Mascarada alegerilor pesediste si ce surprize mai pregateste Dragnea
2 comentarii / 2607 vizualizări / 12 octombrie 2015
S-a mai scris, ieri, o pagină jenantă a politicii post-decembriste dintr-o carte începută promițător, în decembrie 1989, dar care a continuat prost, din ce în ce mai prost, întărind impresia multora că românii au o stranie apetență pentru dictatură. Odată înlăturată, îi apucă dorul de ea. Ne referim la mascarada alegerilor din PSD, un șmen dîmbovițean care va continua și în zilele următoare, sfidînd legile și bunul simț. Cel mai grav, însă, e faptul că alte partide așa-zis democratice stau încă și mai prost la acest capitol, ceea ce ridică întrebarea legitimă: ce va fi în cîțiva ani, dacă se păstrează ”ritmul” actual?
Pentru prima oară, ieri, un partid, PSD, și-a ales liderul prin așa-zise alegeri interne, cu participarea tuturor celor 536.000 de membri, efectiv votînd vreo 435.000, după cum se vehiculează neoficial, adică o prezență de peste 80%.
Un scrutin gigantic – teoretic!- organizat de pomană, dat fiind că a existat un singur candidat.
Să o luăm metodic cu analiza, începînd cu motivul pentru care s-a ajuns aici.
Votul tuturor membrilor a fost o șemecherie balcanică la care a recurs Victor Ponta după alegerea sa la șefia PSD, în 2010. Cum se știe, el a fost o soluție de compromis între mai multe grupări din partid care își disputau fotoliul suprem, una de ultimă oră, dat fiind că junele apucase deja să se înscrie în UNPR, partid desprins din PSD care tocmai își pregătea de zor propriul congres. Chemat de urgență înapoi, Ponta a pus condiția betonării scaunului său, nefiind dispus să stea pe post doar pînă găsesc barosanii o soluție mai bună. I s-a dat satisfacție prin modificarea statutului, într-un alt congres, cîteva luni mai tîrziu, astfel apărînd ideea liderului ales prin votul membrilor, independent de congres. O procedură greoaie, care oferea anumite garanții noului președinte.
Anul trecut, PSD s-a confruntat cu primele probleme generate de noul statut, anume obligația ca și candidatul de președinte al țării să fie ales tot prin votul tuturor membrilor. Pentru că manevra era, cum spuneam, cumplit de dificilă, PSD a ales rușinoasa soluție a fraudei. A organizat un simulacru de congres departe de ochii lumii, într-un mic hotel de la periferia orașului Alba Iulia, la care ar fi participat 30.000 de delegați(?!!!) prin videoconferință (premieră mondială), iar aceștia ar fi validat în cor rezultatele unor alegeri interne în partid pe care nu le-a văzut nimeni, nicăieri. Alegeri la care, din 414.917 membri consultaţi, 414.667 ar fi votat „pentru”, 68 „împotrivă”, iar 182 s-au abţinut.
Aplecată mai mult asupra bătăliei pentru președinție, presa a trecut nepermis de ușor peste mascarada pesedistă.
Ieri, ea a fost reluată, ce-i drept, într-o formă mai ”umană”, în sensul că s-ar organizat, totuși, niște secții de vot în care s-a permis accesul presei pentru niște cadre care au fost rulate toată ziua pe micile ecrane. În realitate, grosul alegătorilor ar fi votat prin cîrciumi, magazine și chiar locuințe personale ale unor mahări din teritoriu.
Am aflat că au votat 435.172 de membri de partid din totalul de 535.699, respectiv 81,23%.
Într-o zi cu vreme cîinoasă, cu meci de grație al Naționalei și cu pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva.
Devotați, pesediștii, nu glumă.
Ar fi locul să disecăm nițel situația membrilor de partid ai PSD.
În 2007 – an aflat mult mai aproape de perioada de glorie a marelui FDSN-PDSR, partidul care moștenise grosul milioanelor de foști peceriști – PSD număra, conform datelor oficiale de la tribunal, 290.116 membri.
Iar situația nu era deloc roză. Intrarea în UE, în același an, a dus la marea migrație a căpșunarilor, golind România, în cîțiva ani, de peste trei milioane de oameni.
Partidul traversa, și el, o perioadă de degringoladă maximă, din cauza instaurării regimului Băsescu, a începerii prigoanei DNA șamd. Din 2004 pînă în 2012, reamintim, PSD s-a aflat la guvernare mai puțin de un an, și atunci doar ca anexă a PDL. Liderul cu maximă priză la mase, Ion Iliescu, era tras pe linie moartă, iar noul președinte, Mircea Geoană, nu prea avea nicio legătură cu portretul-robot al membrului PSD. În plus, tot mai mulți pesediști se înregimentau în PDL, partidul vedetă al epocii.
Paradoxal, însă, în 2011, cifrele depuse de PSD la tribunal arată un număr de 409.833 membri.
O creștere de peste 70% în patru ani de opoziție și după scindarea din 2010, cînd din PSD s-a desprins UNPR??!!
În 2013, s-a urcat pînă la 509.551 membri, iar acum se vorbește de 536.000 de membri, după ce din PSD a plecat gruparea Geoană-Vanghelie și a înființat un nou partid, alți pesediști – mulți – migrînd spre UNPR și PPDD.
Din ce scad, din aia cresc, se pare…
Realitatea era alta: incapabil să cîștige vreun rînd de alegeri, Geoană și ciracii săi aleseseră, după 2007 varianta umflării sistematice a numărului de membri pentru a masca exact fenomenul contrar, iar Ponta, la rîndul său, le umflase după primul an de mandat pentru a arăta că alegerea sa ca președinte a adus cca.100.000 de membri noi în partid. Cine stătea să-i verifice?
Avem, deci, parte de două situații aberante în ultimul deceniu: în timp ce populația scade dramatic, spre 20 de milioane, numărul alegătorilor din România crește necontenit, ajungînd la cca.18,5 milioane, adică peste nivelul din 1990, și la fel de spectaculos crește numărul membrilor de partid.
Asta, pentru cine e naiv să creadă, desigur.
Bonus, la fiecare rînd de alegeri, aflăm că 5-6 milioane de români se înghesuie să semneze celebrele liste de susținere a candidaților, conform datelor oficiale, desigur.
O altă problemă politică gravă relevată de alegerile de ieri: Liviu Dragnea e primul președinte de partid ales în absența unei platforme-program. Pesediștii s-au bulucit să voteze un om fără să știe ce promite acesta să aducă partidului în raport cu fostul președinte. Prin iulie, după alegerea (nestatutară) ca lider interimar, el a bălmăjit ceva, public, despre ”deschiderea partidului pentru intelectuali de stânga, platformă online pentru dezbateri cu tinerii, activarea departamentelor, training cu candidaţii, newsletter săptămânal, comunicare mai bună a miniştrilor” etc.
Nu am auzit de vreun intelectual, de stînga ori ba, înscris în PSD de atunci, cît despre platforma on-line și newsletter e nostim să le auzi propuse de singurul lider major al momentului care nu are un site propriu, iar pe pagina de Facebook încă are trecută adresa de web a ministerului Dezvoltării.
Vasile Dîncu vorbea, la rîndul său, despre faptul că principala sarcină a noului președinte va fi descentralizarea deciziei în partid. Curajoasă manevră, dacă ne gîndim că descentralizarea administrativă propusă de același Liviu Dragnea, ca ministru de astă dată, a fost declarată neconstituțională cu unanimitatea judecătorilor CCR, deci inclusiv cei numiți de PSD. Asta, apropo de competență. Probabil că locul platformei a fost ținut de scandalosul proiect al legii anti-defăimare, al lui Dragnea, prin care speră să interzică formula ”partidul penalilor” în cazul PSD.
Dincolo de ironie, lipsa unei asemenea platforme arată lehamitea față de salvarea, măcar, a aparențelor, un fenomen extrem de grav și trist, am spune.
Următorul pas al masacaradei este modificarea statutului, care va fi adoptată la congresul de peste cîteva zile și va duce la o nouă schemă de conducere.
Pentru condamnatul penal Liviu Dragnea și restul pesediștilor nu are nicio importanță că procedura e strict interzisă de legea partidelor politice, orice modificare a statutului fiind aplicabilă doar după ce tribunalul aprobă noul statut.
Anul trecut, în premieră, Justiția a sancționat acest comportament, respingînd modificarea statutului PNL, în condițiile în care schimbările fuseseră deja aplicate. O simplă nouă sesizare a justiției din partea unui cetățean ar fi dus la dizolvarea partidului, conform legii; din fericire, ea nu a venit, iar Justiția nu se autosesizează în asemenea cauze.
Ai spune că PSD ar trebui să țină cont de această posibilitate, dar vorbim, încă o dată, de un partid care a ales un lider cu perspectiva pușcăriei peste cîteva săptămîni/luni.
[…] SURSA: Inpolitics.ro […]
First of all: thanks for all the great ioraisptinn and the marvelous work.Second: what about the items in the menu bar? Especially the cursor-tornado-thingy interests me. Anything very useful for workflow (which could be a special subject itself whatever)? :-)