CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

Marile probleme ale lui Klaus Iohannis

0 comentarii / 1587 vizualizări / 3 decembrie 2009

Primarul Sibiului e la un pas de a deveni premierul României, iar de aici, el va intra într-o lume nouă pentru el, în care unii susțin că nu va rezista mai mult de 3-4 luni. Nu se știe dacă va fi sau nu așa, cert este că statutul lui Iohannis aduce neobișnuit de mult cu cel al fostului premier Victor Ciorbea. Izbitoarele asemănări dintre cazurile Ciorbea și IohannisCiorbea a ajuns primar din postura unui sindicalist, Iohannis din cea a liderului unei organizații nepartinice, Forumul Democrat al Germanilor. Ciorbea a fost numit premier de către o coaliție extrem de pestriță, PNL-PNTCD-PD-UDMR etc, Iohanis va fi numit de o coaliție la fel de pestriță PSD-PNL-UDMR-PNȚCD. În ambele cazuri, președintele care a făcut ori va face nominalizarea, Emil Constantinescu ori Mircea Geoană, poate fi considerat unul  ancorat puternic doar într-un partid din cele membre ale coaliției, lucru care are implicațiile sale. În 1996 România era în pragul colapsului economic, în 2009 la fel. Ciorbea a cerut răspicat să rămînă și primar, Iohannis vrea și el cel puțin 6 luni de mandat dublu. Cu ce s-a confruntat fostul premier Ciorbea după ce a ajuns premierul unei coaliții de factura mai sus pomenită, și într-o conjunctură deosebită, îi vom reaminti lui Iohannis în cele ce urmează, prezentînd fragmente extrem de interesante dintr-un interviu de o sinceritate debordantă acordată de fostul primar-premier, în februarie 2000, ziaristului Liviu Vălenaș. O lecție politică pe care, fără să vrea, fostul premier cederist i-o predă, peste ani, celui care acum se pregătește să meargă pe cărările bătătorite de el, un avertisment să nu îi repete erorile, pentru a nu-i împărtăși soarta.Mărturisirile lui Ciorbea, la 3 ani după debarcarea din postul de primar-premier- ”Eu am fost un om din plin folosit pentru interesele politice ale altora. Am fost folosit în primăvara anului 1996 în campania pentru alegerile locale din România și chiar dacă am pornit de la 6-8%, cât avea Convenția după lamentabila prestație a echipei Halaicu, am reușit, în ciuda lipsei de mijloace financiare, fără a avea trusturi mediatice în spate și, la început, fără un sprijin real din partea CDR, după obătălie electorală extrem de susținută, am reușit să răstorn toate pronosticurile și să câștig clar alegerile pentru postul de primar general al Bucureștiului.  Am adus, prin aceasta, un câștig electoral și de imagine important pentru Convenția Democrată și pentru PNȚCD.  Acest câștig a fost valorificat de CDR și PNȚCD, inclusiv de candidatul CDR la funcția de președinte al  României, dl Emil Constantinescu, în toată perioada de peste 6 luni cât am fost primar general al Capitalei”.  – ”Am fost prezent în toate momentele cheie ale campaniei electorale pentrualegerile parlamentare și cele prezidențiale.  Cu alte cuvinte am avut o contribuție cheie, fără nici o exagerare, în câștigarea alegerilor prezidențiale, mai ales în Transilvania.  Ajunsesem, la sfârșitul anului 1996 să am o cotă de încredere la nivel național de peste 70%, procent pe care nu l-a atins niciodată un alt premier.  Din păcate, acest lucru mi-a fost și fatal, pentru că în sondajele de opinie stăteam maibine chiar decât actualul președinte Constantinescu. Atunci probabil, în mintea unora s-a născut ideea să fiu mutat de la primăria Capitalei, din funcția în care fusesem ales de bucureșteni, la Palatul Victoria, adică parașutat în mijlocul unui guvern construit de alții”.  – ”Nu am avut de spus absolut nici un cuvânt la formarea guvernului! Am avut doar „dreptul” la desemnarea a trei secretari de stat, printre care a fost și dl Valerian Stan, șeful Departamentului de Control.  Am făcut imensa greșeală de a accepta propunerea făcută de președintele ales al țării, de PNȚCD și de CDR, în condițiile în care nu aveam un partid politic alături, nu aveam o formațiune politică care să mă susțină cu adevărat, toate acele declarații privind susținerea mea s-au dovedit a fi absolut formale!. . . ” – ”S-a spus că voi fi suținut de toți până la capăt.  Numai că nu era vorba de „capătul drumului” și de „capătul drumului meu”. Ca să accept funcția de premier, mi s-a argumentat că este singura soluție ca să nu se producă o ruptură inevitabilă în interiorul PNțCD, în interiorul CDR. În realitate cred că s-a dorit doar folosirea capitalului de încredere de care mă bucuram eu, în acel context dificil, în care țaraera în plin dezastru moștenit de la regimul Iliescu și în condițiile unui capital imens de speranță, rezultat din victoria în alegerile din noiembrie 1996. Pe urmă dorința celor care mă înconjurau, inclusiv a Cotrocenilor, a fost aceea de a mă scoatedin joc cât mai repede.  Se dorea să părăsesc scena politică, DEFINITIV dacă se poate.” – ”Un personaj ca și mine nu avea ce căuta în condițiile în care oamenii de la Putere, dar și din Opoziție încercau să-și împartă ce mai rămăsese din amărâtul de tort sau de ciolan, cum vreți să-i spuneți.  Cum pe mine nu mă interesa să primesc și eu obucată din acest „tort”, a trebuit să fiu eliminat de urgență și definitiv! Pe de altă parte, puterile de tip super-mafiot, intraseră și ele într-o stare de totală alertă, mai ales la sfărșitul anului 1997, când au început să fie aplicate măsuri semnificative înaplicarea reformelor economice, cum se sublinia chiar în rapoartele Comisiei UE.  în raportul acestei comisii din 1998, se spune de altfel explicit, că perioada în care s-au făcut cele mai multe și profunde reforme (nu numai în plan politic și social, dar și în plan economic) a fost anul 1997, până în momentul declanșării crizei de guvern.  Aceste structuri mafiote au fost deranjate că ajunsesem la sfîrșitul negocierilor cu FMI, pentru încheierea unui acord de trei ani, pentru intervalul 1998-2000, ceea ce ar fi însemnat cu adevărat unda verde pentru marile investiții străine, cum s-a petrecut în trecut și în celelalte țări din Europa Centrală și de Est”. – ”Structurile mafiote au intrat în alertă, pentru că s-ar fi limitat foarte serios timpul lor de acțiune și politicienii (indiferent dacă erau la Putere sau în Opoziție) și care își doreau să acapareze ei bunurile țării, care nu doreau să vină investitori străini, au fost extrem de deranjați.  Au primat interesele personale și de gașcă și în acest context s-a bătut palma între reprezentanții vârfurilor acestor structuri super-mafiote și politicienii interesați în demersul menționat și s-a organizat criza guvernamentală binecunoscută, care a dus la căderea guvernului meu, cu toate consecințele de rigoare”.  – ”Supremația acestor structuri de putere a fost atât de mare încât încercarea pe care a făcut-o guvernul meu și mai ales anumite persoane din guvern  de a face o reformă veritabilă și de a opri jaful de la nivel național, a fost stopată imediat ce au început să apară rezultatele.  Bineînțeles, sabotarea mea a fost făcută cu complicitatea celor care s-au prezentat în fața electoratului ca o alternativă la regimul instalat la 22 decembrie 1989. Vechile structuri comunisto-securiste au reușit să acapareze, având alături pe „adversarii” din Convenția Democrată, puterea economică și să acumuleze averi deosebite prin controlul asupra economiei, prin evaziune fiscală, prin „inginerie” financiară, prin „firme-căpușe”, excrocherii de tot felul și neavând vocație de întreprinzători, cele mai multe din aceste sume nu au fost reinvestite în țară și au fost transferate, cu sutele de milioane de dolari în conturi din străinătate”. – ”La acest succes repurtat de structurile comunisto-securiste de care vorbeam, aucontribuit din plin, după moartea lui Corneliu Coposu, și partidele istorice și unii politicieni care ar fi trebuit să aibă cu totul altă conduită și altă ținută morală.” – ”Cine face o analiză sumară a ceea ce s-a întâmplat din noiembrie 1996 șipână acum, îi este imposibil să conteste că sunt mult prea multe coincidențe, mult prea multe decizii care converg, din păcate, spre ipoteza unui „Pact cu Diavolul”încheiat de președintele Constantinescu cu structurile comunisto-securiste.”- ”Am sperat în mod ușuratic, o spun cu toată sinceritatea, că voi fi lăsat să finalizez și să semnez acele acorduri cu organismele financiare internaționale, indiferent cineși-ar fi arogat ulterior meritul realizării și înfăptuirii lor.  însă abia către sfârșit mi-am dat seama că interesele erau cu totul altele. Am spus însă atunci că nu mă mai interesează nici un fel de sprijin, am înțeles că erau jocurile din culise și ca atare am luat hotărîrea irevocabilă de a demisiona.  De altfel în declarația de demisie, am și făcut trimiteri la multe din aceste „jocuri bizantine” și la această lovitură de palat, care a avut ca vârf de lance PD-ul, dar la care i s-a alăturat PNL-ul, majoritatea din PNȚCD și care a avut de la bun început binecuvântarea prezidențială”.       – ”La 6 luni de la demisia mea din funcția de prim ministru eram practic transformat în inamicul public nr. 1. Mass-media era concentrată asupra mea, eram atacat din toate părțile, nu mai aveam nici măcar dreptul să spun un cuvânt în apărarea mea.  Această interdicție fusese instituită de conducerea PNȚCD-ului, de CDR și bineînțeles, de șeful statului, dl Emil Constantinescu”. – ”Peste noapte ne-am trezit, prin forțarea textului constituțional, din republică semi-prezidențială, o republică super-prezidențială.  Constituția din 1991 a adoptat ideea unei republici semi-prezidențiale, care nu-i dă dreptul președintelui țării să-l demită pe primul ministru, în momentul în care acesta a primit votul de încredere al Parlamentului.  Numai în Federația Rusă sau în Belarus se poate întâmpla acest lucru, numai că faptul este acolo prevăzut expres în constituțiile respective”. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *