluirea despre backgroundul securistic al celor care i-au creat și îi conduc, deocamdată, formațiunea. Lovitura vine cu doar cîteva zile înaintea perfectării alianței electorale cu USR, care ar trebui să nască o forță creditată cu aproape 20% la europarlamentare. Reacția stupidă a fostului comisar europeană (toți am avut legături cu Secu) îl îngroapă și mai tare.
Întrebare: chiar nu știa Cioloș cu cine se încurcă, acum cîteva luni? A știut, dar a sperat că nu se află? Ori, mai rău, a fost împachetat abil, din timp, de anumite structuri spre a fi detonat exact cînd trebuie? Deocamdată, nu doar PLUS+, ci și USR, care are Consiliu Național pe 26 ianuarie, ar trebui să se îngrijoreze de situația lui Cioloș, pentru că poate fi trasă în jos în alegeri, în loc să urce. În plus, vectori consacrați de imagine vorbesc tot mai tăios și explicit despre originea ”coldistă” a celor două partide. Cum e să strigi contra ”ciumei roșii” securisto-comuniste, dar să defilezi cu odraslele foștilor milițieni și comuniști? Ghinion pentru USR-PLUS, avantaj Iohannis și PNL.

4) Operațiunea ”Liiceanu procesomanul”
Începutul de an aduce cu sine o veste ciudată: filosoful Gabriel Liiceanu intentează proces de calomnie și cere 50.000 de euro despăgubiri unui confrate intelectual, scriitorul Liviu Antonesei. Acesta nu a făcut decît să reamintească într-un articol lucruri deja știute, unele, de 30 de ani, cum ar fi preluarea editurii Politice ori scutirea de datorii către stat, dezvăluită de Dan Radu Rușanu. Culmea, pe el nu l-a dat în judecată filosoful. Antonesei nici măcar nu a fost anunțat de acțiunea lui Liiceanu, aflînd de la presă.
De ce a recurs reputatul filosof la acest gest stupefiant, după ani de zile în care a dus în cîrcă destule acuzații deranjante? De ce solicită o despăgubire imensă de la un intelectual fără mari resurse? O ipoteză ar fi că Liiceanu se așteaptă la atacuri mai dure în anul electoral și a ținut să dea semnalul că nu se predă fără luptă.

5) Operațiunea ”Liiceanu securistul”
Și iată că o posibilă confirmare vine chiar azi: fostul secretar de stat, sociologul Mirel Palada, postează pe Facebook un material exploziv: o listă de 31 de personalități ale momentului despre care afirmă fără rezerve că sunt fie foști informatori, fie ofițeri acoperiți ai Securității. Al doilea pe listă e Liiceanu. Palada e prea familiarizat cu ce înseamnă comunicarea publică pentru a crede că nu cunoaște riscurile afirmațiilor sale. De ce a făcut-o, totuși?

Sunt doar cîteva dintre evenimentele ultimei perioade care ar putea ascunde altceva decît crede lumea. Mai sunt și altele, nu am putut epuiza subiectul.
Ce urmează la rînd? (Bogdan Tiberiu Iacob)